2 ani de închisoare (cu suspendare) pentru un prejudiciu adus statului de 335 de lei

12 noiembrie 2017 Drept Penal Jurisprudenta

Curtea de Apel București a dispus condamnarea unui bărbat la pedeapsa de 2 ani închisoare (cu suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere) pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prin care s-a cauzat un prejudiciu bugetului consolidat al statului de 335 de lei.

Inculpatul a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art.9 alin.l lit.a din Legea 241/2005R, cu aplic. art.35 alin.l Cp., reținându-se producerea unui prejudiciu AF București în cuantum de 335,00 lei, neachitat nici la urmărirea penală și nici la instanță, prin ceea că inculpatul, în cursul lunilor iulie-august 2014, a comercializat produse alimentare și nealimentare, fără a fi administratorul vreunei societăți, iar din venitul realizat nu a procedat la achitarea impozitului aferent către bugetul consolidat al statului. S-a constatat că prin diferența dintre valoarea mărfurilor intrate și valoarea stocului faptic, s-a cauzat un prejudiciu bugetului consolidat al statului de 335 de lei.

Tribunalul Călărași a dispus achitarea inculpatului reținând lipsa formei de vinovăție care să constituie, factual și volițional, latura subiectivă a infracțiunii de evaziune fiscală, în raport de suma ce constituie prejudiciu și a modului de comitere a acestuia, din perspectiva lipsei antecedentelor penale ale inculpatului și a gradului său de instrucție, necesar pentru a conștientiza consecințele juridice ale faptelor sale. Tribunalul a dispus aplicarea art. 396 al. 1 și al. 5 C.pr.pen., cu referire la art. 16 al. 1 lit. b teza a II-a C.pr.pen., apreciind soluția de condamnare a inculpatului, în baza art. 91 și urm. c.pr.pen., solicitată de către avocatul său din oficiu, ca fiind excesivă și nelegală.

Împotriva sentinței a formulat apel Parchetul criticând greșita achitare a inculpatului, pe considerentul lipsei de vinovăție.

Curtea de Apel București a apreciat apelul declarat de parchet ca fiind fondat, reținând că:

”Infracțiunile cu privire la care s-a reținut că există probe sunt de o gravitate evidentă, date fiind: desfășurarea activității infracționale pe o durată mare de timp; curajul și determinarea cu care se pare că inculpatul a procedat în vederea obținerii unor venituri importante, cu consecința prejudicierii bugetului de stat, prin sustragerea de la plata taxelor și impozitelor către stat sau prin diminuarea frauduloasă a cuantumului acestora; atragerea în activitatea infracțională și a altor persoane, etc.

Toate aceste aspecte, chiar în contextul în care inculpatul prezintă circumstanțe favorabile , iar prejudiciul nu este foarte mare, impun cu necesitate intensificarea eforturilor de combatere a acestui gen de infracțiuni, pentru conservarea ordinii publice și pentru întărirea sentimentului de încredere în instituțiile statului, în contextul actual la care deja s-a făcut referire, când îndeplinirea cu seriozitate a obligațiilor fiscale către bugetul de stat constituie o necesitate organică pentru buna funcționare a statului.

Toate aceste considerente expuse mai sus, reprezintă în opinia Curții temeiuri necesare si suficiente, de natură a impune o sancțiune, care prin caracterul său de exemplaritate, să preîntâmpine săvârșirea de alte noi infracțiuni, dar să dea relevanța cuvenită și aspectelor de circumstanțiere favorabile, respectiv, o pedeapsă privativă de libertate, dar a cărei executare să fie suspendată sub supraveghere.”

Decizia penală nr. 1545 din 2 noiembrie 2017 a Curții de Apel București poate fi consultată integral pe www.rolii.ro

Cuvinte cheie: >

Comentarii