Nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiuniii de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor în forma asimilată prevăzută de art. 239 alin. 2 NCP constând în achiziţionarea de bunuri ori servicii de către persoana care ştie că nu va putea plăti, producându-se astfel o pagubă creditorilor, în situația în care la momentul contractării serviciilor, debitorul dispunea de mijloace financiare pentru plata acestora.
Norma de incriminare sancționează fapta persoanei, care știind că nu va putea plăti, achiziționează bunuri sau servicii, astfel că debitorul trebuie să îndeplinească o condiție esențială pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii în această variantă, respectiv să se afle în imposibilitate de plată, adică, neavând lichidități contractează servicii pe care este evident că nu le poate achita.
”Fapta inculpatului care în perioada 08-23.12.2014 a achiziționat servicii de cazare oferite de Pensiunea A. și a consumat produse de la barul recepției și mini-barul apartamentului închiriat, producând o pagubă în cuantum de 2.649 lei nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, faptă prevăzută de art. 239 alin. 2 Cod penal.
Analizând latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 239 alin. 2 Cod penal, instanța reține că elementul material constă în achiziționarea de bunuri ori servicii respectiv în încheierea de contracte de vânzare sau de prestări servicii, cu privire la care vânzătorului sau prestatorului de servicii își asumă că plata se va face ulterior propriei sale prestații.
De asemenea, debitorul trebuie să îndeplinească o condiție esențială pentru întrunirea elementelor constitutive ale acestei infracțiuni în această ultimă variantă, respectiv să se afle în imposibilitate de plată, întrucât norma de incriminare sancționează fapta persoanei, care știind că nu va putea plăti, achiziționează bunuri sau servicii. Adică persoana care, neavând lichidități contractează servicii pe care este evident că nu le poate achita.
Pe de o parte, din actele și lucările dosarului nu reiese faptul că inculpatul a contractat servicii de cazare la pensiunea A. în perioada menționată știind că nu va putea plăti, în contextul în care acesta a făcut plăți parțiale pentru serviciile contractate, din probele administrate reiese că inculpatul a achitat următoarele sume de bani: 531 lei în data de 09.12.2014, conform facturii nr. xxxxxxx, reprezentând cazarea pentru două nopți; suma de 223 lei în data de 13.12.2014, conform facturii nr. xxxxxxx, reprezentând cazarea pentru o noapte; suma de 481 lei în data de 15.12.2014, conform facturii nr. xxxxxxx, reprezentând cazarea pentru două nopți; suma de 462 lei în data de 19.12.2014, conform facturii nr. xxxxxxx, reprezentând cazarea pentru două nopți.
Pe de altă parte, nu se poate reține că inculpatul a contractat serviciile de cazare fără a avea sumele de bani necesare pentru a le achita, întrucât în intervalul de timp reținut în actul de sesizare a instanței, respectiv 08 – 23.12.2014, acesta a primit diferite sume de bani, care ar fi fost suficiente pentru achitarea creanței părții civile, respectiv suma de 5.000 lei la data de 05.12.2014, 8.000 lei la data de 15.12.2014, 1650 lei la data de 18.12.2014, 500 lei la data de 30.12.2014.
În consecință, deși reiese din pobele administrate că inculpatul a beneficiat de servicii de cazare pe care nu le-a achitat în integralitate, instanța apreciază că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, fapta nefiind prevăzută de legea penală, motiv pentru care în temeiul art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod de procedura penală, va dispune achitarea inculpatului.” (Judecătoria Brașov, Sentința penală nr. 686 din 16 aprilie 2018, www.rolii.ro)
Cuvinte cheie: abuzul de incredere prin fraudarea creditorilor > achitare