Acordarea ajutorului public judiciar. Condiții

Acordarea ajutorului public judiciar este o dispoziţie de excepţie, iar ajutorul public se acordă părţii aflată în stare de nevoie şi care nu ar putea face faţă cheltuielilor unui proces. Această situaţie, însă, trebuie probată, şi, mai ales, presupune corectitudine din partea solicitantului ajutorului public.

”Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 04.12.2017 contestatoarea M.I.A. a formulat cerere de reexaminare a încheierii din data de 15.11.2017 prin care instanţa a respins cererea sa de ajutor public pentru plata taxei judiciare de timbru şi a cauţiunii în cererea de suspendare provizorie a executării silite. (…)

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin încheierea din data de 15.11.2017 instanţa a respins cererea de acordare a ajutorului, reţinând că contestatoarea nu îndeplineşte condiţiile pentru a beneficia de ajutor public judiciar în ceea ce priveşte taxa judiciară de timbru şi faptul că nu se impune în ceea ce priveşte cauţiunea.

Cererea de reexaminare a acestei încheieri este neîntemeiată.

Astfel, în cererea de reexaminare petenta a reluat susţinerea că nu realizează venituri şi a catalogat ca nefondată concluzia instanţei care a apreciat că alocaţiile celor 2 copii şi salariul soţului nu ar fi singurele venituri ale familiei contestatoarei, susţinând că se întreţine din împrumuturile de la rude şi prieteni.

Instanţa va respinge susţinerile contestatoarei şi constată că pretinsele împrumuturi de la rude şi prieteni nu au fost dovedite, iar concluzia instanţei iniţial învestite este una rezonabilă raportat la veniturile declarate şi cheltuielile dovedite cu înscrisuri.

În mod neîntemeiat susţine contestatoarea că instanţa iniţial învestită a aplicat în cazul său prezumţii judiciare, desconsiderând declaraţia sa care se coroborează cu înscrisurile de la dosar şi prezumţiile prevăzute de lege în favoarea sa. Contestatoarea nu a arătat care sunt prezumţiile legale desconsiderate şi care au fost prezumţiile judiciare aplicate în mod neîntemeiat în cazul său. Instanţa de reexaminare atrage atenţia contestatoarei că interpretarea dispoziţiilor legale şi aplicarea acestora situaţiei de fapt concrete deduse de instanţa în baza concluzii desprinse din actele dosarului nu semnifică aplicarea de prezumţii judiciare ci reprezintă activitatea pe care judecătorul este chemat să o îndeplinească conform art. 22 C. proc. civ. Faptul că legea îi rezervă judecătorului puterea de apreciere nu semnifică aplicarea de prezumţii judiciare cu nerespectarea dispoziţiilor 329 C. proc. civ., cum în mod neîntemeiat susţine contestatoarea şi constată că potrivit art. 22 alin 7 C. proc. civ. când judecătorului îi este rezervată puterea de apreciere, acesta va tine cont de principiile generale, de cerinţele echităţii şi de buna credinţă.

Or, instanţa de reexaminare constată că instanţa iniţial învestită a avut în vedere toate aceste aspecte însă petenta contestatoare nu a avut deschiderea de a prezenta instanţei situaţia sa financiară în mod complet şi în corect (omiţând a preciza bunurile pe care le are în proprietate şi dacă aceasta sau soţul realizează venituri din dividende).

Pornind de la ipoteza că nu realizează venituri nici din muncă şi nici din convenţii civile, atunci, totuşi, trebuie să existe o explicaţie pentru întreţinerea sa şi a familiei şi pentru bunurile pe care le are în proprietate. Or, tocmai această explicaţie lipseşte. Instanţa constată că petenta are cunoştinţe juridice (petenta menţionând că este în procedura de înfiinţare cabinet de avocat) şi cu toate aceste critică în mod neîntemeiat lipsa rolului activ al instanţei omiţând propriile obligaţii atunci când face o cerere în faţa instanţei, precum şi dispoziţiile art. 249 C. proc.civ.

Acordarea ajutorului public judiciar este o dispoziţie de excepţie, iar ajutorul public se acordă părţii aflată în stare de nevoie şi care nu ar putea face faţă cheltuielilor unui proces. Această situaţie, însă, trebuie probată, şi, mai ales, presupune corectitudine din partea solicitantului ajutorului public.

Instanţa constată că în mod neîntemeiat susţine contestatoarea că instanţa a aplicat în cazul ei o condiţie suplimentară neprevăzută de lege, respectiv cuantumul relativ mic al taxei judiciare. Or, verificând motivarea instanţei iniţial învestită, instanţa de reexaminare constată că în nici un caz instanţa nu s-a raportat la cuantumul taxei de timbru ca fiind o condiţie suplimentară pentru acordarea ajutorului public ci acesta a fost a avut în vedere pentru a se verifica raportul de proporţionalitate între obligaţiile contestatoarei şi restricţionarea accesului la instanţă, concluzionând că în niciun caz nu se poate aprecia că achitarea acestei sume de 50 de lei ar însemna o sarcină excesivă, disproporţionat de mare în sarcina contestatoarei.

Raportat la aceste aspecte, instanţa de reexaminare întocmai ca şi instanţa iniţial învestită, apreciază că nu se poate reţine că petenta contestatoarea se află în stare de nevoie, şi constată că nu sunt întrunite condiţiile pentru aplicarea dispoziţiilor art. 8 din OUG 51/2008.” (Judecătoria Sectorului 1 București, Încheierea din 7 decembrie 2017, portal.just.ro)

Cuvinte cheie: >

Comentarii