Admisibilitatea acţiunii în constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra unor construcţii edificate fără autorizaţie de construcție

5 august 2015 Drept Civil Jurisprudenta

”Apelul este fondat sub aspectul nerespectării exigenţelor principiului securităţii juridice, ca fundament al statului de drept. Acest principiu presupune ca prevederile dreptului intern să fie suficient de accesibile, precise şi previzibile.

Noţiunea de accesibilitate are şi o semnificaţie asociată exigenţei previzibilităţii legii, anume aceea care priveşte modul de receptare a conţinutului actelor normative de către corpul social, în sensul de înţelegere a acestora. Norma juridică trebuie să fie clară, inteligibilă, întrucât cei cărora li se adresează trebuie nu doar să fie informaţi în avans asupra consecinţelor actelor şi faptelor lor, ci să şi înţeleagă consecinţele legale ale acestora.

Într o bogată jurisprudenţă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat importanţa asigurării accesibilităţii şi previzibilităţii legii, instituind şi o serie de repere care trebuie avute în vedere pentru asigurarea acestor exigenţe. Astfel, în cauze precum Sunday Times contra Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, 1979, Rotaru împotriva României, 2000, Damman împotriva Elveţiei, 2005, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că „nu poate fi considerată «lege» decât o normă enunţată cu suficientă precizie, pentru a permite individului să şi regleze conduita. Individul trebuie să fie în măsură să prevadă consecinţele ce pot decurge dintr un act determinat”; „o normă este previzibilă numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în aşa fel încât să permită oricărei persoane – care, la nevoie poate apela la consultanţă de specialitate – să îşi corecteze conduita”; „în special, o normă este previzibilă atunci când oferă o anume garanţie contra atingerilor arbitrare ale puterii publice”. Sub acest aspect, principiul securităţii juridice se corelează cu un alt principiu, dezvoltat în dreptul comunitar, şi anume principiul încrederii legitime, care impune ca legislaţia să fie clară şi predictibilă, unitară şi coerentă.

Citeste mai mult  Exercitarea căii de atac prevăzute de lege într-un termen mai îndelungat potrivit mențiunii greșite din hotărâre

Funcţia decizională acordată instanţelor serveşte tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privinţa interpretării normelor, ţinând cont de evoluţiile practicii cotidiene, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent şi previzibil. În acest sens, interpretarea unitară a legii reprezintă un element al securităţii juridice, care aduce în prim plan rolul instanţelor judecătoreşti. În cauza Păduraru împotriva României, 2005, Curtea a statuat că „divergenţele de jurisprudenţă sunt de natură să dea naştere unei incertitudini permanente şi să diminueze încrederea publicului în sistemul judiciar, care reprezintă una dintre componentele statului de drept.”

Aplicând în concret aceste principii la speţa de faţă, Tribunalul reţine că, fără a nega incidenţa dispoziţiilor art. 59 al. 3 din Ordinul nr. 839/2009 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 R, practica judiciară, atât cea a instanţelor din judeţul în care domiciliază reclamanţii, cât şi cea a instanţei naţionale cea mai înaltă în grad, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este în sensul admisibilităţii unor astfel de acţiuni în constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra unor construcţii edificate fără autorizaţia impusă de Legea 50/1991.

Citeste mai mult  Lipsa încheierii de amânare a pronunțării

O normă este previzibilă atunci când oferă o anume garanţie contra atingerilor arbitrare ale puterii publice, condiţia fiind îndeplinită atunci când justiţiabilul poate cunoaşte, plecând de la formularea dispoziţiei pertinente şi, la nevoie, cu ajutorul interpretării sale de către instanţele naţionale, ce acte şi omisiuni angajează răspunderea sa. Or, în condiţiile în care practica formată era consolidată în sensul de a nu sancţiona persoanele care au edificat construcţii fără emiterea unei autorizaţii cu respingerea unei acţiuni în constatare formulată cu privire la respectiva construcţie, pe motiv că ar avea la dispoziţie prevederile Legii 50/1991 ca singură cale de realizare a dreptului, justiţiabilii din prezenta cauză, actuali apelanţi, nu au putut cunoaşte că omisiunea emiterii unei autorizaţii de construire sau a unei autorizaţii de intrare în legalitate cu privire la construcţia edificată, dată fiind interpretarea art. 492 vechiul Cod civil de către instanţe, îi expune sancţiunii de respingere a demersului juridic promovat.

În acest context, reprezentarea reclamanţilor a avut temei suficient a se forma în sensul că, fapta lor de a nu obţine autorizaţia reglementată de Legea nr. 50/1991 nu poate avea drept consecinţă decât atragerea unei eventuale răspunderi contravenţionale pe planul raporturilor de natură administrativă, fără a le fi negată posibilitatea de a-şi realiza dreptul şi de a li se admite o acţiune în constatarea dreptului de proprietate, cu condiţia dovedirii aspectelor impuse de art. 492 Cod civil.

Citeste mai mult  Dovada plății onorariului de avocat

În consecinţă, Tribunalul reţine că reclamanţii au dobândit în anul 2007, prin contractul de vânzare cumpărare, dreptul de proprietate asupra unui teren. Pe acest teren, în acelaşi an, reclamanţii au edificat o construcţie din cărămidă, cu etaj, astfel cum este identificată prin documentaţia topografică.

Potrivit art. 492 Cod civil, proprietarul terenului este prezumat a fi şi proprietar al tuturor construcţiilor, plantaţiilor sau lucrului făcut în pământ sau asupra pământului, până ce se dovedeşte din contră. Textul stabileşte, aşadar, o prezumţie relativă, pe care un constructor o poate înlătura prin proba contrarie, dacă dovedeşte că lui îi aparţine proprietatea construcţiilor, plantaţiilor sau lucrărilor aflate pe terenul aparţinând altei persoane.

În speţa de faţă însă, reclamanţii, proprietari ai terenului, au făcut dovada că au edificat construcţia în cauză, astfel că prezumţia menţionată îşi produce pe deplin efecte. Ulterior edificării acesteia, reclamanţii au stăpânit construcţia netulburaţi, fiind cunoscuţi ca proprietari ai acesteia, după cum a declarat acelaşi martor audiat.

Cum terenul aferent construcţiei aparţine reclamanţilor, reţinând în cauză şi aplicabilitatea art. 488 ş. urm. Cod civil referitoare la accesiunea imobiliară artificială, tribunalul va admite apelul în temeiul art. 480 al. 2 Cod de procedură civilă şi va schimba în totalitate sentinţa apelată, urmând a admite cererea având ca obiect constatare drept de proprietate construcţie formulată de reclamanţi.” (Tribunalul Neamț, Decizia nr. 225/2015, portal.just.ro)

O soluție în sens contrar AICI.

Cuvinte cheie: > > >