Admisibilitatea contestației în anulare pentru motive asupra cărora instanțele care au judecat cauza s-au pronunțat

12 februarie 2016 Drept Penal Jurisprudenta

În cazul prevăzut de art.426 lit. b Cpp, poate fi admisă contestația în anulare chiar dacă motivul a fost discutat de instanța ce a dat hotărârea definitivă.

”Instanța apreciază că instanța de apel a pronunțat prin decizie definitivă condamnarea inculpatului, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

Instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare mai constată că nu are nicio relevanță juridică, în analiza contestației în anulare, împrejurarea că instanța de apel a analizat aceste aspecte și a motivat soluția de condamnare, arătând și de ce nu se poate dispune încetarea procesului penal.

***Contestație în anulare. Împăcare intervenită ulterior citirii actului de sesizare a instanței***

Astfel, contestația în anulare este reglementată ca și o cale extraordinară de atac prin articolele 426-432 Cpp.

Nicăieri în cuprinsul acestor texte de lege nu se regăsește o prevedere care să restrângă admisibilitatea căii de atac numai la situațiile în care motivele invocate nu au fost invocate în cursul procesului penal, ori dacă au fost invocate instanța a omis să se pronunțe asupra acestora, ori nu le-a analizat.

Citeste mai mult  Infracțiunea de proxenetism. Elemente constitutive

În privința opiniei contrare, în sensul că nu ar fi admisibilă o contestație în anulare pentru motive asupra cărora instanțele ce au judecat cauza s-au pronunțat, Curtea observă următoarele aspecte.

Astfel, principiul securității raporturilor juridice definitiv judecate nu este un principiu absolut, comportând excepții, chiar existența căilor de atac extraordinare fiind un exemplu în acest sens (contestație în anulare, revizuire, recurs în casație), întrucât toate vizează hotărâri judecătorești definitive, ce au autoritate de lucru judecat, însă pot fi desființate în anumite cazuri.

În al doilea rând, cu toate că dispozițiile art.426 Cpp, ce reglementează cazurile de contestație în anulare, vizează în primul rând producerea unor erori procedurale, totuși art.426 lit.b Cod penal face excepție de la regulă, întrucât se referă la soluționarea pe fond a cauzei, aspect valabil și în condițiile în care instanța de a judecat definitiv procesul nu s-a pronunțat asupra existenței unei cauze de încetare, ori aceasta nu a fost invocată.

***Contestație în anulare. Motiv invocat după admiterea în principiu***

Citeste mai mult  Recurs în casaţie. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 NCPP

Curtea mai are în vedere și împrejurarea că dacă se admite că în cazul prevăzut de art.426 lit. b Cpp se impune ca o cerință suplimentară (neprevăzută de lege) și ca instanța ce a soluționat definitiv cauza să nu se fi pronunțat asupra motivului ori acesta să nu fie invocat, o atare concluzie se impune și în cazul celorlalte cazuri de contestație reglementate de art.426 Cpp, neexistând nici un motiv să se opereze vreo distincție în acest sens.

O asemenea soluție ar da însă naștere unor situații în care s-ar menține soluții nelegale date de instanțe, în condițiile în care acestea au discutat aspectele invocate în cuprinsul contestațiilor în anulare.

Spre exemplu, cu referire la cazul prevăzut de art.426 lit.f Cpp, în condițiile în care judecata ar fi avut loc în lipsa avocatului, iar instanța ce a pronunțat hotărârea definitivă a discutat acest aspect și a concluzionat că nu este obligatorie asistența, ar însemna că o contestație în anulare pe acest motiv nu ar putea fi admisă, chiar dacă asistența juridică a inculpatului era obligatorie potrivit legii, iar soluția a fost deci pronunțată cu încălcarea gravă a dreptului la apărare a acestuia; o atare concluzie nu poate fi admisă, în condițiile existenței unui remediu procesual, respectiv contestația în anulare.

Citeste mai mult  Plângere contravențională. Posibilitatea instanței de a aprecia asupra oportunității sancțiunii complementare

Un argument suplimentar în sprijinul concluziei instanței este și acela că art.386 lit.c Cod de procedură penală din 1968 prevedea că se poate face contestație în anulare atunci când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal, cu privire la care existau probe la dosar; prin urmare, în reglementarea anterioară nu se putea admite contestația în anulare dacă instanța de recurs se pronunța cu privire la incidența unei cauze de încetare.

În actuala reglementare, art.426 lit.b Cpp nu mai prevede această condiție; ca atare, Curtea apreciază că voința legiuitorului s-a modificat sub acest aspect, respectiv că poate fi admisă contestația în anulare chiar dacă motivul a fost discutat de instanța ce a dat hotărârea definitivă.” (Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, Decizia nr.79A/2016, www.rolii.ro)

Cuvinte cheie: > >