”Prin cererea formulată la data de 05.05.2015 reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară din cadrul CSM a solicitat instanței de contencios administrativ desființarea Rezoluției Inspectorului Judiciar Nr. 1423/X/2015, prin care s-a dispus clasarea sesizării, reținându-se incidenta prevederilor art.45 alin.4 lit. b) coroborat cu art.47, alin.1, lit. b) din Legea317/2004. Pe cale de consecință, reclamantul a solicitat trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.
Reclamantul a arătat că prin sesizarea adresată Consiliului Superior al Magistraturii, în calitate de avocat, a sesizat un caz extrem de grav de încălcare a dreptului de exercitare a profesiei de avocat, precum și a dreptului propriu de respectare a vieții private și a corespondentei, solicitând Inspecției Judiciare să ia măsurile legale ce se impun în ceea ce-l privește pe dl. procuror MAV din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea, care și-a exercitat functia cu rea-credintă în instrumentarea dosarului nr. 63/P/2012 al DNA – ST Oradea, dat fiind că la data de 24.02.2015 l-a ascultat în mod abuziv în calitate de martor în dosar, în condițiile în care avea calitatea de avocat ales în cauză de mai bine de doi ani al suspecților și nu avea cunoștință de fapte sau împrejurări de fapt anterioare cu privire la infracțiunile din dosar anterior angajării sale în calitate de avocat, aceste aspecte fiind bine cunoscute de către procuror, care însă a dispus această măsură a citării în calitate de martor exclusiv cu scopul de a se prevala în mod abuziv de dispozițiile arte 114, alin.3 din Codul de procedură penală. (…)
Pe fondul cauzei, după examinarea probelor administrate în raport cu susținerile părților și normele de drept aplicabile, Curtea constată că acțiunea este neîntemeiată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Reclamantul susține în esență că procurorul de caz a acționat și-a exercitat funcția cu rea credință, deoarece la data de 24.02.2015 l-a ascultat în mod abuziv în calitate de martor în dosar, în condițiile în care avea calitatea de avocat ales în cauză de mai bine de doi ani al suspecților.
În opinia reclamantului, atât procurorul de caz cât și inspectorul judiciar au interpretat greșit prevederile art.121, alin.5 din Statutul profesiei de avocat, raportându-se la data la care a fost încheiat contractul de asistență juridică în formă scrisă.
Concret, procurorul de caz a apreciat că reclamantul a dobândit calitatea de avocat la data la care a fost încheiat contractul în formă scrisă, ținând seama de timpul scurs între această dată și data la care a avut loc convorbirea telefonică cu clientul.
Prin urmare, discuția se poartă în jurul interpretării art. 121 alin. 5 teza ultimă din Statutul profesiei de avocat, conform căreia „contractul în formă scrisă va fi încheiat în cel mai scurt timp posibil”. Astfel, procurorul de caz a apreciat că între data discuției cu clientul și cea a încheierii contractului de asistență juridică în formă scrisă a trecut o perioadă mare de timp, care nu se circumscrie noțiunii de „în cel mai scurt timp posibil”. Această opinie a fost însușită și de inspectorul judiciar, fiind exprimată în considerentele rezoluției de clasare.
Reclamantul susține dimpotrivă, că a încheiat contractul de asistență juridică în mod verbal și că acest contract a dobândit formă scrisă după 8 zile, în condițiile în care între timp nu a avut nicio întâlnire cu clientul său. Astfel, în opinia sa, este pe deplina aplicabil textul art. 121 alin. 5 teza ultimă din Statutul profesiei de avocat.
După cum se observă, modul de formulare a textului menționat mai sus, permite o marjă mare de apreciere, iar elementele în funcție de care se exercită această apreciere, permit concluzii diametral opuse. Un argument în acest sens este tocmai concluzia la care a ajuns judecătorul de cameră preliminară prin încheierea penală nr. 146/21.12.2015, care consemnează că încheierea contractului în formă scrisă după 8 zile de la discuția telefonică „nu este de natură să modifice în vreun fel concluzia că acesta nu a fost încheiat în formă verbal”.
În raport cu aceste aspecte, împrejurarea că procurorul de caz a interpretat acest text în mod diferit de judecătorul de cameră preliminară nu poate, prin ea însăși, să conducă la concluzia că procurorul de caz a acționat cu rea credință sau gravă neglijență. Interpretarea pe care procurorul de caz a dat-o textului art. 121 alin. 5 teza ultimă din Statutul profesiei de avocat este doar una din cele două interpretări perfect posibile și justificabile prin modul lacunar în care este conceput textul legal respectiv.
Cu referire strictă la rezoluția contestată, Curtea constată că datele și informațiile existente la momentul verificărilor prealabile nu i-au permis inspectorului ca, dincolo de orice dubiu, să tragă concluzia că procurorul de caz a luat măsura audierii reclamantului cu rea credință sau din gravă neglijență. Concluzia se impune datorită faptului că, așa cum reiese din actele dosarului, ulterior emiterii rezoluției contestate, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că reclamantul a dobândit calitatea de avocat în urma încheierii contractului în formă verbală. Acest aspect nu face decât să confirme faptul că textul în cauză este susceptibil de interpretări diferite, formularea lui permițând o marjă largă de apreciere. Prin urmare, nu se poate reține că procurorul de caz ar fi acționat din gravă neglijență, câtă vreme modul de formulare al textelor de lege supuse discuției permit interpretări care să conducă la două concluzii diametral opuse, ambele plauzibile.
Nu pot fi reținute nici indicii cu privire la exercitarea funcției cu rea credință deoarece, așa cum s-a arătat deja, aprecierea subiectivă are un rol determinant în soluționarea chestiunii de drept privind data la care reclamantul a dobândit calitatea de avocat. Prin urmare, în lipsa altor elemente, nu se poate trage în mod rezonabil concluzia că dezlegarea pe care procurorul de caz a dat-o problemei de drept a avut alte resorturi decât propriile sale abilități juridice.
Având în vedere considerentele expuse, Curtea contată că rezoluția contestată este legal emisă, motiv pentru care va respinge acțiunea ca neîntemeiată.” (Curtea de Apel București, Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, Sentința civilă nr. 480/2016, definitivă, www.rolii.ro)
Cuvinte cheie: avocat > contract de asistenta juridica > procuror > raspundere disciplinara
