Cauza privind supravegherea video ascunsă a casierilor dintr-un supermarket de către angajator, în fața Marii Camere a CEDO

11 iunie 2018 CEDO

La data de 28 mai 2018, colegiul de cinci judecători ai Marii Camere a CEDO a acceptat cererea guvernului spaniol și a decis să trimită cauza López Ribalda împotriva Spaniei în fața Marii Camere.

Potrivit art. 43 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, într-un termen de trei luni de la data hotărârii unei Camere, orice parte în cauză poate, în cazuri excepţionale, să solicite retrimiterea cauzei în faţa Marii Camere. Un colegiu de cinci judecători ai Marii Camere acceptă cererea atunci când cauza ridică o problemă gravă privind interpretarea sau aplicarea Convenţiei sau a Protocoalelor sale, sau o altă problemă gravă cu caracter general.În cazul în care colegiul acceptă cererea, Marea Cameră se pronunţă asupra cauzei printr-o hotărâre care este definitivă.

Cauza López Ribalda împotriva Spaniei privește supravegherea video a angajaților unui lanț spaniol de supermarketuri în urma unor suspiciuni de furt. Angajatorul a instalat camere video atât vizibile cât și ascunse, informând angajații despre camerele de luat vederi vizibile, nu și despre cele ascunse.

În hotărârea din 9 ianuarie 2018 , Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât: cu șase voturi la unu, că a fost încălcat art. 8 (dreptul la respectarea vieții private) din Convenția europeană a drepturilor omului, și în unanimitate, că nu a fost încălcat art. 6 § 1 (dreptul la un proces echitabil).

Reclamantele au fost concediate în principal, pe baza materialului video, pe care l-au considerat a fi obținut prin încălcarea dreptului la viață privată. Instanțele spaniole au acceptat înregistrările video ca probe și au menținut deciziile de concediere.

CEDO a constatat în special că, în conformitate cu legislația spaniolă privind protecția datelor, reclamantele ar fi trebuit informate că sunt monitorizate video, lucru care în speță nu s-a întâmplat. Drepturile angajatorului ar fi putut fi protejate prin alte mijloace și acesta ar fi putut oferi reclamantelor, cel puțin, informații generale despre supraveghere. Instanțele naționale nu au asigurat un echilibru just între dreptul reclamantelor la viață privată și drepturile de proprietate ale angajatorului.

Cu toate acestea, Curtea a constatat că procedura în ansamblu a fost echitabilă, deoarece materialul video nu a fost singura dovadă invocată de instanțele naționale în menținerea deciziilor de concediere, iar reclamantele au fost în măsură să conteste înregistrările în instanța de judecată.

Cuvinte cheie: > > > >

Comentarii