CCR. Dispozițiile privind participarea expertului-parte la efectuarea expertizelor, constituționale

14 decembrie 2016 Drept Penal

În Monitorul Oficial cu numărul 997 din 12 decembrie 2016 a fost publicată Decizia CCR nr. 601/2016 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2000 privind organizarea activităţii de expertiză criminalistică.

Textul de lege criticat are următorul cuprins: „Experţii autorizaţi, numiţi de organele judiciare, la cererea părţilor, participă personal la efectuarea expertizelor prin observaţii cu privire la obiectul expertizei, modificarea sau completarea acestuia, verificarea şi completarea materialului necesar pentru efectuarea expertizei, precum şi prin obiecţii la raportul de expertiză, adresate organului judiciar”.

”Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că efectuarea expertizelor judiciare se încuviinţează sau se dispune, conform art. 330 alin. (1) din Codul de procedură civilă, de către instanţa de judecată, la cererea părţilor ori din oficiu, dacă apreciază că, pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, este necesar să se cunoască părerea unor specialişti. Alin. (2) precizează că instanţa poate solicita efectuarea expertizei unui laborator sau unui institut de specialitate. La efectuarea expertizei pot participa, potrivit art. 330 alin. (5), experţi aleşi de părţi şi încuviinţaţi de instanţă, având calitatea de consilieri ai părţilor, legea procedural civilă oferindu-le posibilitatea de a da relaţii, de a formula întrebări şi observaţii şi, dacă este cazul, de a întocmi un raport separat cu privire la obiectivele expertizei. Participarea la efectuarea expertizei a experţilor independenţi autorizaţi, numiţi la solicitarea părţilor sau subiecţilor procesuali principali este consacrată şi în art. 172 alin. (8) din Codul de procedură penală.

Potrivit art. 1 şi art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2000 privind organizarea activităţii de expertiză criminalistică, expertizele criminalistice judiciare se efectuează de experţi criminalişti autorizaţi care îşi desfăşoară activitatea în cadrul institutelor publice sau în cadrul laboratoarelor publice ori private de specialitate, în condiţiile prevăzute de lege privind autorizarea laboratoarelor private de expertize criminalistice. Experţii criminalişti autorizaţi pot să îşi exercite activitatea şi individual sau în societăţi civile profesionale, constituite potrivit legii, care au ca obiect de activitate participarea la efectuarea expertizelor criminalistice, în condiţiile legii.

Citeste mai mult  ÎCCJ: Funcţionarul bancar este funcţionar public în sensul dispoziţiilor art.175 alin.(2) din Codul penal

Prevederile art. 7 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2000 stabilesc că experţii autorizaţi, numiţi de organele judiciare la cererea părţilor şi recomandaţi de acestea au dreptul să ia cunoştinţă de materialul dosarului necesar pentru efectuarea expertizei. În cazul în care aceşti experţi au altă opinie decât cea exprimată de expertul desemnat, vor întocmi rapoarte cu opinii separate. Expertul parte are aceleaşi drepturi pe care le are şi expertul desemnat de către instanţă.

În acest context legislativ, reglementarea criticată în cauză apare ca fiind raţională şi justificată, întrucât expertul- parte are rolul de a supraveghea expertul desemnat de instanţă, scopul desemnării sale fiind acela de a conferi părţii încrederea că expertiza a fost realizată în condiţii de profesionalism şi imparţialitate, urmărind activitatea expertului, fără a executa efectiv expertiza, ci doar asigurându-se că modul de efectuare a operaţiunilor specifice expertizei este conform standardelor şi protocoalelor în materie, iar concluziile raportului de expertiză sunt rezultatul unei succesiuni de operaţiuni şi raţionamente realiste şi corect fundamentate ştiinţific.

Expertul-parte va putea face observaţii cu privire la chiar obiectul expertizei, apreciind cu privire la necesitatea modificării sau completării acestuia, deci observaţiile acestuia vor putea determina o redirecţionare a cercetării tehnico-ştiinţifice, o reconfigurare a cadrului iniţial în care aceasta urmează să se desfăşoare. De asemenea, pentru obţinerea unui rezultat corect, expertul-parte poate să verifice materialul necesar pentru efectuarea expertizei şi are dreptul să facă observaţii cu privire la nevoia ca acesta să fie completat. În fine, poate formula obiecţii cu privire la raportul de expertiză elaborat în cauză de expertul oficial, având posibilitatea de a întocmi un raport distinct.

Citeste mai mult  Nerespectarea dreptului la apărare. Refacerea urmăririi penale

Curtea reţine că, în cadrul procesului, constituie mijloc de probă raportul de expertiză întocmit de expertul desemnat de instanţă, observaţiile sau raportul expertului-parte având doar rol de orientare a instanţei, oferindu-i acesteia o perspectivă diferită asupra semnificaţiei rezultatelor raportului de expertiză şi facilitându-i posibilitatea de a evalua corect relevanţa concluziilor expertului desemnat. Astfel, deşi opinia expertului parte nu are valoare probatorie pentru instanţă, aceasta poate constitui un reper important în sensul necesităţii lămuririi raportului oficial sau chiar a refacerii acestuia. Ca orice mijloc de probă, expertiza nu are valoare probantă absolută, ci va fi analizată în ansamblul tuturor celorlalte probe administrate (…).

În plus, raportul de expertiză întocmit de un expertul oficial poate fi discutat în contradictoriu de către părţi şi poate fi supus controlului prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.

Având în vedere cele mai sus arătate, Curtea constată că nu poate reţine pretinsa nesocotire a dreptului la apărare, consacrat de art. 24 din Constituţie (…)

Faptul că părţilor li se oferă posibilitatea legală de a cere ca experţi aleşi de acestea să supravegheze efectuarea expertizei de către expertul desemnat de instanţă reprezintă o garanţie a exercitării depline a dreptului la apărare, prevederile de lege criticate în cauza de faţă referitoare la modul în care aceştia pot interveni necontravenind dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Constituţie, invocate în cauză.

Această concluzie este susţinută şi de cele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa.(…) Astfel, în Cauza Mirilashvili împotriva Rusiei, soluţionată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 11 decembrie 2008, s-a reclamat faptul că excluderea anumitor experţi propuşi de parte din echipa de experţi desemnaţi de instanţă pentru efectuarea unei expertize tehnice a unor înregistrări audio în vederea identificării vocilor a fost nelegală şi arbitrară, cei doi experţi în discuţie fiind bine- cunoscuţi specialişti în domeniul analizei fonetice. Motivul respingerii de către instanţa naţională a celor doi experţi a constat în faptul că unul dintre aceştia îşi exprimase deja opinia în calitate de „martor-expert”, iar celălalt era cetăţean străin.

Citeste mai mult  Infracțiuni rutiere. Noțiunea de ”drum public”

În paragraful 189 din această hotărâre, Curtea a reamintit că art. 6 din Convenţie nu impune instanţelor interne obligaţia de a solicita opinia unui expert sau orice altă măsură de investigaţie care urmează să fie luată numai pentru că este solicitată de către o parte. Este, în primul rând, de competenţa instanţei naţionale să decidă dacă măsura solicitată este relevantă şi esenţială pentru stabilirea unui caz (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 24 octombrie 1989, pronunţată în Cauza H. împotriva Franţei, paragrafele 60-61). Cu toate acestea, în cazul în care instanţa decide că este necesară consultarea unui expert, apărarea trebuie să aibă posibilitatea de a formula întrebări experţilor, să îi conteste şi să îi interogheze în mod direct la proces. În anumite circumstanţe, refuzul de a permite o contraexpertiză poate fi considerat ca o încălcare a art. 6 alin. 1 (paragraful 190) (a se vedea şi Hotărârea din 5 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Stoimenov împotriva Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, paragraful 38 şi următoarele).

Totuşi, exercitarea acestor drepturi de către apărare ar trebui să fie contrabalansate de interesul unei bune administrări a justiţiei. Art. 6 paragraful 1 coroborat cu paragraful 3 lit. d) din Convenţie nu dă apărării un drept absolut la audierea unui anumit expert. Este de competenţa judecătorului intern de a decide dacă un expert propus de apărare este calificat şi dacă includerea sa în echipa de experţi va contribui la soluţionarea cauzei (paragraful 91).”

Cuvinte cheie: > >