Group 1

CEDO. Cauza Beraru împotriva României. Condamnare întemeiată pe înregistrări cu autenticitate contestată

29 decembrie 2014 CEDO

În Monitorul Oficial cu numărul 944 din data de 23 decembrie 2014 a fost publicată hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 18 martie 2014 în cauza Beraru împotriva României.

În cauză, reclamantul, Sorin Schumel Beraru, s-a plâns, în temeiul art. 6 § 1 și § 3 lit. b), c) și d) din Convenție, de o serie de încălcări ale garanțiilor unui proces echitabil, în special:

a) Reclamantul s-a plâns că i-a fost încălcat dreptul de a fi judecat de o instanță independentă și imparțială, deoarece la 5 luni de la începutul procesului în fața Curții de Apel București, completul inițial format dintr-un judecător unic a inclus în componența sa un al doilea judecător după ce instanța examinase deja majoritatea probelor, iar cel de-al doilea judecător a deliberat și a semnat hotărârea fără să fi examinat personal probele.

b) Reclamantul s-a plâns că instanțele interne nu și-au respectat obligația de a asigura accesul la toate probele și nu s-au asigurat că avocații săi au acces corespunzător la dosar pentru a-i pregăti apărarea.

c) Reclamantul s-a mai plâns că administrarea probelor de către instanțele interne nu s-a făcut cu respectarea principiului contradictorialității și că normele pentru administrarea probelor au fost încălcate de către instanțele interne. Acesta s-a mai plâns că a fost condamnat în baza, în principal, a transcrierilor unor casete audio despre care acesta pretindea că nu ar fi trebuit să fie folosite ca probe la dosar.

În ceea ce privește compunerea completului de judecată în primă instanță:

În cauză, Curtea a observat că judecătorul unic îi audiase pe ceilalți coinculpați și pe martori în februarie și în martie 2002. După numirea celui de-al doilea judecător, coinculpații și martorii audiați anterior nu au fost audiați din nou. Deși cel de-al doilea judecător a fost numit în mai 2003, la 5 luni de la începerea procesului, primul judecător, care a administrat singur majoritatea probelor, a rămas același pe parcursul procesului. Cel de-al doilea judecător a avut la dispoziție procesele-verbale întocmite în cadrul ședințelor de judecată în care au fost audiați martorii și coinculpații. Cu toate acestea, remarcând că reclamantul a fost condamnat exclusiv pe baza unor mărturii care nu au fost administrate direct în fața celui deal doilea judecător, Curtea a considerat că disponibilitatea stenogramelor respective nu poate compensa neîndeplinirea cerinței nemijlocirii în cadrul procesului. De asemenea, Curtea conștientizând că există posibilitatea ca o instanță superioară sau instanța supremă să remedieze, în anumite circumstanțe, deficiențele procedurii în primă instanță, a observat că instanța de ultim grad de jurisdicție nu numai că a menținut hotărârea instanței de prim grad, ci, în plus, și-a bazat propria decizie pe probele prezentate în primă instanță fără să le examineze direct. Cu toate acestea, în opinia Curții, împrejurările legate de disputata modificare a compunerii completului de judecată din cadrul Curții de Apel București nu pare să fi fost de natură să îi pună la îndoială imparțialitatea. Pe de altă parte, modificarea respectivă trebuie examinată în raport cu posibilele consecințe asupra caracterului echitabil al procesului în ansamblu.

Citeste mai mult  CEDO. Obligația autorităților de a proteja viața unei femei amenințată de soț

În ceea ce privește accesul avocaților reclamantului la documente și probe

Curtea a subliniat că art. 6 § 3 lit. b) din Convenție asigură oricărei persoane acuzate de o infracțiune dreptul să dispună de timpul și de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale. Mai mult, „înlesnirile” care trebuie asigurate oricărui acuzat includ posibilitatea de a fi informat, pentru pregătirea apărării sale, despre rezultatul cercetărilor efectuate pe parcursul procesului.

În cauză, Curtea a reținut că avocații reclamantului nu au putut obține acces direct la dosarul cauzei decât într-un stadiu târziu; inițial, nu li s-a furnizat nicio copie a rechizitoriului (Avocații aleși de reclamant au solicitat încuviințarea instanței pentru renunțarea la mandatul de reprezentare a reclamantului, motivând că nu îi puteau asigura o apărare corespunzătoare. În acest sens, avocații au invocat faptul că la începutul procesului nu avuseseră cunoștință de conținutul rechizitoriului și de probele împotriva clientului lor, care nu le fuseseră comunicate. Cererile lor pentru a obține copii ale documentelor aflate la dosar au fost respinse sistematic pe motiv că, din lipsa echipamentului necesar, numai treizeci de pagini puteau fi fotocopiate (deși dosarul avea câteva sute de pagini). Nu li s-a permis să obțină copii ale anumitor documente din dosar. Avocații au mai afirmat că în data de 11 martie 2003 au formulat o cerere pentru a obține transcrierea convorbirilor telefonice, care a fost respinsă de instanță prin Încheierea din 22 noiembrie 2003. Referitor la raportul de expertiză tehnică privind convorbirile telefonice interceptate, avocații au susținut că, după ce instanța dispusese efectuarea acestuia în data de 11 aprilie 2002, la 15 decembrie 2003 instanța a revenit asupra deciziei de a obține această probă, pe care aceștia o considerau de importanță covârșitoare, fără să prezinte o motivare rezonabilă. Avocații au adăugat că, deși prin Încheierea de ședință din 19 martie 2003 se încuviințase audierea reclamantului prin comisie rogatorie, instanța a decis la 25 noiembrie 2003 să renunțe la acest mijloc de probă, motivând că apărarea nu luase măsurile necesare pentru audierea reclamantului pe această cale). Mai mult, aceștia nu au putut obține o copie a transcrierilor interceptărilor telefonice sau o copie a înregistrărilor convorbirilor telefonice interceptate folosite ca probe în dosar. În această privință, avocații reclamantului au adresat instanțelor interne numeroase cereri pentru încuviințarea accesului la dosar. De asemenea, Curtea a reținut că lipsa accesului la dosar, care a cauzat dificultăți pentru pregătirea apărării, a fost tocmai motivul invocat de avocații reclamantului pentru a cere renunțarea la mandatul de reprezentare a reclamantului.

Citeste mai mult  CEDO. Respectarea formalităților privind numirea unui nou avocat vs dreptul de acces la o instanță

În ceea ce privește administrarea și aprecierea probelor

În cauză, Curtea a observat că înregistrările au jucat un rol important în seria de probe apreciate de instanțe. Astfel, la începutul procedurii, instanța de prim grad a considerat că era absolut necesar un raport de expertiză tehnică privind înregistrările și a dispus întocmirea unui astfel de raport. Mai mult, instanța de prim grad și-a întemeiat raționamentul pe transcrierile înregistrărilor, concluzionând că acestea „nu lasă loc de prea multe îndoieli” în ceea ce privește vinovăția inculpatului, admițând totodată că declarațiile date de coinculpați nu erau pe deplin fiabile, deoarece se putea „considera […] că au o […] doză de subiectivitate” (Curtea de apel a statuat: „Chiar dacă se poate considera că toate celelalte probe prezentate au un oarecare grad de subiectivitate, transcrierile conversațiilor telefonice dintre inculpați nu lasă loc pentru prea multe îndoieli în ceea ce privește activitatea și conduita lor, modul în care intenționau să rezolve problema, atitudinea lor față de instituțiile statului, precum și opiniile acestora cu privire la anumiți colegi (ofițeri de poliție), procurori, judecători, reprezentanți ai Serviciilor Secrete și chiar lideri ai statului român. […] Astfel cum s-a menționat anterior, convorbirile telefonice dintre inculpați, care au fost înregistrate pe parcursul mai multor luni, arată clar și fără nicio îndoială că inculpații au săvârșit cu intenție infracțiunile de care au fost învinuiți și și-au asumat riscurile implicate de acestea. În cursul procesului penal, în încercarea de a se apăra, aceștia au argumentat că înregistrările au fost obținute în mod nelegal, că transcrierile nu erau conforme cu înregistrările, că în unele locuri vocile nu erau ale lor și că unele fragmente din transcrieri au fost scoase din context și nu au fost prezentate integral, argumente care au condus la solicitarea de a asculta casetele în prezența unui interpret vorbitor de limba ebraică și, ulterior, la solicitarea efectuării unei expertize tehnice. […] În același timp, ar trebui subliniat faptul că singura instituție care avea obligația legală de a efectua o expertiză tehnică a înregistrărilor nu și-a îndeplinit obligația și nu a respectat dispoziția curții, făcând imposibilă prezentarea acestei probe).

Citeste mai mult  CEDO condamnă Italia pentru condițiile în care au fost ținuți închiși imigranții tunisieni

În ciuda importanței înregistrărilor în aprecierea probelor, instanța de prim grad și-a schimbat poziția inițială privind necesitatea întocmirii unui raport de expertiză tehnică pentru a se stabili autenticitatea înregistrărilor. La sfârșitul procesului, instanța a considerat că raportul era inutil și și-a revizuit decizia privind administrarea acestei probe (Curtea de apel a concluzionat că, având în vedere adresa din partea I.N.E.C. și condițiile în care trebuiau să fie analizate casetele, timpul necesar pentru analizare și poziția inculpaților, era imposibilă întocmirea raportului și a revocat dispoziția pentru întocmirea lui). În plus, deși înainte de pronunțarea hotărârii I.N.E.C. a depus la dosar un raport de expertiză tehnică în care se preciza că existau îndoieli cu privire la autenticitatea înregistrărilor (I.N.E.C. a depus la dosar raportul de expertiză, în care a concluzionat că respectivele casete audio nu erau originale și, prin urmare, în absența unor informații suplimentare, acestea puteau fi copii, compilații realizate cu sau fără intenția de a prezenta o înregistrare falsă, ori erau fabricate. De asemenea, I.N.E.C. a afirmat că identificarea persoanelor după voce putea fi realizată numai pe baza înregistrărilor originale, folosind același echipament precum acela folosit pentru înregistrare, pe care însă instanța nu l-a pus la dispoziție, în pofida cererilor repetate în acest sens), instanța de prim grad s-a bazat pe transcrieri, în loc să redeschidă dezbaterile pentru a le permite părților să prezinte observații cu privire la raport.

Curtea a subliniat că instanțele interne nu numai că și-au întemeiat hotărârile pe înregistrări cu o autenticitate contestată, dar nici nu au răspuns la argumentele reclamantului conform cărora nu i-au fost prezentate transcrierile și, prin urmare, nu le cunoștea conținutul.

În concluzie, Curtea a reținut că niciuna dintre neregularitățile constatate în faza de urmărire penală și cea de judecată în primă instanță nu a fost remediată ulterior de către instanța de recurs. Deși avea competența să verifice toate aspectele cauzei atât în fapt, cât și în drept, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a realizat o nouă apreciere a probelor disponibile și a argumentelor de fapt și de drept formulate de părți. Atât Curtea de Apel București, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție nu au făcut decât să reitereze constatările procurorului și nu au analizat plângerile formulate în mod repetat de către inculpați în legătură cu neregularitățile din cursul procesului. Procesul în litigiu, în ansamblu, nu a respectat cerințele unui proces echitabil.

În consecință, Curtea a considerat că a fost încălcat art. 6 § 1 coroborat cu art. 6 § 3 lit. b), c) și d) din Convenție.

Cuvinte cheie: >