CEDO. Cauza Călin și alții împotriva României. Modul de aplicare a dispozițiilor referitoare la prescripția dreptului la acțiunea în stabilirea paternității, contravine Convenției

19 iulie 2016 CEDO

Marți, 19 iulie 2016, în hotărârea publicată în cauza Călin și alții împotriva României (cererile nr. 25057/11, 34739/11 și 20316/12), Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu unanimitate, a hotărât că a fost încălcat art. 8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie) din Convenție în ceea ce privește cererile nr. 25057/11 și 34739/11. (Cererea nr. 20316/12 a fost respinsă, fiind tardiv introdusă)

Cauza privește imposibilitatea reclamanților, care s-au născut în afara căsătoriei, de a-și stabili paternitatea întrucât dreptul la acțiunea în stabilirea paternității s-a prescris.

Situația de fapt

Atunci când reclamanții s-au născut, Codul Familiei prevedea că acţiunea în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei poate fi pornită în termen de 1 an de la data naşterii copilului sau, în cazul în care mama copilului a trăit cu presupusul tată, de la data la care cei doi au încetat să trăiască împreună.

O astfel de acțiune putea fi introdusă în numele copilului de către mamă sau a reprezentantului legal al copilului. În cazul reclamanților, mamele acestora nu au reușit să introducă acțiunile în termenul legal și acestea au fost respinse de către instanțele naționale.

Codul familiei a fost modificat prin art. I pct. 5 din Legea nr. 288/2007, prin care s-a introdus alin. 4, care a prevăzut că acţiunea aparţinând copilului nu se prescrie în timpul vieţii acestuia.

Totodată, art. II din Legea nr. 288/2007 a prevăzut că dispoziţiile privind acţiunea în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei sunt aplicabile şi în cazul copiilor născuţi înainte de intrarea sa în vigoare, chiar dacă cererea este în curs de judecată.

În temeiul noilor prevederi, la date diferite, reclamanții au sesizat instanțele de judecată, care au respins acțiunile acestora în baza deciziei Curții Constituționale nr. 1345/9.12.2008 care a declarat art. II a Legii nr. 288/2007, neconstituţional.

S-a reţinut în considerentele deciziei Curții Constituționale că prevederile art. II din Legea nr. 288/2007 contravin dispoziţiilor constituţionale, cuprinse în art. 15 alin. 2, neconstituţionalitatea reglementării rezultând din faptul că legea nouă se aplică şi copiilor născuţi înainte de intrarea ei în vigoare, de vreme ce aceasta se aplică unui drept născut sub imperiul legii vechi.

Invocând articolul 8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie), reclamanții s-au plâns în fața CEDO că imposibilitatea de a-și stabili filiația din cauza prescripției dreptului la acțiunea în stabilirea paternității, încalcă dreptul lor la respectarea vieții private.

Aprecierea CEDO

Ingerința în dreptul reclamanților protejat de art. 8 din Convenție nu a fost ”necesară într-o societate democratică”

În speță, Curtea constată că motivul pentru care reclamanții nu au putut introduce acțiune în stabilirea paternității îl reprezintă lipsa capacității juridice depline a părților interesate de a introduce o astfel de acțiune pe durata termenului de prescripție.

În această privință, trebuie remarcat faptul că legea aplicabilă în prezenta cauză, prevedea un moment obiectiv ca dată a începerii curgerii termenului de prescripție de un an, și anume ziua nașterii reclamanților. Astfel, prevederile Codului familiei în vigoare la momentul nașterii reclamanților protejau interesele unui copil a cărui mamă sau reprezentant legal a introdus o acțiune în stabilirea paternității în termenul legal. Cu toate acestea, Codul familiei nu conținea nicio prevedere  pentru persoanele aflate în situația reclamanților, ale căror mame nu au introdus o astfel de acțiune în termenul legal.

Prin urmare, reclamanții au fost dependenți de grija mamei lor sau a reprezentantului  legal de a introduce o acțiune în stabilirea patenității, aceștia neavând posibilitatea de a introduce personal o astfel de acțiune. Dacă primului reclamant, dl Călin, i s-a opus prescripția dreptului la acțiune din cauza inactivității mamei sale, același lucru s-a întâmplat și în cazul dnei Moldovan, a cărei mamă nu a urmat în mod corespunzător procedura internă.

Curtea consideră că, în principiu, perioada de un an existentă în legislația românească nu este derezonabilă din punct de vedere al duratei sale. Cu toate acestea, dies a quo este problematică, deoarece, în aceste cazuri, termenul de prescripție curge într-o perioadă care nu permite copilului să ”acopere” lipsa de acțiune a mamei sau a reprezentantului legal în timpul minorității sale. CEDO observă că dreptul intern nu prevede nici o excepție, care ar permite părților interesate să introducă la majorat o acțiune în stabilirea paternității sau într-o anumită perioadă de timp după intrarea în vigoare a Legii nr 288/2007.

În plus, Curtea observă că reiese din hotărârea Curții Constituționale din 9 decembrie 2008, precum și din deciziile instanțelor naționale că o pondere mai mare a fost acordată interesului general reprezentat prin securitatea juridică, precum și drepturilor și intereselor concurente ale tatălui și ale familiei sale, în detrimentul dreptului reclamanților de a-și cunoaște originile. Curtea consideră că o restricție radicală privind dreptul reclamanților de a formula acțiunea în stabilirea paternității solicita din partea instanțelor din România o evaluare comparativă a intereselor. Curtea notează că în respingerea acțiunilor reclamanților, instanțele naționale nu au luat în considerare, în nici un moment, dreptul reclamanților de a-și cunoaște originea și a avea stabilită paternitatea.

Într-adevăr, în hotărârea sa din 9 decembrie 2008, Curtea Constituțională nu a examinat interesele persoanelor aflate în situația reclamanților și a decis că prevalează principiul neretroactivității dreptului civil fără a stabili un echilibru între interesele în cauză. Deși este adevărat că Curtea Constituțională este garantul constituționalității legilor și principiului neretroactivității dreptului civil, Constituția prevede protecția vieții private și aplicarea prioritară a dispozițiilor internaționale, astfel încât o echilibrare a acestor interese ar fi putut conduce la o dezbatere pe plan intern. Ulterior, instanțele naționale au urmat decizia Curții Constituționale. În opinia CEDO, nu a fost demonstrat în mod suficient modul în care interesul general de a proteja securitatea juridică a legăturilor familiale sau interesele tatălui prezumtiv prevalează asupra dreptului reclamanților să aibă cel puțin o șansă de a-și stabili legal paternitatea. În acest sens, Curtea reamintește, că Convenția nu garantează drepturi teoretice și iluzorii, ci drepturi practice si efective.

În plus, Curtea observă evoluția legislației românești în domeniul filiației, o evoluție care este favorabilă prevalenței realității biologice asupra ficțiunii juridice. Astfel, potrivit noului Cod civil, acțiunea în stabilirea paternității este imprescriptibilă pe tot parcursul vieții copilului. Cu toate acestea, ca urmare a deciziei Curții Constituționale din 9 decembrie 2008, reclamanții nu ar putea beneficia de evoluția dreptului român.

Având în vedere cele de mai sus, și chiar și ținând cont de marja de apreciere de care dispune statul, Curtea consideră că instanțele naționale nu au reușit să găsească un echilibru just între diferitele interese aflate în joc și, prin urmare, ingerința în dreptul reclamanților la respectarea vieții private nu a fost proporțională cu scopul legitim urmărit.

În consecință, Curtea a constatat o încălcare a articolului 8 din Convenție.

Cuvinte cheie: > >