CEDO. Imposibilitatea tatălui de a obține realizarea deplină a dreptului de vizită a copilului încalcă dreptul la respectarea vieții de familie

19 septembrie 2016 CEDO

În hotărârea din 15 septembrie 2016, în cauza Giorgioni împotriva Italiei (cererea nr. 43299/12), Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu unanimitate, a constatat că a fost încălcat art. 8 (dreptul la respectarea vieții de familie) din Convenție.

Cauza privește lipsa de eficacitate a măsurilor luate de autoritățile italiene pentru a asigura realizarea deplină a dreptului unui tată de a-si vizita copilul.

Situația de fapt

Reclamntul, locuiește în Selvino (Italia) și are un fiu, L., cu CM. Cuplul s-a separat în august 2006. La scurt timp după aceea, CM-a exprimat opoziția puternică față de orice relație între copil și tatăl său. Dl Giorgioni a solicitat instanței dreptul de a menține legătura cu fiul său. Instanța a decis că copilul va locui cu mama și i-a acordat tatălui un drept de vizită de două zile pe săptămână. De asemenea, l-a obligat la plata pensiei de întreținere.

În anul 2008 dl Giorgioni, plângându-se că mama copilului nu îi permitea să-și vadă fiul decât în prezența ei, a sesizat instanța de judecată, care a însărcinat serviciile sociale cu organizarea întâlnirilor într-un mediu supravegheat. Instanța a dispus, de asemenea, ca reclamantul să plătească întreținerea care era restantă.

În luna aprilie 2010, instanța a luat act de lipsa de cooperare a mamei și a acordat tatălui drept de vizită sub supravegherea serviciilor sociale. În ciuda deciziei instanței, mama a continuat să se opună oricărei întâlniri în absența ei iar în noiembrie 2010, reclamantul a declarat serviciilor sociale că nu mai dorea nici un contact cu fiul său. De la acea dată reclamantul a refuzat să ia parte la reuniuni, să vorbească cu fiul său la telefon sau să petreacă vacanța cu el.

În 2012, mama și-a exprimat intenția de a se muta la Torino cu copilul iar procurorul observând că copilul nu mai avea nici un contact cu tatăl său și că întreținerea nu mai era plătită, a solicitat instanței de judecată retragerea autorității părintești a reclamantului. La rândul său, reclamantul a solicitat instanței custodia fiului său.

În luna mai 2012, instanța de judecată, conexând cele două cereri, a autorizat ca mama să se stabilească în Torino, deoarece tatăl nu și-a mai exercitat dreptul de vizită. Instanța a dispus ca serviciile sociale din Torino să programeze întâlnirile între copil și tatăl său într-un mediu supravegheat, și într-o etapă ulterioară, întâlniri nesupravegheate. Curtea de Apel a menținut decizia. În 2014, Judecătoria Bergamo a condamnat-o pe mama la un an închisoare cu suspendarea executării pedepsei pentru nerespectarea deciziei instanței privind dreptul de vizită al tatălui, în timp ce reclamantul a fost condamnat la trei luni de închisoare pentru neplata pensiei de întreținere, pentru că și-a abandonat copilul și pentru comportament violent față de fosta soție.

Invocând articolul 8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie), reclamantul s-a plâns de faptul că autoritățile au tolerat comportamentul mamei copilului atunci când aceasta l-a împiedicat să își exercite dreptul de vizită și a încercat să întoarcă copilul împotriva lui. De asemenea, el s-a plâns de faptul că autoritățile nu au luat măsuri pozitive care să-i fi permis să-și exercite drepturile sale de vizită și de a restabili o relație cu fiul său.

Aprecierea CEDO

Curtea consideră că este necesar să examineze plângerea reclamantului pe două perioade distincte.

În ceea ce privește prima perioadă – din august 2006 până în noiembrie 2010 – Curtea notează că reclamantul a încercat să stabilească un contact cu fiul său din 2006, și că, în ciuda deciziilor judecătorești de recunoaștere a dreptului său de vizită el și-a putut exercita acest drept doar într-o măsură limitată din cauza opoziției mamei copilului.

Curtea observă că lipsa de cooperare între părinții separați nu poate scuti autoritățile competente să pună în aplicare toate mijloacele posibile pentru a permite menținerea legăturilor familiale. În special, instanțele naționale nu au luat de la începutul separării, măsurile utile pentru stabilirea unor contacte efective. Apoi, au permis timp de aproximativ patru ani ca mama, prin comportamentul său, să împiedice stabilirea unei relații reale între tată și copil.

Curtea remarcă, în special, că procedurile judiciare relevă o serie de măsuri automate și stereotipe, cum ar fi anchete succesive și supravegherea familiei de către serviciile sociale pentru a face posibilă respectarea dreptului  de vizită al tatălui.

Prin urmare, Curtea constată o încălcare a dreptului la respectarea vieții de familie.

În schimb, pentru a doua perioadă – din noiembrie 2010-2016 -, Curtea notează că, începând cu anul 2010, autoritățile naționale au făcut eforturi pentru a permite exercitarea dreptului de vizită al tatălui, dar care, la rândul său, a manifestat o atitudine negativă prin anularea mai multor întâlniri și apoi a decis să nu mai participe la nicio întâlnire. Această atitudine a fost percepută de copil ca abandon. Reclamantul nu și-a exercitat mai mult de cinci ani dreptul de vizită și nu a făcut eforturi pentru a menține relația cu fiul său, aspecte care îi permit Curții să constate că, începând din 2010, autoritățile au luat măsurile necesare pentru a-i determina pe părinți să coopereze.

Curtea concluzionează că, în ceea ce privește a doua perioadă, nu a fost încălcat dreptul la viața de familie a tatălui.

Cuvinte cheie: > > >

Comentarii