CEDO. Imposibilitatea tatălui de a-și vizita copilul în timpul divorțului. Încălcarea art.8 din Convenție

5 septembrie 2018 CEDO

Marți, 4 septembrie 2018, în hotărârea pronunțată în cauza Cristian Cătălin Ungureanu împotriva României (cererea nr. 6221/14), Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu unanimitate, a constatat că a fost încălcat art. 8 din Convenție.

Cauza privește imposibilitatea reclamantului de a obține dreptul de vizitare al copilului în timpul procesului de divorț.

Situația de fapt

În septembrie 2012, soţia reclamantului a intentat divorţ şi a cerut încredințarea fiului lor, născut în 2006. Ea şi copilul s-au mutat după o lună din locuinţa familială.

În noiembrie 2012, reclamantul a cerut în instanţă, pe cale de ordonanță președințială, încredințarea copilului sau dreptul de a-l vizita în timpul procesului de divorţ.

În ianuarie 2013, instanţa i-a respins cererea pe motiv că legea nu permite stabilirea dreptului de a-şi vizita copilul în timpul procesului de divorţ, soluție definitivă în mai 2013.

Divorţul s-a încheiat în noiembrie 2016. Instanţa a hotărât că minorul trebuie să locuiască cu mama lui şi a stabilit un program de vizitare pentru reclamant.

În februarie 2018, copilul s-a mutat la tatăl său, la cererea sa și cu acordul ambilor părinţi, după ce mama sa a decis să se mute în alt oraş.

Dreptul intern relevant

Potrivit art. 613^2 VCPC, instanța poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președintială, măsuri vremelnice cu privire la încredințarea copiilor minori, la obligația de întreținere, la alocația pentru copii și la folosirea locuinței. Aceleași dispoziții se regăsesc și în art. 920 al actualului Cod de procedură civilă.

Aprecierea CEDO

CEDO notează că instanțele naționale au indicat în mod clar că legea nu prevedea acordarea dreptului de vizitare în timpul procedurilor de divorț. Plângerea reclamantului se referă la efectele pe care aplicarea dispozițiilor legii le-au avut în relația cu fiul său. După hotărârea instanței naționale din ianuarie 2013, a devenit mai dificil pentru reclamant de a menține contactul cu fiul său.

CEDO  notează că instanțele naționale nu au respins întotdeauna astfel de cereri de vizitare făcute în timpul procedurilor de divorț. Cu toate acestea, reclamantul nu a putut beneficia în nici un fel de existența jurisprudenței interne mai favorabile, întrucât deciziile instanțelor naționale în cazuri individuale nu sunt obligatorii pentru alte instanțe naționale.

La examinarea cererii reclamantului, instanțele naționale nu au făcut altceva decât să aplice legea, deși într-o manieră restrictivă. Curtea consideră că prevederea legii în cauză, prin însăși natura sa, a înlăturat circumstanțele de fapt ale cauzei din domeniul de aplicare al examinării de către instanțele interne.

Guvernul a susținut că absența reglementării nu ar fi fost motivul fundamental dat de instanțe când au respins cererea de ordonanță președințială a reclamantului. Curtea constată că acest argument a fost predominant în deciziile instanțelor interne. Mai mult decât atât, faptul că reclamantul nu a fost împiedicat să-și vadă copilul nu poate fi interpretat ca reprezentând o examinare efectivă a interesului superior al copilului, instanțele naționale lăsând exercitarea dreptului de vizită la discreția soției reclamantului.

Curtea notează că obstacolul reclamat este prin însăși natura sa temporar întrucât acesta poate dura doar atâta timp cât procesul de divorț în curs, dar, în cauză, procesul inițiat la 13 septembrie 2012, a durat mai mult de patru ani. Reclamantul și copilul său au fost afectați timp de aproximativ trei ani și cinci luni – adică de la 09 iunie 2013 (când reclamantul l-a văzut ultima oară pe fiul său) până la 02 noiembrie 2016 (când instanța de judecată a dat decizia definitivă). Curtea consideră că, în speță, întinderea acestei perioade de timp, duce la concluzia că România nu a reușit să-și îndeplinească obligațiile sale pozitive în temeiul articolului 8 din Convenție, problema de bază fiind dată de calitatea necorepsunzătoare a dreptului intern.

În concluzie, în ceea ce privește acordarea dreptului de vizită în timpul procesului de divorț, autoritățile române nu și-au îndeplinit obligațiile pozitive care decurg din articolul 8 din Convenție.

Cuvinte cheie: > > >

Comentarii