CEDO interzice unui avocat să mai reprezinte sau să asiste reclamanții în procedurile în fața Curții

13 decembrie 2018 CEDO

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, în conformitate cu articolul 36 § 4 (b) din Regulamentul Curții să interzică unei avocate din Ucraina, Nataliya Yevgenivna Tselovalnichenko, dreptul de a reprezenta sau asista reclamanții în cererile pendinte și viitoare.

Potrivit art. 36 § 4 (b) din Regulamentul Curții, în împrejurări excepţionale, în orice moment al procedurii, preşedintele camerei poate să decidă, atunci când consideră că circumstanţele sau conduita avocatului o impun, că avocatul  nu mai poate să-l reprezinte sau să-l asiste pe reclamant şi că acesta trebuie să-şi desemneze un alt reprezentat.

Pentru a nu fi cauzate prejudicii reclamanților reprezentați de dna Tselovalnichenko în cursul procedurii, Curtea a decis să informeze toți reclamanții din plângerile în curs de această decizie. Acei reclamanți care pot fi contactați prin poștă vor primi o scrisoare la ultima adresă cunoscută. Mass-media sunt invitate să informeze publicul cu privire la această decizie, astfel încât să poată ajungă la cunoștința celor car nu pot fi înștiințați prin poștă precum și a celor care ia considerare depunerea unei cereri.

Citeste mai mult  CEDO. Videoclip privind admisibilitatea cererilor

CEDO a luat decizia de a-i interzice doamnei Tselovalnichenko să mai reprezinte sau să asiste reclamanți în procedurile în fața Curții, având în vedere comportamentul fraudulos și abuziv al acesteia. În special, în numeroase cereri, aceasta  depus documente ce prezentau semne evidente de falsificare, iar în alte cazuri a introdus plângeri în numele unor reclamanți decedați fără a informa Curtea de moartea lor.

Cuvinte cheie: >