CEDO. Respingerea probelor propuse în apărare. Încălcarea dreptului la un proces echitabil

9 mai 2017 CEDO

În hotărârea din 9 mai 2017 în cauza Poropat împotriva Sloveniei (cererea nr. 21668/12), Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu unanimitate, a constatat, că fost încălcat art. 6 §§ 1 și 3 (d) din Convenție.

Cauza privește procesul penal declanșat împotriva reclamantului de către vecinul său.

Situația de fapt

Reclamantul era în conflict cu vecinul său de mai mulți ani, ambii inițiind numeroase proceduri judiciare unul împotriva altuia. În februarie 2004, vecinul, RH, a depus o plângere penală, susținând că reclamantul l-a amenințat în fața casei că-l omoară.

Reclamantul a fost condamnat la 3 luni de închisoare cu suspendare în iulie 2009, pe baza mărturiilor date de RH și de colegul acestuia KC, care a mărturisit că RH îi spusese despre incident. Pe tot parcursul procesului, reclamantul a negat acuzația și a cerut în mod repetat ca un prieten al lui RH, DC, să fie audiat în calitate de martor, deoarece el ar putea depune mărturie cum  RH a influențat marturia în cauză. Instanța de judecată a refuzat această cerere, pe motiv că faptele au fost suficient stabilite și că, în orice caz, martorul propus nu a perceput în mod direct incidentul.

Acest argument a fost aprobat de către instanțele superioare, inclusiv de instanțele sesizate de reclamant în vederea redeschiderii procesului penal.

De asemenea, reclamantul a criticat în mod repetat, fără nici un rezultat, imposibilitatea obținerii imaginilor video ale incidentului, în ciuda faptului că RH a recunoscut în instanță că existau aproximativ o duzină de camere instalate în jurul casei.

Invocând articolul 6 §§ 1 și 3 (d) (dreptul la un proces echitabil și dreptul de a obține citarea și audierea martorilor), reclamantul s-a plâns că drepturile sale de apărare nu au fost respectate.

Decizia CEDO

Curtea observă că, în apărarea sa, reclamantul a invocat două argumente principale, în special că RH și KC nu puteau fi crezuți, și că, în ciuda faptului că era disponibilă, înregistrarea video nu a fost asigurată, să nu mai vorbim examinată de instanțe.

Curtea consideră că după ce RH a depus plângerea penală, autoritățile nu au făcut eforturi rezonabile în vederea asigurării înregistrării video pentru a verifica dacă a capturat incidentul.

Curtea constată, de asemenea, că reclamantul a solicitat ca D.C. să fie audiat, iar această cerere a fost refuzată pe motiv că faptele au fost suficient stabilite  și că, în orice caz, având în vedere declarația scrisă, D.C., nu a perceput în mod direct incidentul.

În ceea ce privește primul motiv de refuz, și anume că faptele au fost suficient stabilite, Curtea constată că aceasta nu constituie un motiv suficient în sine.

În ceea ce privește al doilea motiv, și anume că D.C. nu a perceput în mod direct incidentul, Curtea constată că acest motiv nu se referă la neîndeplinirea de către reclamant a obligației a-și motiva cererea de probe, ci exprimă mai degrabă, poziția instanțelor că o astfel de probă nu ar putea fi, ca o chestiune de principiu, considerate relevantă. În special, în cadrul procedurii penale împotriva reclamantului, Curtea Supremă a considerat că D.C. ar fi putut depune mărturie cu privire probabil la relația ostilă dintre reclamant și RH și despre influența acestuia asupra marturiilor, dar, la fel ca instanțele inferioare, a concluzionat că aceste dovezi nu erau relevante, deoarece acestea nu au legătură cu incidentul real care a făcut obiectul acuzațiilor.

Având în vedere elementele de probă pe care instanța s-a bazat în a statua că reclamantul era vinovat, precum și eșecul autorităților de a asigura înregistrarea supravegherii video, Curtea constată că a fost creat un avantaj inechitabil în favoarea acuzării și că, în consecință, reclamantul a fost lipsit de orice posibilitate practică de a contesta în mod eficient acuzațiile împotriva lui. În concluzie, a fost încălcat articolul 6 §§ 1 și 3 (d) din Convenție.

Cuvinte cheie: > >

Comentarii