CJUE: În cazul anulării unui zbor, compania aeriană trebuie să ramburseze și comisioanele percepute de intermediari cu ocazia achiziționării biletelor, în măsura în care a avut cunoștință de acestea

12 septembrie 2018 UE

În cazul anulării unui zbor, compania aeriană trebuie să ramburseze și comisioanele percepute de intermediari cu ocazia achiziționării biletelor, în măsura în care a avut cunoștință de acestea, a stabilit CJUE prin hotărârea pronunțată miercuri, 12 septembrie 2018, în cauza C-601/17, potrivit unui comunicat al instituției.

Domnul Dirk Harms a achiziționat, pentru el însuși și pentru familia sa, pe site-ul internet opodo.de, bilete pentru un zbor care face legătura între Hamburg (Germania) și Faro (Portugalia) cu Vueling Airlines. Întrucât zborul a fost anulat, familia Harms a solicitat Vueling Airlines să îi ramburseze prețul de 1108,88 euro pe care îl plătise către Opodo cu ocazia achiziționării acestor bilete. Vueling Airlines a acceptat să ramburseze suma pe care a primit-o din partea Opodo, și anume 1031,88 euro. În schimb, aceasta a refuzat să ramburseze și restul de 77 de euro, pe care Opodo i-a perceput drept comision.

Amtsgericht Hamburg (Tribunalul Districtual din Hamburg, Germania), sesizat cu acest litigiu, solicită Curții de Justiție să interpreteze în acest context Regulamentul (CE) nr. 261/2004 privind drepturile pasagerilor aerieni. Amtsgericht Hamburg dorește să afle dacă prețul biletului care trebuie luat în considerare pentru a stabili cuantumul rambursării datorate de operatorul de transport aerian unui pasager în cazul anulării unui zbor include diferența dintre suma plătită de acest pasager și cea primită de acest operator de transport aerian, care corespunde unui comision perceput de o persoană care a intervenit ca intermediar între cei doi.

Prin hotărârea pronunțată, Curtea răspunde la această întrebare în mod afirmativ, cu excepția cazului în care acest comision a fost stabilit fără știrea operatorului de transport aerian, aspect a cărui verificare este de competența instanței naționale.

Această interpretare a regulamentului corespunde obiectivelor acestuia din urmă, și anume asigurarea unui înalt nivel de protecție a pasagerilor și totodată asigurarea unui echilibru între interesele acestora și cele ale operatorilor de transport aerian.

Cuvinte cheie: > >

Comentarii