CJUE. Dreptul la prestații familiale pentru membrii de familie care au reședința într‑un alt stat membru

7 februarie 2019 UE

Dreptul Uniunii nu impune ca o persoană să desfășoare o activitate salariată într-un stat membru pentru a beneficia pe teritoriul acestui stat de prestații familiale pentru copiii săi cu reședința în alt stat membru. În plus, acest drept la prestații familiale nu este limitat la cazul în care solicitantul a obținut în prealabil o prestație cu caracter contributiv, a decis CJUE în cauza  C-322/17, potrivit unui comunicat al instituției.

În ianuarie 2009, domnul Eugen Bogatu, resortisant român care are reședința în Irlanda din anul 2003, a solicitat autorităților irlandeze să beneficieze de prestații familiale pentru cei doi copii ai săi care au reședința în România.

Domnul Bogatu a desfășurat o activitate salariată în Irlanda între 2003 și 2009. După ce și-a pierdut locul de muncă în 2009, acesta a primit o prestație de șomaj cu caracter contributiv (2009-2010), apoi o prestație de șomaj cu caracter necontributiv (aprilie 2010-ianuarie 2013) și, în sfârșit, o prestație de boală (2013-2015).

Autoritățile irlandeze l-au informat pe domnul Bogatu cu privire la decizia lor de a admite cererea sa de prestații familiale, cu excepția perioadei cuprinse între aprilie 2010 și ianuarie 2013. Acest refuz se baza pe faptul că, în opinia lor, solicitantul nu îndeplinea, în perioada respectivă, niciuna dintre condițiile care dau dreptul la prestații familiale pentru copiii săi care au reședința în România, întrucât nu a desfășurat o activitate salariată în Irlanda sau nu a primit o prestație cu caracter contributiv în această țară. Domnul Bogatu a contestat această decizie susținând că autoritățile irlandeze s-au întemeiat pe o interpretare eronată a dreptului Uniunii.

Citeste mai mult  CJUE ref refuzul acordării alocațiilor familiale migranților europeni

Sesizată cu litigiul, High Court (Înalta Curte) solicită Curții de Justiție să stabilească dacă Regulamentul (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială trebuie interpretat în sensul că eligibilitatea unei persoane ai cărei copii au reședința în alt stat membru la prestații familiale în statul membru în care are reședința această persoană impune ca aceasta să desfășoare o activitate salariată în acest din urmă stat membru sau ca respectivul stat să îi plătească o prestație în numerar ca urmare sau ca o consecință a unei astfel de activități.

În hotărârea pronunțată joi, 7 februarie 2019, Curtea constată, în primul rând, că regulamentul enunță că o persoană are dreptul la prestații familiale în conformitate cu legislația statului membru competent, inclusiv pentru membrii familiei sale care au reședința în alt stat membru, ca și cum aceștia ar avea reședința în primul stat membru. Prin urmare, acesta nu impune ca o astfel de persoană să dispună de un statut specific, și în particular de cel de lucrător salariat, pentru a avea dreptul la prestații familiale.

Citeste mai mult  Noi criterii de etichetare ecologică a calculatoarelor, articolelor de mobilier și de încălțăminte

În plus, Curtea arată că din contextul și din obiectivul regulamentului reiese că prestațiile familiale pentru copii care au reședința în alt stat membru pot fi datorate pe mai multe temeiuri, iar nu numai pe temeiul unei activități salariate.

În sfârșit, Curtea subliniază că regulamentul este fructul unei evoluții legislative care reflectă printre altele voința legiuitorului Uniunii de a extinde dreptul la prestații familiale la alte categorii de persoane decât doar lucrătorii salariați.

În al doilea rând, Curtea constată că regulamentul nu condiționează dreptul de a obține prestații familiale pentru copii care au reședința în alt stat membru de primirea de către solicitant a unor prestații în numerar ca urmare sau ca o consecință a unei activități salariate.

Curtea concluzionează așadar că eligibilitatea unei persoane la prestații familiale în statul membru competent, pentru copiii săi care au reședința în alt stat membru, nu impune nici ca această persoană să desfășoare o activitate salariată în primul stat membru, nici ca acesta să îi acorde o prestație în numerar ca urmare sau ca o consecință a unei astfel de activități.

Cuvinte cheie: >