(1) Daca debitorul contesta creanta, instanta verifica daca contestatia este intemeiata, in baza inscrisurilor aflate la dosar si a explicatiilor si lamuririlor partilor. In cazul in care apararea debitorului este intemeiata, instanta va respinge cererea creditorului prin incheiere.
(2) Daca apararile de fond formulate de debitor presupun administrarea altor probe decat cele prevazute la alin. (1), iar acestea ar fi admisibile, potrivit legii, in procedura de drept comun, instanta va respinge cererea creditorului privind ordonanta de plata prin incheiere.
(3) In cazurile prevazute la alin. (1) si (2), creditorul poate introduce cerere de chemare in judecata potrivit dreptului comun.
Această procedură specială poate fi exercitată, spre deosebire de acţiunile în pretenţii promovate pe calea dreptului comun, numai dacă creanţa pretinsă nu este contestată de către debitor, nu numai în ceea ce priveşte existenţa, ci şi cuantumul valoric al acesteia, deoarece în caz contrar, pe de o parte nu ar mai exista raţiunea menţinerii celor două proceduri diferite, iar pe de altă parte o atare concluzie rezultă din interpretarea dispoziţiilor procedurii speciale.
Astfel, instanța constată că pârâtul a contestat creanța indicată de creditor și a solicitat în apărare administrarea probei cu expertiza contabilă, însă potrivit alin. 2 art. 1020 din Codul de procedură civilă [devenit art. 1021], această probă este admisibilă în procedura de drept comun și nu în procedura solicitată de creditor. Instanţa apreciază că aspectele arătate pun în discuţie existenţa şi întinderea creanţei (caracterul cert şi lichid al creanţei), iar pentru determinarea acestora se impune administrarea unui probatoriu care excede procedurii sumare a ordonanței de plată. Determinarea caracterului cert şi lichid al creanţei conferă litigiului un caracter contencios şi impune administrarea de probe specifice unui proces purtat în condiţiile dreptului comun. [Judecătoria Liești, Hotărârea din 10.04.2015, portal.just.ro]