(1) Impotriva ordonantei de plata prevazute la art. 1.022 alin. (1) si (2) debitorul poate formula cerere in anulare in termen de 10 zile de la data inmanarii sau comunicarii acesteia.
(2) Cererea in anulare poate fi introdusa de creditor impotriva incheierilor prevazute la art. 1.021 alin. (1) si (2), precum si impotriva ordonantei de plata prevazute la art. 1.022 alin. (2), in termenul prevazut la alin. (1).
(3) Prin cererea in anulare se poate invoca numai nerespectarea cerintelor prevazute de prezentul titlu pentru emiterea ordonantei de plata, precum si, daca este cazul, cauze de stingere a obligatiei ulterioare emiterii ordonantei de plata. Dispozitiile art. 1.021 se aplica in mod corespunzator.
(4) Cererea in anulare se solutioneaza de catre instanta care a pronuntat ordonanta de plata, in complet format din 2 judecatori.
(5) Cererea in anulare nu suspenda executarea. Suspendarea va putea fi insa incuviintata, la cererea debitorului, numai cu dare de cautiune, al carei cuantum va fi fixat de instanta.
(6) Daca instanta investita admite, in tot sau in parte, cererea in anulare, aceasta va anula ordonanta, in tot sau, dupa caz, in parte, pronuntand o hotarare definitiva. Prevederile art. 1.021 alin. (3) si ale art. 1.022 alin. (2) se aplica in mod corespunzator.
(7) In cazurile prevazute la alin. (2), daca instanta investita admite cererea in anulare, va pronunta o hotarare definitiva prin care va emite ordonanta de plata, dispozitiile art. 1.022 aplicandu-se in mod corespunzator.
(8) Hotararea prin care a fost respinsa cererea in anulare este definitiva.
”Analizând actele depuse la dosarul cauzei prin raportare la motivele invocate în cererea în anulare, instanţa reţine că aceasta este neîntemeiată şi urmează a o respinge ca atare pentru următoarele considerente:
În fapt, raporturile contractuale dintre părţi au fost pe deplin dovedite prin depunerea la dosar a Contractului de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă şi canalizare semnat de ambele părţi.
În temeiul acestui contract au fost emise facturi pentru perioada aprilie 2012-mai 2014, neachitate de debitoare. Nivelul penalităţilor a fost agreat de părţi prin art. 6 pct. 6.2 din contract.
Instanţa reţine că motivele de anulare invocate de debitoare vizează în esenţă două aspecte, astfel cum acestea au fost arătate atât în cererea în anulare precum şi în faţa instanţei, în şedinţa de judecată: se susţine pe de o parte că facturile nu au fost comunicate, respectiv că nu au fost acceptate la plată, iar pe de altă parte că nu ar fi beneficiat de serviciile prestate întrucât creditoarea nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale.
În ceea ce priveşte faptul că facturile fiscale depuse la dosarul cauzei nu poartă semnătura şi ştampila debitoarei, instanţa apreciază că aceste aspecte nu au nicio relevanţă, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 277 alin. (3) C.pr.civ. conform cărora „înscrisul nesemnat, dar utilizat în mod obişnuit în exerciţiul activităţii unei întreprinderi pentru a constata un act juridic, face dovada cuprinsului său, cu excepţia cazului în care legea impune forma scrisă pentru însăşi dovedirea actului juridic”. Cum în cauză există contract semnat de ambele părţi, cum a reţinut de altfel şi instanţa de fond, dovada relaţiilor contractuale a fost dovedită, facturile fiscale completând ansamblul probator în mod corespunzător. Pe de altă parte, simpla susţinere conform căreia debitoarea nu ar fi primit facturile timp de 2 ani nu poate fi considerată ca fiind verosimilă, nefiind dovedită de altfel cu nici un mijloc de probă. În acest sens, instanţa apreciază că în măsura în care existau disfuncţionalităţi în executarea contractului, debitoarea avea mijloacele legale pentru a proceda la remedierea acestora.
În ceea ce priveşte o eventuală neexecutare a contractului de către creditoare, instanţa observă că în cauză s-a solicitat contravaloarea serviciilor prestate în perioada aprilie 2012 – mai 2014, şi că, deşi debitoarea susţine că a învederat creditoarei că există disfuncţionalităţi în modul de derulare al contractului, în realitate nu a făcut dovada unor asemenea notificări. Este adevărat că la dosar a fost depusă dovada unei notificări dar aceasta este din data de 27.06.2014, respectiv este ulterioară emiterii facturilor a căror contravaloare a fost pretinsă.
Pentru aceste considerente, instanţa va respinge cererea în anulare ca neîntemeiată.” [Judecătoria Cornetu, Sentința civilă nr. 1736/2015, portal.just.ro]