(1) Sub rezerva situatiilor in care legea dispune altfel, instantele romane sunt competente daca paratul are domiciliul, iar in lipsa domiciliului, resedinta obisnuita, respectiv sediul principal, iar in lipsa sediului principal, un sediu secundar sau fondul de comert pe teritoriul Romaniei la data introducerii cererii.
(2) Cand exista mai multi parati, instantele romane sunt competente daca unul dintre acestia se afla in situatia prevazuta la alin. (1), in afara de cazul cand cererea a fost facuta numai cu scopul de a-l sustrage pe un parat de la jurisdictia domiciliului ori resedintei obisnuite sau, dupa caz, a sediului principal ori secundar situat in strainatate.
(3) Instantele romane sunt de asemenea competente pentru a judeca orice cerere privind activitatea la sediul secundar al unei persoane juridice neavand sediul principal in Romania, cand acest sediu secundar este situat in Romania la data introducerii cererii.