Cand instanta romana este sesizata cu judecarea unei cereri, ea este competenta sa judece si cererea care este legata de cea dintai printr-un raport atat de strans, incat exista interesul pentru cercetarea si judecarea acestora in acelasi timp, cu scopul de a evita solutii care nu ar putea fi conciliate daca cererile ar fi judecate separat.
Din dispozitiile articolului se pot desprinde urmatoarele conditii in vederea conexarii unor cereri:
-instanta romana trebuie sa fie competenta asupra cererii initiale, potrivit dispozitiilor legale sau conventiei partilor;
-existenta unor litigii pe rolul instantelor romane si straine; din redactarea textului nu reiese cu claritate daca cererile au fost deja introduse; in caz afirmativ, se pare ca legiuitorul nu conditioneaza conexarea de momentul introducerii cererii, respectiv de ordinea introducerii;
-intre cereri sa fie un raport strans, astfel incat sa existe interesul pentru cercetarea si judecarea acestora in acelasi timp, cu scopul de a evita solutii care nu ar putea fi conciliate daca cererile ar fi judecate separat. [F.G. Pancescu, Drept procesual civil international, Editura Hamangiu 2014, p. 135]