Reclamantul are alegerea intre mai multe instante deopotriva competente.
Acţiune în constatarea clauzelor abuzive. Competența teritorială. „Regula generală în materia competenţei teritoriale este instituită de art. 107 din N.C.P.C., care prevede că „Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel”.
Conform art. 113 alin. (1) pct. 8 N.C.P.C., în afară de instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, mai este competentă „instanţa domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor”.
Instanţa reţine că reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, astfel cum rezultă din art. 116 N.C.P.C.
Pentru toate cazurile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanţele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, opţiune susţinută de art. 116 N.C.P.C., adoptat prin Legea nr. 134/2010.
Mai mult decât atât, potrivit art. 126 alin. (2) din N.C.P.C. „în litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. 1, numai după naşterea dreptului la despăgubire. Orice convenţie contrară este considerată ca nescrisă”.
Este de reţinut că, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în jurisprudenta sa (Costa vs. Enel din 15.7.1964) a consacrat principiul supremaţiei dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre şi că, obiectivul integrării pe care îl urmăreşte Uniunea nu poate fi realizat decât dacă dreptul comunitar este respectat şi interpretat uniform în toate statele membre, supremaţia dreptului comunitar asupra celui naţional fiind o condiţie sine qua non a integrării.
În consecinţă, aplicarea jurisprudenţei C.J.U.E. este obligatorie pentru judecătorul naţional.
Din jurisprudenta Curţii în materia protecţiei consumatorului, (Cauza Oceano Grupo Editorial SA v Rocio Murciano Quintero), instanţa a reţinut că, s-a stabilit că este inechitabil şi mult prea oneros să se pretindă consumatorului să formuleze cererea de chemare în judecată împotriva comerciantului care i-a încălcat drepturile la instanţa de la sediul acestuia din urmă.
În speţă, opţiunea reclamantei a fost în sensul soluţionării cauzei de instanţa de la domiciliul său, respectiv de Judecătoria Craiova, la care a insistat în mod legitim să îi fie judecată cauza, de vreme ce şi această instanţă este competentă, opţiune susţinută de prevederile art. 116 din N.C.P.C.
Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din N.C.P.C., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Craiova.” [ICCJ, Secția a II-a Civilă, Decizia nr. 1719/2014, www.scj.ro]
Conflict negativ de competenţă. Acțiune în obligație de a face derivând dintr-un contract încheiat cu o sucursală a societăţii pârâte. Potrivit art. 109 NCPC, cererea de chemare în judecată formulată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face şi la instanţa locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligaţiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârşite de acesta, iar conform art. 113 alin. (1) pct. 3 NCPC, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente (…) instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract.
În cazul în care instanţa a fost învestită cu o acțiune în obligație de a face derivând dintr-un contract încheiat cu o sucursală a societăţii pârâte, operează competenţa teritorială alternativă instituită de prevederile art. 113 alin. (1) pct. 3 și art. 109 alin. (2) NCPC, reclamantul având, potrivit art. 116 NCPC, opțiunea între două sau mai multe instanţe deopotrivă competente, astfel încât, o dată introdusă cererea la una dintre instanţele prevăzute de lege ca fiind competente, respectiva instanţă rămâne legal învestită, neputându-şi declina competenţa. [ICCJ, Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 1718 din 19 iunie 2015, www.scj.ro]