(1) In materie de mostenire, pana la iesirea din indiviziune, sunt de competenta exclusiva a instantei celui din urma domiciliu al defunctului:
1.cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozitiilor testamentare;
2.cererile privitoare la mostenire si la sarcinile acesteia, precum si cele privitoare la pretentiile pe care mostenitorii le-ar avea unul impotriva altuia;
3.cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului impotriva vreunuia dintre mostenitori sau impotriva executorului testamentar.
(2) Cererile formulate potrivit alin. (1) care privesc mai multe mosteniri deschise succesiv sunt de competenta exclusiva a instantei ultimului domiciliu al oricaruia dintre defuncti.
Apreciem relevante observatiile doctrinei, potrivit carora sunt de competenta instantei ultimului domiciliu al defunctului urmatoarele cereri:
– cererile pentru anularea ori constatarea validitatii unui testament, cererile pentru executarea dispozitiilor unui testament (contestat sau nu) – art. 118 pct. 1 NCPC;
– cererile in anularea certificatului de mostenitor, pentru reductiunea liberalitatilor excesive, cererile privind conservarea ori administrarea bunurilor succesorale, cererile in anularea ori rezolutiunea vanzarii de drepturi succesorale, partajul, petitia de ereditate sau orice alte cereri prin care mostenitorii invoca pretentii unii impotriva altora, insa numai daca aceste pretentii sunt in legatura cu mostenirea ori cu sarcinile acesteia – art. 118 pct. 2 NCPC;
– cererea pentru predarea unui legat cu titlu particular, cereri prin care creditorii personali ai defunctului valorifica drepturi din contracte incheiate cu acesta din urma, cererile formulate de creditori ai succesiunii, in virtutea unui titlu posterior deschiderii acesteia (ex., cererile pentru cheltuielile privind inmormantarea ori pentru conservarea si administrarea bunurilor succesiunii) – art. 118 pct. 2 NCPC. [Gh.L. Zidaru in Noul Cod de procedura civila comentat si adnotat. Vol. I – art. 1-526. Coordonatori V. M. Ciobanu, M. Nicolae, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2013, p. 345]
Consfințire acord de mediere având ca obiect ieșirea din indiviziune asupra unui imobil. Competența teritorială. Stabilirea instanței competente să soluționeze cererea prin care se solicită consfințirea prin hotărâre judecătorească, a unui acord de mediere având ca obiect sistarea unei stări de indiviziune rezultate din succesiune cu privire la un imobil, se face prin raportare la dispozițiile art. 59 alin. (1) teza a 2 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, care reglementează o competenţă teritorială alternativă, aparţinând fie judecătoriei în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul oricare dintre părţi, fie judecătoriei în a cărei circumscripţie se află locul unde a fost încheiat acordul de mediere, această cerere neputând fi calificată ca fiind una în materie succesorală şi care să atragă competenţa instanţei locului situării imobilului, potrivit art. 118 NCPC. [ICCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1968 din 18 iunie 2014, www.scj.ro]