(1) Cand in fata instantei de judecata se pune in discutie competenta acesteia, din oficiu sau la cererea partilor, ea este obligata sa stabileasca instanta judecatoreasca competenta ori, daca este cazul, un alt organ cu activitate jurisdictionala competent.
(2) Daca instanta se declara competenta, va trece la judecarea pricinii. Incheierea poate fi atacata numai odata cu hotararea pronuntata in cauza.
(3) Daca instanta se declara necompetenta, hotararea nu este supusa niciunei cai de atac, dosarul fiind trimis de indata instantei judecatoresti competente sau, dupa caz, altui organ cu activitate jurisdictionala competent.
(4) Daca instanta se declara necompetenta si respinge cererea ca inadmisibila intrucat este de competenta unui organ fara activitate jurisdictionala sau ca nefiind de competenta instantelor romane, hotararea este supusa numai recursului la instanta ierarhic superioara.