(1) Cand cererea urmeaza a fi comunicata, ea se va face in atatea exemplare cate sunt necesare pentru comunicare, in afara de cazurile in care partile au un reprezentant comun sau partea figureaza in mai multe calitati juridice, cand se va face intr-un singur exemplar. In toate cazurile este necesar si un exemplar pentru instanta.
(2) Dispozitiile alin. (1) sunt aplicabile in mod corespunzator si in cazul prevazut la art. 148 alin. (4), grefierul de sedinta fiind tinut sa intocmeasca din oficiu copiile de pe incheiere necesare pentru comunicare.
(3) Daca obligatia prevazuta la alin. (1) nu este indeplinita, instanta va putea indeplini din oficiu sau va putea pune in sarcina oricareia dintre parti indeplinirea acestei obligatii, pe cheltuiala partii care avea aceasta obligatie.
(4) In cazul in care cererea a fost comunicata, potrivit legii, prin fax sau prin posta electronica, grefierul de sedinta este tinut sa intocmeasca din oficiu copii de pe cerere, pe cheltuiala partii care avea aceasta obligatie. Dispozitiile art. 154 alin. (6) raman aplicabile.
Comunicarea cererilor are loc nu numai in masura in care acestea imbraca forma scrisa, ceruta de art. 148 alin. (1) NCPC, ci si atunci cand sunt formulate verbal, iar declaratiile au fost consemnate in incheierea de sedinta. Astfel, potrivit art. 149 alin. (2) NCPC, grefierul de sedinta este tinut sa intocmeasca din oficiu copiile de pe incheiere necesare pentru comunicare.
Insa, o atare obligatie exista numai in masura in care cererea este supusa comunicarii. Astfel, in ipoteza cererii aditionale reglementate de art. 204 alin. (2) NCPC, cand codul prevede in mod expres faptul ca nu se va da termen, nefiind necesar a se amana cauza in vederea comunicarii cererii pentru partile lipsa, grefierul de sedinta nu are obligatia efectuarii de foocopii de pe incheierea in care s-a consemnat precizarea cererii. [D.N. Theohari in Noul Cod de procedura civila. Comentariu pe articole. Vol. I. Art. 1-526, coordonator G. Boroi, Editura Hamangiu 2013, p. 367]
Dispozitiile art. 149 alin. (3) NCPC constituie o alternativa pentru sanctiunea suspendarii judecatii, cat si un remediu legal pentru ipoteza in care prevederile art. 242 alin. (1) NCPC nu ar fi incidente pentru ca partea in sarcina careia ar fi cazut aceasta obligatie nu are calitatea de reclamant.
Punerea de catre instanta in sarcina celorlalte parti a obligatiei legale fixate de lege pentru reclamant, se poate face in afara acordului lor, intrucat in masura in care acestea ar fi situate pe pozitia procesuala de parati, nu ar exista vreo sanctiune daca nu si-ar indeplini aceasta indatorire, ce ar avea totodata si un caracter nerezonabil. [D.N. Theohari in Noul Cod de procedura civila. Comentariu pe articole. Vol. I. Art. 1-526, coordonator G. Boroi,Editura Hamangiu 2013, p. 368]
Din prevederile art. 149 NCPC se desprinde ideea ca nerespectarea obligatiei de a depune actele de procedura in exemplare suficiente nu va putea fi sanctionata cu nulitatea acestor acte, deoarece textul de lege indica remediile care sunt la indemana instantei pentru a asigura comunicarea actelor de procedura. Cu toate acestea, in ipoteza in care instanta de judecata constata ca neindeplinirea obligatiei dea depune exemplare suficiente a actelor de procedura s-a facut cu rea-credinta, instanta va putea amenda partea culpabila si va putea dispune achitarea de despagubiri pentru amanarea procesului, in conformitate cu prevederile art. 187, respectiv art. 189 NCPC.
Prin exceptie, in ipoteza cererii de chemare in judecata, ne aflam intr-o situatie derogatorie de la dreptul comun, in sensul ca art. 200 NCPC sanctioneaza cu nulitatea nerespectarea obligatiei de a depune cererea in exemplare multiple, in cazul in care, in termen de 10 zile de cand instanta de judecata ii pune in vedere sa remedieze aceste nereguli, reclamantul nu o face. [A.P. Dimitriu in Noul Cod de procedura civila. Note, corelatii, explicatii. Editura C.H. Beck, Bucuresti 2012, p. 185]