(1) Daca legea nu prevede altfel, instanta, potrivit dispozitiilor prezentului articol, va putea sanctiona urmatoarele fapte savarsite in legatura cu procesul, astfel:
1.cu amenda judiciara de la 100 lei la 1.000 lei:
a) introducerea, cu rea-credinta, a unor cereri principale, accesorii, aditionale sau incidentale, precum si pentru exercitarea unei cai de atac, vadit netemeinice;
b) formularea, cu rea-credinta, a unei cereri de recuzare sau de stramutare;
c) obtinerea, cu rea-credinta, a citarii prin publicitate a oricarei parti;
d) obtinerea, cu rea-credinta, de catre reclamantul caruia i s-a respins cererea a unor masuri asiguratorii prin care paratul a fost pagubit;
e) contestarea, cu rea-credinta, de catre autorul ei a scrierii sau semnaturii unui inscris ori a autenticitatii unei inregistrari audio sau video;
f) refuzul partii de a se prezenta la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii, in situatiile in care a acceptat, potrivit legii;
2.cu amenda judiciara de la 50 lei la 700 lei:
a) neprezentarea martorului legal citat sau refuzul acestuia de a depune marturie cand este prezent in instanta, in afara de cazul in care acesta este minor;
b) neaducerea, la termenul fixat de instanta, a martorului incuviintat, de catre partea care, din motive imputabile, nu si-a indeplinit aceasta obligatie;
c) neprezentarea avocatului, care nu si-a asigurat substituirea sa de catre un alt avocat, a reprezentantului sau a celui care asista partea ori nerespectarea de catre acestia a indatoririlor stabilite de lege sau de catre instanta, daca in acest mod s-a cauzat amanarea judecarii procesului;
d) refuzul expertului de a primi lucrarea sau nedepunerea lucrarii in mod nejustificat la termenul fixat ori refuzul de a da lamuririle cerute;
e) neluarea de catre conducatorul unitatii in cadrul careia urmeaza a se efectua o expertiza a masurilor necesare pentru efectuarea acesteia sau pentru efectuarea la timp a expertizei, precum si impiedicarea de catre orice persoana a efectuarii expertizei in conditiile legii;
f) neprezentarea unui inscris sau a unui bun de catre cel care il detine, la termenul fixat in acest scop de instanta;
g) refuzul sau omisiunea unei autoritati ori a altei persoane de a comunica, din motive imputabile ei, la cererea instantei si la termenul fixat in acest scop, datele care rezulta din actele si evidentele ei;
h) cauzarea amanarii judecarii sau executarii silite de catre cel insarcinat cu indeplinirea actelor de procedura;
i) impiedicarea in orice mod a exercitarii, in legatura cu procesul, a atributiilor ce revin judecatorilor, expertilor desemnati de instanta in conditiile legii, agentilor procedurali, precum si altor salariati ai instantei.
(2) Amenda nu se va aplica persoanelor la care se refera alin. (1) pct. 2, daca motive temeinice le-au impiedicat sa aduca la indeplinire obligatiile ce le revin.
Amenda judiciara pentru formularea unei plangeri contravenționale cu rea-credința. „Raportat la modul de formulare a plangerii – nefiind indicat nici un motiv real si concret de nulitate a procesului verbal, la felul in care petentul a incercat sa speculeze si sa distorsioneze aspecte clare ale legislatiei, la lipsa oricaror diligente din partea petentului pentru a face dovada contrara celor descrise in procesul verbal si la felul in care petentul a incercat sa speculeze orice bresa din apararea intimatului doar in speranta de a scapa de raspundere, instanta apreciaza ca acțiunea in justiție a petentului nu este conforma cu prevederile art. 12 Cod procedura civila și astfel in cauza se impun a fi aplicate prevederile art. 187 alin.1 pct.1 lit. a) NCPC.
Potrivit art. 12 NCPC :” drepturile procesuale trebuie exercitate cu buna credinta, potrivit scopului in vederea caruia au fost recunoscute de lege si fara a se incalca drepturile procesuale ale altei parti. Partea care isi exercita drepturile procesuale in mod abuziv raspunde pentru prejudiciile materiale si morale cauzate. Ea va putea fi obligata, potrivit legii si la plata unei amenzi judiciare. De asemenea, partea care nu isi indeplineste cu buna credinta obligatiile procesuale raspunde potrivit alin.2”.
Dreptul subiectiv civil al unei persoane reprezinta „posibilitatea recunoscuta de lege subiectului activ in virtutea careia acestea poate, in limitele dreptului si a moralei, sa aiba o anumita conduita, sa pretinda o conduita corespunzatoare de la subiectul pasiv si sa ceara concursul fortei coercitive a statului in caz de nevoie” (Drept Procesual Civil, vol. I – Dr. Mihaela Tabarca – Editura Universul Juridic).
Atunci cand doreste sa porneasca un proces, deci sa-si valorifice dreptul la actiune, o persoana trebuie sa fie lamurita asupra urmatoarelor chestiuni: daca intruneste cerintele legii pentru a fi parte in proces atat ea cat si persoana pe care o va chema in judecata; daca detine probe cu care sa-si dovedeasca pretentiile; daca actioneaza singura sau apeleaza la ajutorul unei terte persoane – avocat sau neavocat -; daca a indeplinit formalitatile necesare pentru declansarea procesului – daca se impun asemenea formalitati (taxa timbru, procedura prelalabila, etc); daca instanta pe care doreste sa o investeasca cu cererea sa este sau nu competenta.
Toate cerintele de mai sus trebuie intrunite cumulativ.
Daca sunt indeplinite toate cerintele atunci persoana interesata va putea sa apeleze la actiune si sa declanseze procesul.
In cazul in care nu sunt intrunite cumulativ conditiile prevazute actiunea apare ca exercitata cu rea credinta, cu ignorarea prevederilor legale si astfel se incadreaza in prevederile art. 12 din codul de proc.civ. citate mai sus.
Prin plangerea introdusa in fata instantei petentul nu a pretins protejarea unui drept al sau incalcat in vreun mod de catre intimat prin intocmirea procesului verbal, ci a incercat doar sa speculeze atat prevederile legale cat si omogenitatea probatoriului organului constatator in speranta de a scapa de rigorile legii.
Acest aspect nu poate echivala cu notiunea de cerere temeinica formulata cu buna credinta in fata justitiei, astfel incat prevederile citate devin aplicabile.
Petentul nu a indicat in mod concret in nici un mod ce drept propriu nu i-a fost respectat de catre intimat.
Faptul ca a fost surprins in momentul in care incalca legea nu justifica petentului dreptul de a incerca sa scape de rigorile acesteia prin invocarea gratuita a unor sperate nereguli ale actului incheiat de intimat.
Petentul a ignorat inclusiv prevederile legale in materie de competenta, in conditiile in care in chiar actul contestat era indicata clar Judecatoria Pascani si nu Judecatoria Iasi ca instanta competenta sa solutioneze plangerea.
Petentul a abuzat efectiv de dreptul sau de a formula actiuni in justitie, acestea din urma fiind apreciate ca legitime si temeinic doar atunci cand vizeaza protejarea unui drept subiectiv realmente nerespectat.
Cand actiunea nu este formulata potrivit scopului in vederea caruia a fost recunoscuta de lege, dreptul la plangere apare ca exercitat abuziv si astfel imbraca forma prevazuta de art. 187 alin.1 pct.1 lit.a) NCPC conform caruia :” daca legea nu prevede altfel, instanta, potrivit dispozitiilor prezentului articol, va putea sanctiona urmatoarele fapte savarsite in legatura cu procesul, astfel: 1. cu amenda judiciara de la 100 la 1000 de lei: a) introducerea cu rea credinta a unor cereri principale, accesorii, aditionale sau incidentale, precum si pentru exercitarea unei cai de atac vadit netemeinice”.
Liberul acces la justitie nu trebuie interpretat ca un drept absolut in sensul ca odata recunoscut i se permite petentului sa ignore orice alte obligații in legatura cu justiția.
Atunci cand iși exercita dreptul de acces la justiție persoana in cauza este obligata de la lege sa respecte toate normele aplicabile cazului sau, atat normele de drept comun (aferente dreptului pretins incalcat și pentru care solicita protecția in justiție), dar și normele legale de procedura aferente procesului declanșat.
Amenda judiciara este o sancțiune administrativa ce nu are nicio legatura cu aspectele de drept comun invocate intr-o acțiune și vizeaza in esența nerespectarea repetata a normelor de procedura, norme ce includ sesizarea instanței, dar și aspecte din cursul procesului cum ar fi lipsa de diligența manifestata de petent pentru judecata cu celeritate, probarea aspectelor invocate in acțiune, tagaduirea unor aspecte evident incontestabile, etc.
Amenda judiciara a fost aplicata pentru faptul ca petentul a uzat cu rea credința de drepturile sale procesuale puse la dispoziție de legislația naționala, adica pentru modul in care acesta a ințeles sa-și exercite drepturile procesuale dupa accesarea justiției.
Este important de subliniat și aspectul ca simplul fapt ca legea prevede o cale de atac impotriva unui act, atunci cand petentul știe foarte bine ca este vinovat de fapta imputata lui, ca nu exista motive de nulitate ale actului incheiat și ca a savarșit fapta cu vinovația prevazuta de lege, calea de atac exercitata apare pur formala și caracterizata doar de scopul de specula a breșelor eventuale in apararea oponentului sau a prevederilor legale implicate.
Nimeni nu poate invoca necunoașterea legii, acest aspect fiind un principiu de baza al unei societați civilizate.
Principiul aratat trebuie sa fie cu atat mai mult respectat atunci cand sunt accesate instanțele de judecata.
Faptul ca petentul a sustinut in plangere ca procesul verbal se impune a fi anulat deoarece aparatele radar prezinta o eroare la masuratori de +/- 4%, astfel ca viteza cu care circula este era sub 80 km/h si ca beneficiaza de prezumtia de nevinovatie nu inseamna ca plangerea sa viza apararea unui drept realmente incalcat, ci a vizat doar specularea unor prevederi legale vizand forma actului in speranta de a fi desfiintat actul constatator al contraventiilor si astfel a scapa de sanctiuni.
In legislatia in vigoare nu exista nicio prevedere care sa oblige intimatul sa faca in fata contravenientului dovada vitezei cu care acesta circula la momentul surprinderii sale.
Aspectele invocate de catre petent in plangere au fost insa analizate și explicate de catre instanța la momentul in care a respins pe fond plangerea petentului, instanta retinand ca imaginile inregistrate de aparatul radar surprind in mod clar atat viteza de rulare, cat si autovehiculul condus de catre petent. A mai retinut instanta ca din imagini se poate observa clar ca petentul nu circula in coloana pentru a exista dubii cu privire la faptul ca viteza de 81 km/h i-ar apartine. Instanta a motivat amplu si motivul pentru care a inlaturat apararea petentului conform careia aparatele radar prezinta o marja de eroare in inregistrarea vitezei.
Raportat la motivele care au condus la respingerea plangerii formulate de catre petent, instanta de fata constata ca in mod corect s-a retinut ca petentul nu si-a exercitat cu buna credinta drepturile procesuale, astfel ca se justifica aplicarea unei amenzi judiciare. Aplicarea unei amenzi judiciare in acest caz nu este un abuz si nici nu constituie o ingradire a liberului acces la justitie, ci aplicarea dispozitiilor legale care permit instantei aplicarea unei astfel de sanctiuni are drept scop educarea justitiabililor, in sensul de a fi motivati sa isi exercite drepturile procesuale cu buna credinta si potrivit scopului in vederea caruia au fost recunoscute, practica judiciara demonstrand ca numeroase actiuni in justitie sunt formulate in alte scopuri decat protejarea unui drept al reclamantului incalcat de o alta persoana. Mai mult, practica judiciara a demonstrat ca majoritatea covarsitoare a plangerilor contraventionale formulate impotriva proceselor verbale incheiate cu privire la contraventii constatate in baza OUG 195/2002 si, mai ales cele referitoare la incalcarea vitezei legale de circulatie pe drumurile publice sunt respinse, probele administrate demonstrand vinovatia petentilor si faptul ca acestia formuleaza plangeri in care invoca motive cel putin surprinzatoare sperand sa scape de raspundere. Pe de alta parte, nerespectarea dispozitiilor legale privind viteza de circulatie are de foarte multe ori ca rezultat producerea unor accidente rutiere soldate cu consecinte deosebit de grave, respectiv pagube materiale ridicate si, mai ales, pierderea de vieti omenesti. Cu toate acestea, viata demonstreaza ca in Romania cei mai multi dintre conducatorii auto incalca normele legale in vigoare care reglementeaza circulatia vehiculelor, iar mai apoi contesta sanctiunile aplicate sustinand ca le-au fost incalcate diferite drepturi, fara a tine cont de faptul ca modul in care inteleg sa se comporte atunci cand conduc un autovehicul pune in primejdie nu numai viata lor, ci si pe cea a celorlalti participanti la trafic.
Petentul a fost surprins circuland cu viteza de 81 km/h pe un sector de drum cu viteza limitata la 50 km/h, dar a incercat sa obtina anularea procesului verbal invocand neregularitati de forma ale acestuia si existenta unor erori ale aparatului radar. Prin urmare, petentul nu a constientizat nici dupa pronuntarea sentintei nr. 116/2015 pericolul la care s-a expus si la care a expus si pe ceilalti participanti la trafic circuland cu o viteza de 81 km/h printr-o zona in care viteza maxima permisa este de 50 km/h. Daca la momentul formularii plangerii petentul putea avea dubii cu privire la anumite aspecte (daca agentul constatator avea atestat profesional de manipulare a aparatului radar, daca se afla intr-o misiune specifica conform graficului de lucru, daca aparatul radar era verificat metrologic, daca presupusa contraventie a fost inregistrata video prin mijloace specifice), dupa depunerea documentatiei de catre intimat la dosarul cauzei, aceste suspiciuni nu mai puteau subzista, iar petentul avea posibilitatea de a face dovada deplinei sale bune credinte prin renuntarea la judecata.
Avand in vedere considerentele expuse, instanta de fata constata ca in mod corect s-a retinut ca petentul nu si-a exercitat cu buna credinta drepturile procesuale, astfel ca in mod corect s-a dispus aplicarea amenzii judiciare. Mai mult, desi instanta a explicat motivele pentru care apararile petentului si sustinerile sale cu privire la nulitatea procesului verbal decurgand din vicii de forma ale acestuia nu sunt intemeiate, petentul considera in continuare ca procesul verbal este nelegal si netemeinic, acest aspect rezultand din faptul ca petentul a formulat apel impotriva sentintei pronuntate.”[Judecatoria Pașcani, Incheierea din 1 aprilie 2015, portal.just.ro]
Exercitarea unei căi de atac neprevăzute de lege. Amendă judiciară. „Prin titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr…, pârâții (…) au fost obligați „să procedeze la punerea în posesie a reclamanţilor asupra terenului în suprafaţă de 5 ha, pe vechiul amplasament deţinut de autorul …, astfel cum s-a validat prin hotărârea emisă de către Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Constanța”, așadar este vorba de o obligație de a face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul.
Această situație este reglementată de art.905 C.pr.civ. care, în alin.2, prevede că „instanța sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părților”, prin urmare încheierea dată nu este apelabilă, astfel cum, dealtfel, în mod corect a menționat și judecătoria în dispozitivul încheierii.
Potrivit art.457 alin.1 C.pr.civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, așadar, în condițiile în care legea prevede în mod expres caracterul definitiv al încheierii pronunțate în condițiile art.905 alin.1 C.pr.civ., apelul exercitat împotriva acesteia este inadmisibil.
De altfel, această reglementare nu are caracter de noutate, deoarece și în concepția vechiului cod de procedură civilă de la 1865, încheierea prin care se stabilea plata unei amenzi civile de către debitor pentru neexecutarea obligaţiei de a face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, era irevocabilă (art.580 ind.3 alin.1 C.pr.civ. 1865).
În acest context, se pune și problema exercitării abuzive a drepturilor procesuale de către pârâți, în acest scop prevederile art.12 alin.2 C.pr.civ. dispunând că „partea care își exercită drepturile procesuale în mod abuziv răspunde pentru prejudiciile materiale și morale cauzate. Ea va putea fi obligată, potrivit legii, și la plata unei amenzi judiciare”. Obligarea la despăgubiri are un caracter esențialmente reparatoriu, în timp ce obligarea la plata unei amenzi are un caracter exclusiv sancționator, amenda urmând să fie achitată de autorul abuzului de drept față de stat.
Potrivit art.187 alin.1 pct.1 lit.a C.pr.civ., instanța va putea sancționa cu amendă judiciară de la 100 lei la 1.000 lei „exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice”. Într-o astfel de ipoteză se încadrează și exercitarea unei căi de atac neprevăzute de lege, așa cum s-a arătat mai sus, mai ales că pârâții au beneficiat de apărare calificată.
Pentru considerentele expuse, va fi admisă cererea formulată de intimații reclamanți și se va dispune amendarea apelanților pârâți cu suma de 200 lei.” [Tribunalul Constanţa, Secţia I civilă, Decizia civilă nr. 298/2015, portal.just.ro]