(1) Judecatorul solutioneaza litigiul conform regulilor de drept care ii sunt aplicabile.
(2) Judecatorul are indatorirea sa staruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului in cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, in scopul pronuntarii unei hotarari temeinice si legale. In acest scop, cu privire la situatia de fapt si motivarea in drept pe care partile le invoca, judecatorul este in drept sa le ceara sa prezinte explicatii, oral sau in scris, sa puna in dezbaterea acestora orice imprejurari de fapt sau de drept, chiar daca nu sunt mentionate in cerere sau in intampinare, sa dispuna administrarea probelor pe care le considera necesare, precum si alte masuri prevazute de lege, chiar daca partile se impotrivesc.
(3) Judecatorul poate dispune introducerea in cauza a altor persoane, in conditiile legii. Persoanele astfel introduse in cauza vor avea posibilitatea, dupa caz, de a renunta la judecata sau la dreptul pretins, de a achiesa la pretentiile reclamantului ori de a pune capat procesului printr-o tranzactie.
(4) Judecatorul da sau restabileste calificarea juridica a actelor si faptelor deduse judecatii, chiar daca partile le-au dat o alta denumire. In acest caz judecatorul este obligat sa puna in discutia partilor calificarea juridica exacta.
(5) Cu toate acestea, judecatorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic in cazul in care partile, in virtutea unui acord expres privind drepturi de care, potrivit legii, pot dispune, au stabilit calificarea juridica si motivele de drept asupra carora au inteles sa limiteze dezbaterile, daca astfel nu se incalca drepturile sau interesele legitime ale altora.
(6) Judecatorul trebuie sa se pronunte asupra a tot ceea ce s-a cerut, fara insa a depasi limitele investirii, in afara de cazurile in care legea ar dispune altfel.
(7) Ori de cate ori legea ii rezerva judecatorului puterea de apreciere sau ii cere sa tina seama de toate circumstantele cauzei, judecatorul va tine seama, intre altele, de principiile generale ale dreptului, de cerintele echitatii si de buna-credinta.
Raportat la aceste prevederi se poate deduce concluzia că rolul judecătorului nu este acela de a dispune probe (…) ci acela ca, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, să afle adevărul, fiind imparţial. Totodată, Înalta Curte reţine faptul că rolul activ al judecătorului nu trebuie să afecteze dreptul de disponibilitate al părţii, ci trebuie să se armonizeze cu iniţiativa părţilor, în scopul stabilirii adevărului; judecătorul nefiind obligat de dispoziţiile art. 22 C. proc. civ. să dispună suplimentarea probatoriilor decât în situaţia în care susţinerile părţilor şi probele administrate nu ajută la aflarea adevărului şi la soluţionarea cauzei; decât în ipoteza în care instanţa nu se consideră lămurită. [ICCJ, Sectia de contencios administrativ si fiscal, Decizia nr. 2628/2016, www.scj.ro]
Deși principiul disponibilității guvernează procesul civil, în aceeași măsură, legiuitorul, prin art. 22 C. proc. civ., referitor la rolul judecătorului în aflarea adevărului, a dorit să evite tocmai interpretarea eronată a obiectului litigiului dedus judecății, sau calificarea juridică a actelor și faptelor, în situația în care părțile le-au dat o altă denumire, obligându-l pe judecător să pună în discuția părților calificarea juridică exactă; tot judecătorul fiind cel ce dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.[ICCJ, Sectia de contencios administrativ si fiscal, Decizia nr. 1249/2016, www.scj.ro]
Judecătorul nu poate schimba cauza acţiunii dedusă judecăţii, cu de la sine putere şi peste voinţa celui care are calitate de reclamant. Însă judecătorul este însă ţinut ca, observând cauza acţiunii astfel cum a fost construită de reclamant, să aplice acesteia textul de lege corect. [Decizia civila nr. 433/06 martie 2017 a Curții de Apel Suceava, portal.just.ro]
Potrivit art. 22 Cod procedura civila, judecatorul are dreptul si chiar obligatia de a da sau restabili calificarea juridica a actelor si faptelor deduse judecatii, chiar daca partile le-au dat o alta denumire, ceea ce se traduce, intre altele, prin aceea ca, invocarea gresita a unui text de lege de catre parte, da dreptul judecatorului de a stabili si aplica textul legal corect situatiei de fapt fundamentate juridic de catre parte. Prin urmare, ca regula, denumirea unor acte sau fapte deduse judecatii si textul legal invocat nu sunt chestiuni de natura sa tina judecatorul la pronuntarea solutiei, acesta fiind indreptatit sa le califice corect din punct de vedere juridic. Intotdeauna, insa, daca va proceda conform celor de mai sus, judecatorul este obligat sa puna in discutia partilor calificarea juridica exacta, si aceasta pentru ca, in temeiul rolului judecatorului in aflarea adevarului, nu se poate deroga de la principiul disponibilitatii partilor in procesul civil si nici de la cel al dreptului la aparare, asa cum sunt acestea reglementate prin dispozitiile art. 9 si respectiv 13 Cod procedura civila. [Curtea de Apel Galați, Decizia civila nr. 143/A/2014, portal.just.ro]
In situatia in care partea este reprezentata de aparator, persoana cu pregatire juridica, rolul activ al instantei este diminuat. Aceasta intrucat, prin incheierea contractului de asistenta juridica, avocatul isi asuma fata de client o obligatie de diligenta. Conform art. 133 alin. (2) din statul profesiei de avocat, avocatul trebuie sa asiste si sa reprezinte clientul cu competenta profesionala prin folosirea cunostintelor juridice adecvate, abilitatilor practice specifice si prin pregatirea rezonabil necesara pentru asistarea sau reprezentarea concreta a clientului. Avocatul este obligat sa se abtina sa se angajeze ori de cate ori nu poate acorda o asistenta si reprezentare competente. Asistarea si reprezentarea clientului impun diligenta profesionala adecvata, pregatirea temeinica a cauzelor, dosarelor si proiectelor, cu promptitudine, potrivit naturii cazului, experientei si crezului sau profesional [art. 133 alin. (3) si (4) din statut]. Competenta profesionala adecvata presupune, potrivit art. 133 alin. (6) din statut, analiza si cercetarea atenta a imprejurarilor de fapt, a aspectelor legale ale problemelor juridice incidente la situatia de fapt, pregatirea adecvata si adaptarea permanenta a strategiei, tacticilor, tehnicilor si metodelor specifice in raport de evolutia cauzei, a dosarului sau a lucrarii in care avocatul este angajat. In virtutea obligatiilor prevazute in Statut, avocatul este dator sa solicite incuviintarea tuturor probelor a caror administrare o apreciaza necesara pentru apararea intereselor clientului sau. [G. C. Frentiu, D. L. Baldean, Noul Cod de procedura civila comentat si adnotat, Editura Hamangiu 2013, p. 31]