(1) Pentru cercetarea procesului, judecatorul fixeaza termene scurte, chiar de la o zi la alta. Dispozitiile art. 229 sunt aplicabile.
(2) Daca exista motive temeinice, se pot acorda si termene mai indelungate decat cele prevazute la alin. (1).
(3) Judecatorii vor dispune verificarea efectuarii procedurilor de citare si comunicare dispuse pentru fiecare termen. Cand este cazul, instanta va ordona luarea masurilor de refacere a acestor proceduri. In afara de aceste masuri, instanta va putea dispune ca incunostintarea partilor sa se faca si telefonic, telegrafic, prin fax, posta electronica sau prin orice alt mijloc de comunicare ce asigura, dupa caz, transmiterea textului actului supus comunicarii ori instiintarea pentru prezentarea la termen, precum si confirmarea primirii actului, respectiv a instiintarii, daca partile au indicat instantei datele corespunzatoare in acest scop. Daca incunostintarea s-a facut telefonic, grefierul va intocmi un referat in care va arata modalitatea de incunostintare si obiectul acesteia.
(4) Judecatorul poate stabili pentru parti, precum si pentru alti participanti in proces indatoriri in ceea ce priveste prezentarea dovezilor cu inscrisuri, relatii scrise, raspunsul scris la interogatoriul comunicat potrivit art. 355, asistarea si concursul la efectuarea in termen a expertizelor, precum si orice alte demersuri necesare solutionarii cauzei.
(5) Cand este necesar pentru indeplinirea indatoririlor prevazute la alin. (4), partile, expertii, traducatorii, interpretii, martorii si orice alti participanti in proces pot fi incunostintati potrivit alin. (3).
Incunostintarea partilor telefonic, intrucat nu permite prin ea insasi confirmarea celor communicate, va fi urmata de intocmirea de catre grefierul de sedinta a unui referat, in care va arata modalitatea de incunostintare si obiectul acesteia. Aceasta modalitate de incunostintare nu prezinta garantia ca procedura de citare s-a realizat in mod valid. Astfel, in lipsa prezentarii partii care a fost citata telefonic, procedura de citare nu se va considera a fi valabil realizata, urmand ca instanta de judecata sa dispuna refacerea procedurii de citare, in conditiile art. 154 NCPC. Aceasta concluzie se desprinde din denumirea marginala a art. 241 NCPC – asigurarea celeritatii – care, din cate se poate observa, nu reglementeaza o modalitate alternativa de citare, ci permite instantei de judecata, pentru a atinge dezideratul impus de art. 6 NCPC, sa recurga la mijloace alternative de incunostintare a partilor in legatura cu termenul de judecata, care insa nu pot substitui procedura de citare, de la care nu se permit derogari. [A.P. Dimitriu in Noul Cod de procedura civila. Note, corelatii, explicatii, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2012, p. 273]