Exceptia procesuala este mijlocul prin care, in conditiile legii, partea interesata, procurorul sau instanta invoca, fara sa puna in discutie fondul dreptului, neregularitati procedurale privitoare la compunerea completului sau constituirea instantei, competenta instantei ori la procedura de judecata sau lipsuri referitoare la dreptul la actiune urmarind, dupa caz, declinarea competentei, amanarea judecatii, refacerea unor acte ori anularea, respingerea sau perimarea cererii.
Deosebirea de esenta dintre apararile de fond si exceptii – si din care decurg toate celelalte – apare la nivelul obiectului acestora.
Astfel, apararea pe fond constituie o negare a dreptului reclamantului, este un mijloc prin care se contesta direct existenta sau intinderea pretentiilor invocate prin cererea principala, pentru a se stabili ca sunt nefondate, neintemeiate. Atunci cand se apara pe fond, paratul apeleaza la institutii de drept material si tinde sa dovedeasca imprejurarea ca pretentia reclamantului nu este intemeiata, in fapt sau in drept.
Exceptia procesuala, dimpotriva, este un obstacol al cererii, de cele mai multe ori temporar, prin care paratul arata ca procesul a fost angajat intr-o maniera incorecta in raport cu normele de organizare judiciara, de competenta sau de procedura propriu-zisa ori arata ca exista lipsuri privitoare la dreptul la actiune. Exceptia procesuala poate fi analizata ca un refuz al paratului de a discuta in fond pretentia reclamantului;
– admiterea exceptiei procesuale duce fie la intarzierea procesului prin amanarea judecatii, refacerea unor acte de procedura, declinarea competentei (in cazul exceptiilor dilatorii), fie la impiedicarea judecatii fondului prin stingerea procesului, anularea sau respingerea cererii ca prematura, prescrisa, inadmisibila (in cazul exceptiilor peremptorii);
– in principiu, admiterea exceptiei procesuale nu afecteaza insusi dreptul subiectiv dedus judecatii;
– hotararea pronuntata prin admiterea unei exceptii procesuale nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului dreptului.
In schimb, o asemenea hotarare are autoritate de lucru judecat atunci cand neregularitatea procedurala, constatata prin prima hotarare si care a dus la admiterea exceptiei procesuale, persista si in cel de-al doilea proces, asa cum rezulta din art. 430 alin. (1). [M. Tabarca in Noul Cod de procedura civila comentat si adnotat. Vol. I – art. 1-526. Coordonatori V. M. Ciobanu, M. Nicolae, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2013, p.642]
Argumentele in favoarea ideii ca exceptia prescriptiei dreptului la actiune nu poate fi doar o aparare de fond:
– art. 2513 NCC arata ca prescriptia poate fi opusa numai in prima instanta, prin intampinare, sau pana la primul termen de judecata cand partile sunt legal citate, trasatura specifica exceptiilor procesuale, cata vreme apararile de fond pot fi invocate in tot cursul procesului, chiar si in caile de atac;
– admiterea exceptiei presriptiei duce la respingerea actiunii, fara a mai analiza celelalte aparari de fond, pe cand o aparare de fond nu impiedica analizarea celorlalte aparari de fond. [A. Vasile, Exceptiile procesuale in noul Cod de procedura civila, Editura Hamangiu 2013, p. 426]