Conventiile asupra admisibilitatii, obiectului sau sarcinii probelor sunt valabile, cu exceptia celor care privesc drepturi de care partile nu pot dispune, a celor care fac imposibila ori dificila dovada actelor sau faptelor juridice ori, dupa caz, contravin ordinii publice sau bunelor moravuri.
Din cuprinsul prevederilor examinate ar rezulta, prin interpretarea literala a acestora sau pur si simplu prin interpretarea lor restrictiva, ca nu sunt posibile conventiile cu privire la forta probanta a unei probe. Credem ca este vorba de o omisiune legislativa accidentala. Asemenea conventii sunt, in principiu, admisibile, daca prin ele nu se incalca ordinea publica sau bunele moravuri. De exemplu, partile pot conveni ca acele copii care, potrivit dispozitiilor art. 280 alin. (3) NCPC, constituie numai un inceput de dovada, sa aiba putere doveditoare pana la proba contrara. N-ar fi valabile asemenea conventii daca prin ele se micsoreaza puterea doveditoare a probei. [I. Deleanu, Noul Cod de procedura civila. Comentarii pe articole. Volumul I, Articolele 1-621. Editura Univerul Juridic, Bucuresti 2013, p. 379]