(1) Legea care guverneaza conditiile de admisibilitate si puterea doveditoare a probelor preconstituite si a prezumtiilor legale este cea in vigoare la data producerii ori, dupa caz, a savarsirii faptelor juridice care fac obiectul probatiunii.
(2) Administrarea probelor se face potrivit legii in vigoare la data administrarii lor.
Textul face o dubla distinctie intre legea aplicabila admisibilitatii si puterii doveditoare a mijloacelor de proba si legea aplicabila administrarii acestora, pe de o parte, si intre legea aplicabila admisibilitatii si puterii doveditoare a probelor preconstituite si prezumtiilor legale si legea aplicabila admisibilitatii si puterii doveditoare a probelor nepreconstituite, inclusiv a prezumtiilor simple judecatoresti, pe de alta parte.
Legea aplicabila admisibilitatii si puterii doveditoare a mijloacelor de proba este legea in vigoare la data savarsirii sau producerii faptelor juridice care fac obiectul probatiunii sau, dupa caz, legea in vigoare la data inceperii procesului.
In schimb, legea aplicabila administrarii probelor este legea in vigoare la data administrarii lor.
Prima din aceste solutii este deplin rationala si, deci, fireasca, in concordanta ci principiile dreptului intertemporal, in speta, cu principiul neretroactivitatii legii noi; cea de-a doua ramane discutabila, din perspectiva unitatii procesuale.
Precizam ca aceste distinctii nu trebuie confundate cu distinctia traditionala in materie de probe, bazata pe caracterul material sau procesual al normei privitoare la probe, respectiv intre admisibilitatea unei probe (de regula, preconstituita), supusa, in principiu, legii in vigoare la data nasterii raportului juridic asupra caruia poarta litigiul, si administrarea acesteia, supusa intotdeauna principiului aplicarii imediate a legii noi, chiar daca aceste solutii sunt, in parte, identice cu cele fixate de art. 26 NCPC. Aceasta, intrucat, cum vom vedea imediat, in conditiile existentei unei reguli de drept intertemporal in materie, putin importa caracterul material sau procesual al normei aflate in conflict, caracter, de altfel, controversat, iar, pe de alta parte, in noul sistem, solutiile de drept intertemporal, in ipoteza conditiilor de admisibilitate si a puterii doveditoare a mijloacelor de proba, nu mai sunt identice. [M. Nicolae in Noul Cod de procedura civila comentat si adnotat. Vol. I – art. 1-526. Coordonatori V. M. Ciobanu, M. Nicolae, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2013, p. 94-96]