(1) Inscrisul autentic face deplina dovada, fata de orice persoana, pana la declararea sa ca fals, cu privire la constatarile facute personal de catre cel care a autentificat inscrisul, in conditiile legii.
(2) Declaratiile partilor cuprinse in inscrisul autentic fac dovada, pana la proba contrara, atat intre parti, cat si fata de oricare alte persoane.
(3) Dispozitiile alin. (2) sunt aplicabile si in cazul mentiunilor din inscris care sunt in directa legatura cu raportul juridic al partilor, fara a constitui obiectul principal al actului. Celelalte mentiuni constituie, intre parti, un inceput de dovada scrisa.
Daca inscrisul prezinta neregularitati, lipsuri, vicii materiale sau formale care demonstreaza in mod evident falsitatea sa, el nu se bucura de prezumtia de autenticitate si, mai mult, instanta il poate inlatura pe baza propriei constatari, fara a se proceda la inscrierea in fals. [M. Fodor in Noul Cod de procedura civila, comentat si adnotat, vol. I, art. 1-526, coordonatori V.M. Ciobanu, M. Nicolae, Editura Universul Juridic 2013, p. 707]