(1) Inscrisul sub semnatura privata, prin care o singura parte se obliga catre o alta sa ii plateasca o suma de bani sau o cantitate de bunuri fungibile, trebuie sa fie in intregime scris cu mana celui care il subscrie sau cel putin ca, in afara de semnatura, sa fie scris cu mana sa „bun si aprobat pentru… „, cu aratarea in litere a sumei sau a cantitatii datorate.
(2) Cand suma aratata in cuprinsul inscrisului este diferita de cea aratata in formula „bun si aprobat”, se prezuma ca obligatia nu exista decat pentru suma cea mai mica, chiar daca inscrisul si formula „bun si aprobat” sunt scrise in intregime cu mana sa de cel obligat, afara numai daca se dovedeste in care parte este greseala sau daca prin lege se prevede altfel.
Nefiind o formula sacramentala, mentiunea „bun si aprobat” poate fi inlocuita cu alta formula care are aceeai semnificatie. Este suficient unul dintre cele doua cuvinte, daca suma la care se obliga partea este scrisa in litere, deoarece aceasta ar fi o dovada suficienta ca debitorul a stiut la ce se obliga. Daca mai multe persoane se obliga prin acelasi act catre un singur creditor, fiecare debitor trebuie sa adauge, inainte de a semna, mentiunea „bun si aprobat”, mentiune necesara atat in cazul obligatiilor principale, cat si al celor accesorii. [M. Fodor in Noul Cod de procedura civila comentat si adnotat. Vol I. art. 1-526. Coordonator V.M. Ciobanu, M. Nicolae, Editura Universul Juridic 2013, p.716]
Indeplinirea formalitatii nu este necesara la conventiile care produc obligatii reciproce si interdependente intre parti, in cazul obligatiilor nedeterminate si al celor care au ca obiect prestatii de a face sau de a nu face, in cazul chitantelor liberatorii, in cazul inscrisului nul ca inscris autentic si valabil ca inscris sub semnatura privata, cu conditia sa constate obligatii unilaterale al caror obiect este cel determinat prin textul analizat. [M. Fodor in Noul Cod de procedura civila comentat si adnotat. Vol I. art. 1-526. Coordonator V.M. Ciobanu, M. Nicolae, Editura Universul Juridic 2013, p. 716]