(1) Copia, chiar legalizata, de pe orice inscris autentic sau sub semnatura privata nu poate face dovada decat despre ceea ce este cuprins in inscrisul original.
(2) Partile pot sa ceara confruntarea copiei cu originalul, prezentarea acestuia din urma putand fi intotdeauna ordonata de instanta, in conditiile prevazute la art. 292 alin. (2).
(3) Daca este imposibil sa fie prezentat originalul sau duplicatul inscrisului autentic ori originalul inscrisului sub semnatura privata, copia legalizata de pe acestea constituie un inceput de dovada scrisa.
(4) Copiile de pe copii nu au nicio putere doveditoare.
(5) Extrasele sau copiile partiale fac dovada ca si copiile integrale sau copiile asimilate acestora, insa numai pentru partea din inscrisul original pe care o reproduc; in cazul in care sunt contestate, iar originalul este imposibil sa fie prezentat, instanta are dreptul sa aprecieze, in limitele prevazute la alin. (3) si (4), in ce masura partea din original, reprodusa in extras, poate fi socotita ca avand putere doveditoare, independent de partile din original care nu au fost reproduse.