Actiunea civila este ansamblul mijloacelor procesuale prevazute de lege pentru protectia dreptului subiectiv pretins de catre una dintre parti sau a unei alte situatii juridice, precum si pentru asigurarea apararii partilor in proces.
Definitia data actiunii civile de NCPC preia premisele identificate de doctrina (V.M Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, Editura National, Bucuresti 1996, vol.1, p. 249-250) in determinarea naturii juridice a acesteia, dupa cum urmeaza: (I) actiunea nu poate fi conceputa decat in legatura cu protectia drepturilor subiective civile precum si a unor alte situatii juridice protejate de lege pentru ralizarea carora calea justitiei este obligatorie; (II) actiunea cuprinde toate mijloacele procesuale pentru protectia dreptului subiectiv pretins; (III) actiunea este uniforma, in sensul ca ea cuprinde aceleasi mijloace procesuale, indifernt de dreptul subiectiv dedus judecatii, insa, atunci cand se apeleaza la ea, aceasta imprumuta din natura si caracteristicile dreptului respectiv; (IV) la momentul in care se apeleaza la actiune, prin sesizarea instantei, de catre titularul unei pretentii sau cel aflat in alta situatie juridica, aceasta se individualizeaza, transformand notiunea abstracta a actiunii civile intr-o notiune concreta, aceea de proces civil, prin care se urmareste valorificarea dreptului. [M. Piperea in Noul Cod de procedura civila. Note, corelatii, explicatii. Editura C.H. Beck, Bucuresti 2012, p. 28]
Actiunea civila, reprezentand un ansamblu de mijloace procesuale, este firesc ca diferitele mijloace procesuale sa aiba elemente specifice, conditii particulare de exercitare. Nu mai putin insa, actiunea are unele elemente proprii, care in doctrina au fost identificate a fi partile, obiectul si cauza. [V.M. Ciobanu in Noul Cod de procedura civila comentat si adnotat. Vol. I – art. 1-526. Coordonatori V. M. Ciobanu, M. Nicolae, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2013, p. 109]
Actiunea civila nu se confunda cu cererea de chemare in judecata, aceasta din urma constituind numai una dintre formele concrete de manifestare a actiunii civile, sfera mijloacelor procesuale fiind mult mai larga.
De asemenea, actiunea civila nu se suprapune insusi dreptului subiectiv civil valorificat prin intermediul sau, ci constituie un mijloc legal prin care acesta este aparat, actiunea civila putand proteja, de asemenea, si anumite situatii juridice pentru a caror realizare calea justitiei este obligatorie.
Totodata, actiunea civila si dreptul la actiune sunt doua notiuni distincte, cea de-a doua constituind prerogativa de a pune in miscare mijloacele procesuale care alcatuiesc actiunea civila. [D. N. Theohari in Noul Cod de procedura civila. Comentariu pe articole. Vol. I. Art. 1-526, coordonator G. Boroi, Editura Hamangiu 2013, p. 75-76]
Cauza actiunii, in conceptia noastra, reprezinta scopul catre care se indreapata vointa celui ce reclama sau se apara, scopul care exprima vointa juridica a acestuia de a afirma pretentia sa in justitie. Cauza actiunii (cauza petendi) nu se confrunta cu cauza raportului juridic sau a obligatiunii puse in discutie (cauza debendi), care este cauza cererii de chemare in judecata. De exemplu, daca se revendica un bun de la o persoana, cauza actiunii, ca ansamblu de mijloace procesuale, o constituie obtinerea abuziva a bunului si vointa de a face ca acesta detinere sa inceteze, stabilindu-se o stare de fapt corespunzatoare dreptului pretins, iar cauza cererii de chemare in judecata poate fi contractul, uzucapiunea, succesiunea etc. Cauza, in ambele cazuri, trebuie sa existe, sa fie reala, sa fie licita si morala. [V.M. Ciobanu in Noul Cod de procedura civila comentat si adnotat. Vol. I – art. 1-526. Coordonatori V. M. Ciobanu, M. Nicolae, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2013, p. 110]