(1) Reclamantul poate sa renunte oricand la judecata, in tot sau in parte, fie verbal in sedinta de judecata, fie prin cerere scrisa.
(2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procura speciala.
(3) Daca renuntarea s-a facut dupa comunicarea cererii de chemare in judecata, instanta, la cererea paratului, il va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecata pe care paratul le-a facut.
(4) Daca reclamantul renunta la judecata la primul termen la care partile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renuntarea nu se poate face decat cu acordul expres sau tacit al celeilalte parti. Daca paratul nu este prezent la termenul la care reclamantul declara ca renunta la judecata, instanta va acorda paratului un termen pana la care sa isi exprime pozitia fata de cererea de renuntare. Lipsa unui raspuns pana la termenul acordat se considera acord tacit la renuntare.
(5) Cand renuntarea la judecata se face in apel sau in caile extraordinare de atac, instanta va lua act de renuntare si va dispune si anularea, in tot sau in parte, a hotararii sau, dupa caz, a hotararilor pronuntate in cauza.
(6) Renuntarea la judecata se constata prin hotarare supusa recursului, care va fi judecat de instanta ierarhic superioara celei care a luat act de renuntare. Cand renuntarea are loc in fata unei sectii a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, hotararea este definitiva.
De principiu, renuntarea la judecata, fiind un act de dispozitie al partii, obligatoriu pentru instanta de judecata, nu poate fi refuzata. Prin derogare insa, atunci cand printr-o reglementare legala se prevede inadmisibilitatea renuntarii la judecata, instanta nu poate lua act de renuntarea la judecata. In acest sens, art. 437 alin. (2) NCC prevede ca cel care introduce o actiune privitoare la filiatie in numele unui copil sau al unei persoane puse sub interdictie judecatoreasca, precum si copilul minor care a introdus singur, potrivit legii, o astfel de actiune, nu pot renunta la judecarea ei. [G.C. Frentiu, D.L. Baldean, Noul Cod de procedura civila comentat si adnotat, Editura Hamangiu 2013, p. 606]
Daca actul procesual de dipozitie urmeaza a se face prin reprezentant conventional, acesta are nevoie de o procura speciala, procura de reprezentare prevazuta de art. 85 NCPC nefiind suficienta. Daca partea este reprezentata ori asistata de avocat partea nu trebuie sa infatiseze o procura speciala daca in contractul de asistenta juridica este prevazut dreptul de a efectua acte de dispozitie. [A. Costanda in Noul Cod de procedura civila. Comentariu pe articole. Vol. I. Art. 1-526, coordonator G. Boroi, Editura Hamangiu 2013, p. 751]
Din economia acestui text legal rezulta ca renuntarea la judecata apartine reclamantului. In contextul in care paratul formuleaza cerere reconventionala, acesta dobandeste si calitatea de reclamant, sens in care poate uzita de institutia renuntarii la judecata (desigur, in raport cu obiectul cererii reconventionale).
In ceea ce priveste intervenientul principal, intrucat acesta invoca un drept propriu, in contradictoriu cu dreptul invocat de reclamant, regulile renuntarii la judecata sunt aplicabile intocmai si acestuia.
O situatie speciala o are intervenientul accesoriu (…):
• daca intervenientul accesoriu intra in proces in sprijinul paratului, atunci acesta poate renunta numai cu privire la cererea sa de interventie accesorie, iar in privinta cererii principale nu este cazul (o astfel de cerere de renuntare fiind inadmisibila), din moment ce interventia este facuta in favoarea paratului;
• daca intervenientul accesoriu formuleaza o cerere de interventie accesorie in favoarea reclamantului, atunci acesta (intervenientul), in primul rand, va putea sa renunte la propria cerere de interventie, desigur, in conformitate cu art. 406. In ceea ce priveste cererea principala, renuntarea la judecarea acesteia ar produce efecte numai in ipoteza in care este insusita, in mod expres, de catre reclamant. Daca reclamantul nu intelege sa-si insuseasca aceasta cerere, renuntarea intervenientului nu produce niciun efect, avand in vedere pozitia subordonata a acestuia (pe cale de consecinta, instanta nu va lua act de aceasta renuntare). [Cl. C. Dinu in Noul Cod de procedura civila comentat si adnotat. Vol I. art. 1-526, Coordonatori V.M. Ciobanu, M. Nicolae, Editura Universul Juridic 2013, p. 894]
Asa cum interesele reclamantului sunt protejate prin instituirea de catre legiuitor a obligativitatii efectuarii cererii de renuntare fie personal, fie prin mandatar cu procura speciala, in egala masura trebuie sa se asigure o protectie paratului, macar prin acordarea posibilitatii consultarii acestuia de catre reprezentantul sau. Mergand si mai departe, nimic nu va putea impiedica judecatorul ca, in baza rolului sau activ, in scopul pronuntarii unei hotarari temeinice si legale, interpretand literalmente notiunea de parat, sa puna in vedere chiar partii sa-si exprime pozitia cu privire la renuntare, fie personal, fie prin mandatar cu procura speciala. Desi aceasta opinie poate fi lesne acuzata de formalism exagerat, o astfel de conduita a instantei va veni inclusiv in folosul aparatorului paratului, caruia nu ii va mai putea fi imputata, de catre reprezentant, o eventuala optiune nefericita cu privire la cererea de renuntare. [C. Antonache in Noul Cod de procedura civila. Note, corelatii, explicatii, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2012, p. 412]
Spre deosebire de reglementarea anterioara, NCPC, in acord cu practica judiciara, prevede in mod expres posibilitatea renuntarii la judecata atat in apel, cat si in caile extraordinare de atac, caz in care instanta va lua act de renuntare si va dispune anularea, in tot sau in parte, a hotararii sau, dupa caz, a hotararilor pronuntate in cauza.
Cu privire la acest aspect, a fost exprimata in doctrina (I.Les, Noul cod de procedura civila. Comentariu pe articole, Vol. I, Editura C.H. Beck 2011, p.516) opinia potrivit careia legea nu impune conditii particulare in privinta renuntarii (la judecata n.n.) in apel sau intr-o cale extraordinara de atac. Avem in vedere indeosebi faptul ca textul comentat nu impune, de data aceasta, nicio conditie privotoare la acordul partii adverse, pentru ca renuntarea sa fie eficienta. Chiar daca, textul alin. (5) nu impune conditia acordului paratului cu privire la renuntare, el trebuie interpretat in coroborare cu textul alin. (4) al art. 406 NCPC. Astfel, de vreme ce renuntarea la judecata in caile de atac va fi facuta, evident, dupa primul termen la care partile au fost legel citate in prima instanta, in toate cazurile renuntarea va fi conditionata de acordul paratului. O alta interpretare ar lipsi de sens si eficacitate dispozitiile alin. (4), intrucat, chiar in situatia opozitiei paratului la renuntarea declarata in prima instanta, reclamantul ar putea, in calea de atac, sa beneficieze de efectele unei renuntari neconditionate sub aspectul pozitiei partii adverse. [C. Antonache in Noul Cod de procedura civila. Note, corelatii, explicatii. Editura C.H. Beck, Bucuresti 2012, p. 412]
Gresita aplicare a art. 406 NCPC. Renuntarea s-a facut dupa comunicarea cererii de chemare in judecata, ulterior primului termen de judecata si in aceste conditii renuntarea la judecata nu se poate face decat cu acordul expres sau tacit al celeilalte parti. Textul de lege arata ca daca paratul nu este prezent la termenul la care reclamantul declara ca renunta la judecata, instanta va acorda paratului un termen, pana la care sa si exprime pozitia fata de cererea de renuntare la judecata. In cauza, reclamantul a revenit asupra renuntarii prin precizarile depuse in scris si sustinute oral la termenul de judecata, inainte ca parata sa-si exprime acordul cu privire la declaratia reclamantului de renuntare la judecata si inainte ca instanta sa ia act prin incheiere sau hotarare de declaratia de renuntare.
Este adevarat ca ne aflam in prezenta unui act juridic unilateral, ce nu poate fi retras decat in anumite conditii, numai dupa ce judecatorul a luat act prin incheiere de existenta acestuia. Pana la momentul la care parata nu si-a manifestat acordul cu privire la declaratia de renuntare si deci nu s-a pronuntat instanta, reclamantul poate sa-si retraga cererea de renuntare la judecata. [Tribunalul Gorj, Decizia civila nr. 22/2015, portal.just.ro]
Chiar daca cele doua forme ale desistarii, renuntarea la judecata si renuntarea la dreptul pretins, prezinta cateva trasaturi comune, distinctia dintre ele este absolut necesar a fi facuta, pentru ca prin renuntarea la judecata reclamantul nu-si abandoneaza si posibilitatea de a exercita ulterior o actiune impotriva aceluiasi parat, cu acelasi obiect si cu aceeasi cauza, in timp ce prin renuntarea la insusi dreptul dedus judecatii reclamantul renunta definitiv la pretentia sa, nemaiputand reinvesti instanta cu o cerere identica, efectele juridice ale actelor de dispozitie mai sus analizate fiind diferite. Ca atare, este nelegala hotararea prin care instanta a luat act atat de renuntarea la drept, cat si de renuntarea la judecarea cererii introductive. [Curtea de Apel Timisoara, Decizia civila nr. 113 din 26 ianuarie 2010, Sectia comerciala, portal.just.ro]
In cazul in care, cu ocazia unei prime actiuni reclamantul renunta la judecata, el este indreptatit sa promoveze o noua actiune fara a i se putea opune puterea lucrului judecat. [Tribunalul Dambovita, Decizia nr. 257/2012, portal.just.ro]
”Prima instanţă nu a pus în discuţia reclamantului, neasistat de avocat la acel moment, situaţia juridică exactă a dosarelor conexate, semnificaţia instituţiei conexării, astfel încât manifestarea de voinţă a reclamantului în sensul renunţării la judecată faţă de unele părţi să fie clară şi neechivocă în sensul că vizează ansamblul cadrului procesual pasiv posterior conexării, iar nu unul sau altul dintre dosarele conexate.
Această ambiguitate, care în mod evident nu este străină de culpa reclamantului, a determinat nu doar repetate reveniri şi precizări ulterioare ale reclamantului asupra cadrului procesual pasiv, dar a fundamentat şi criticile din memoriul de recurs conform cărora recurentul-reclamant nu ar fi renunţat la judecată faţă de pârâţii din dosarul nr. 2 , renunţarea vizându-i doar pe pârâţii din dosarul nr. 1.
Desigur că din punct de vedere al conduitei procesuale, reclamantul era dator a-şi preciza în mod ferm poziţia, atât sub aspectul petitelor formulate, cât şi al părţilor în contradictoriu cu care înţelege să le susţină, dar aceasta nu exonera prima instanţă de obligaţia de a-i pune în vedere cu claritate necesitatea depunerii precizărilor în scris, semnate, uzând de mijloacele procedurale specifice în caz de neconformare ori de opunere din partea celorlalţi litiganţi.” [Tribunalul Maramureș, Secţia I Civilă, Decizia nr. 253R/2015, portal.just.ro]