(1) Hotararea va cuprinde:
a) partea introductiva, in care se vor face mentiunile prevazute la art. 233 alin. (1) si (2). Cand dezbaterile au fost consemnate intr-o incheiere de sedinta, partea introductiva a hotararii va cuprinde numai denumirea instantei, numarul dosarului, data, numele, prenumele si calitatea membrilor completului de judecata, numele si prenumele grefierului, numele si prenumele procurorului, daca a participat la judecata, precum si mentiunea ca celelalte date sunt aratate in incheiere;
b) considerentele, in care se vor arata obiectul cererii si sustinerile pe scurt ale partilor, expunerea situatiei de fapt retinuta de instanta pe baza probelor administrate, motivele de fapt si de drept pe care se intemeiaza solutia, aratandu-se atat motivele pentru care s-au admis, cat si cele pentru care s-au inlaturat cererile partilor;
c) dispozitivul, in care se vor arata numele, prenumele, codul numeric personal si domiciliul sau resedinta partilor ori, dupa caz, denumirea, sediul, codul unic de inregistrare sau codul de identificare fiscala, numarul de inmatriculare in registrul comertului ori de inscriere in registrul persoanelor juridice si contul bancar, solutia data tuturor cererilor deduse judecatii si cuantumul cheltuielilor de judecata acordate.
(2) Daca hotararea s-a dat in folosul mai multor reclamanti sau impotriva mai multor parati, se va arata ceea ce se cuvine fiecarui reclamant si la ce este obligat fiecare parat ori, cand este cazul, daca drepturile si obligatiile partilor sunt solidare sau indivizibile.
(3) In partea finala a dispozitivului se vor arata daca hotararea este executorie, este supusa unei cai de atac ori este definitiva, data pronuntarii ei, mentiunea ca s-a pronuntat in sedinta publica sau intr-o alta modalitate prevazuta de lege, precum si semnaturile membrilor completului de judecata. Cand hotararea este supusa apelului sau recursului se va arata si instanta la care se depune cererea pentru exercitarea caii de atac.
Nemotivarea hotărârii judecătorești. Casare cu trimitere. Potrivit art. 425 alin.1 lit. b) Cod procedura civila, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanței, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât si cele pentru care s-au înlaturat cererile partilor.
În mod necesar, o hotarâre judecatoreasca trebuie sa cuprinda în motivarea sa argumentele pro si contra care au format, în fapt si în drept, convingerea instantei cu privire la solutia pronuntata, argumente care, în mod necesar, trebuie sa se raporteze, pe de o parte, la sustinerile si apararile partilor, iar, pe de alta parte, la dispozitiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecatii, în caz contrar fiind lipsita de suport probator si legal si pronuntata cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin.1 lit. b) Cod procedura civila.
Motivarea este, asadar, un element esential al unei hotarâri judecatoresti, o puternica garantie a impartialitatii judecatorului si a calitatii actului de justitie, precum si o premisa a exercitarii corespunzatoare de catre instanta superioara a atributiilor de control judiciar de legalitate si temeinicie. Obligativitatea motivarii hotarârilor judecatoresti constituie o conditie a procesului echitabil, exigenta a art. 21 alin. (3) din Constitutia României si art. 6 alin. (1) din Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale.
Indiscutabil, orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul sa prezinte judecatorului observatiile si argumentele sale si de a pretinde organului judiciar sa le examineze pe acestea în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil, prin urmare, nu poate fi considerat efectiv decât daca observatiile partilor sunt corect examinate de catre instanta, instanta care are în mod necesar obligatia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor si elementelor de proba, cel putin pentru a le aprecia pertinenta.
Pe de alta parte, nemotivarea unei hotarâri judecatoresti echivaleaza practic cu solutionarea procesului fara a intra în fondul actiunii, de natura prin urmare sa justifice casarea cu trimitere spre rejudecare, în temeiul prevederilor art. 498 alin. 2 Cod procedura civila.
Într-adevar, atâta timp cât în considerente instanta nu analizeaza probele care au fost administrate, nu stabileste împrejurarile de fapt esentiale în cauza, nu evoca normele substantiale si procedurale incidente si aplicarea lor în speta, solutia exprimata prin dispozitiv ramâne nesustinuta si pur formala, nefiind corolarul motivelor ce o preced. O astfel de hotarâre devine arbitrara si nu permite exercitarea controlului judiciar, obligând la o casare cu trimitere chiar daca, strict teoretic, instanta s-a pronuntat pe „fond”, respingând actiunea nu pe exceptie ci ca „neîntemeiata”.
Pornind de la aceste aspecte de ordin teoretic, Curtea a constatat ca, în speta, instanta de fond nu s-a pronuntat în nici un fel asupra primului argument al reclamantei privitor la viciul de procedura al extinderii obiectului initial al inspectiei fiscale, ulterioara avizului de inspectie fiscala, în lipsa comunicarii unui nou aviz iar, cu privire la fondul cauzei deduse judecatii, motivarea primei instante nu întruneste cerintele procedurale prevazute de art. art. 425 alin.1 lit. b) Cod procedura civila, pentru ca nu arata, în concret, motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei si care au condus la respingerea cererii si argumentele pentru care a înlaturat sustinerile reclamantei.
Or, în aceste conditii, a fost încalcat dreptul recurentei reclamante la un proces echitabil si i s-a cauzat o vatamare procesuala, care nu poate fi înlaturata decât prin aplicarea prevederilor art. 498 alin. 2 Cod procedura civila, respectiv casarea în totalitate a sentintei atacate si trimiterea spre rejudecare la aceeasi instanta de fond a cererii formulate de reclamanta pentru a se asigura partilor accesul la dublul grad de jurisdictie, ca garantie a legalitatii si temeiniciei hotarârii judecatoresti ce va fi data în cauza. [Curtea de Apel Oradea, Sectia a II – a civila, de contencios administrativ si fiscal, Decizia nr. 2333/R/CA/29.06.2015, portal.just.ro]