(1) Hotararea judecatoreasca ce solutioneaza, in tot sau in parte, fondul procesului sau statueaza asupra unei exceptii procesuale ori asupra oricarui alt incident are, de la pronuntare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea transata.
(2) Autoritatea de lucru judecat priveste dispozitivul, precum si considerentele pe care acesta se sprijina, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasa.
(3) Hotararea judecatoreasca prin care se ia o masura provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului.
(4) Cand hotararea este supusa apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie.
(5) Hotararea atacata cu contestatia in anulare sau revizuire isi pastreaza autoritatea de lucru judecat pana ce va fi inlocuita cu o alta hotarare.
Autoritatea de lucru judecat nu este atasata hotararilor pronuntate in baza recunosterii (in tot sau in parte) a pretentiilor reclamantului in conditiile art. 436 NCPC ori hotararilor prin care se incuviinteaza invoiala partilor, potrivit dospozitiilor art. 438 si urm. NCPC, intrucat acestea nu sunt rezultatul verificarii jurisdictionale realizate de judecator, fiind hotarari pronuntate in absenta dezbaterilor, a stabilirii situatiei de fapt de catre instanta si a aplicarii normelor de drept incidente, ele reprezentand consecinta unui act procedural de dispozitie al partii, exercitat personal sau in conditiile art. 81 alin. (1) NCPC. [C. Negrila in Noul Cod de procedura civila. Comentariu pe articole. Vol. I. Art. 1-526, coordonator G. Boroi. Editura Hamangiu 2013, p. 806]
ICCJ. Autoritatea de lucru judecat. Cauza diferită a cererilor de chemare în judecată. Cauza diferită a cererilor de chemare în judecată, chiar dacă finalitatea lor – anularea actului – este aceeaşi, nu justifică reţinerea autorităţii de lucru judecat. Aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţă, prin cauză trebuie avut în vedere temeiul juridic al dreptului valorificat prin cerere, care nu se confundă nici cu cauza acţiunii, dar nici cu dreptul subiectiv şi nici cu mijloacele de dovadă ale temeiului juridic. De altfel, cauza cererii de chemare în judecată nu trebuie redusă numai la fundamentul raportului juridic dedus judecăţii, ci şi la temeiurile de drept ale cererii, neputând exista putere de lucru judecat în cazul în care prima hotărâre a soluţionat acelaşi litigiu pe un alt temei juridic. [ICCJ, Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 3125 din 16 octombrie 2014, www. scj.ro]
Imposibilitatea acordării unor drepturi neprevăzute de legile de salarizare a personalului bugetar, dar prevăzute de acorduri de mediere încuviinţate de instanţele de judecată. Art. 138 alin. 1 Legea nr. 62/2011 interzice stipularea în contractele/acordurile colective de muncă privitoare la personalul bugetar a unor clauze referitoare la drepturi în bani altele decât cele prevăzute de legislaţia în vigoare.
Legea nr. 330/2009 a instituit un sistem de salarizare obligatoriu, imperativ, din care nu fac parte drepturile şi stimulentele acordate angajaţilor unităţii administrativ-teritoriale. Aşadar, sumele nu mai pot fi acordate ulterior datei de 31.12.2009, deoarece Legea nr. 330/2009 interzice acest lucru. Nici începând cu 01.01.2011 drepturile nu pot fi acordate, deoarece art. 1 alin. 2 Legea nr. 284/2010 limitează sporurile la cele prevăzute de respectiva lege.
Faptul că a existat un acord de mediere conform Legii nr. 192/2006 între intimat şi angajaţi, chiar şi încuviinţat de instanţa de judecată, nu poate deroga de la dispoziţiile legale imperative, deoarece convenţia rămâne un acord al părţilor, fie şi verificat sumar sub aspect formal de instanţa de judecată, or de la o normă imperativă nu se poate deroga prin consimţământul părţilor. În acest sens, s-a cristalizat practica Curţii de Apel, reţinându-se şi faptul că hotărârea prin care se încuviinţează acordul de mediere este dată în procedura necontencioasă, astfel că nu are autoritate de lucru judecat. [Curtea de Apel Galați, Decizia nr. 1373 din 23.06.2015, portal.just.ro]