(1) Suspendarea executarii provizorii va putea fi solicitata fie prin cererea de apel, fie distinct in tot cursul judecatii in apel.
(2) Cererea se va depune la prima instanta sau, dupa caz, la instanta de apel. In aceasta din urma situatie, la cerere se va alatura o copie legalizata a dispozitivului hotararii.
(3) Cererea de suspendare se va judeca de catre instanta de apel. Dispozitiile art. 719 alin. (6) sunt aplicabile. Incheierea data asupra cererii de suspendare este supusa acelorasi cai de atac ca si hotararea atacata.
(4) Suspendarea va putea fi incuviintata numai cu plata unei cautiuni al carei cuantum va fi stabilit de instanta in conditiile art. 719 alin. (2) si (3).
(5) Pana la solutionarea cererii de suspendare, aceasta va putea fi incuviintata provizoriu, prin ordonanta presedintiala, chiar inainte de sosirea dosarului, cu respectarea cerintei prevazute la alin. (4).
Suspendare provizorie a executării. Respingere.
Contrar susţinerilor apelantei, posibilitatea instanţei de apel ca în temeiul art. 450 Cod procedură civilă să dispună suspendarea executării provizorii a hotărârii impune ca cererea de suspendare să fie motivată distinct de cererea de apel şi să fie probată, în cauză aplicându-se prevederile art. 194 Cod procedură civilă care constituie reglementarea generală, aplicabilă ori de câte ori printr-o reglementare specială, în speţă art. 450 Cod procedură civilă, nu se prevede altfel. Curtea constată însă că apelanta a invocat motive care justifică în opinia sa cererea de suspendare.
Susţinerile apelantei în sensul că motivele reţinute de către instanţa de fond sunt vădit nefondate, nu justifică admiterea cererii de suspendare. În caz contrar, ar însemna ca în cadrul soluţionării cererii de suspendare, instanţa să realizeze controlul judiciar al sentinţei pronunţată de prima instanţă, ceea ce contravine legii.
Singurul motiv invocat distinct pentru cererea de suspendare este prejudiciul produs apelantei în situaţia în care ar pune executare hotărârea primei instanţe cu privire la acordarea drepturilor salariale, iar în eventualitatea admiterii apelului şi a întoarcerii executării, nu există certitudinea că intimatul ar returna integral drepturile primite.
Curtea apreciază că reaua-credinţă a intimatului nu se poate presupune, neexistând nici un indiciu în sensul celor invocate de apelantă, care are, de altfel, mijloace legale pentru a-şi recupera eventualul prejudiciu care i-ar fi creat în ipoteza admiterii apelului şi executării anterioare a hotărârii primei instanţe.
În concret nu se poate considera că punerea în executare a sentinţei civile este de natură să cauzeze debitorului un prejudiciu atât de însemnat încât să justifice suspendarea executării unei hotărâri executorii de drept.
Ceea ce prevalează în cauză este interesul salariatului de a beneficia de punerea în executare a unei hotărâri care, deşi nu este definitivă, este executorie, fără a i se putea opune ca impedimente juridice pretinsul prejudiciu cauzat angajatorul, deoarece s-ar pune sub semnul îndoielii însăşi raţiunea legii care este de a asigura protecţia salariatului în faţa angajatorului, aflat într-o poziţie de superioritate economică, financiară şi ierarhică.
Nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 450 alin. 2-5 Cod procedură civilă, Curtea de Apel va respinge cererea de suspendare a executării. [Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 664/A din 7 aprilie 2015, www.curteadeapelcluj.ro]
Ordonanţă preşedinţială. Suspendarea provizorie a executării. Neîndeplinirea condiției urgenței.
Prin sentinţa civilă pronunţată de Tribunal s-a dispus anularea deciziei de concediere emisă de petenta, aceasta fiind obligată să-i plătească fostului salariat, o despăgubire egală cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate, precum şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data concedierii şi până la rămânerea definitivă a hotărârii, precum şi cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel petenta, ocazie cu care a solicitat şi suspendarea executării provizorii a sentinţei până la soluţionarea apelului.
Curtea reţine că sentinţa pronunţată în primă instanţă de către tribunal, vizează plata unor drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă, astfel încât potrivit art. 448 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ., este o hotărâre executorie provizoriu de drept, ceea ce presupune ca obligaţia stabilită să fie adusă la îndeplinire de bunăvoie, iar în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se va aduce la îndeplinire prin executare silită.
Conform prevederilor art. 450 alin. 1 C.proc.civ. „suspendarea executării provizorii va putea fi solicitată fie prin cererea de apel, fie distinct în tot cursul judecăţii în apel”.
Potrivit dispoziţiilor art. 450 alin. 5 C.proc.civ. „până la soluţionarea cererii de suspendare, aceasta va putea fi încuviinţată provizoriu, prin ordonanţă preşedinţială, chiar înainte de sosirea dosarului”, fiind impusă de textul legal şi respectarea cerinţei de plată a unei cauţiuni.
Ca atare, în analiza cererii de suspendare provizorie a executării provizorii a sentinţei mai sus menţionate, urmează a fi verificată întrunirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale ce rezultă din cuprinsul art. 997 alin. 1 C.proc.civ., text potrivit căruia: ”Instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”.
Aliniatul 5 al aceluiaşi articol precizează că pe cale de ordonanţă preşedinţială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond şi nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt.
Aşadar, art. 997 alin. 1 C.proc.civ. fixează condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei: urgenţa, caracterul provizoriu al măsurii care se cere a se lua pe aceasta cale, măsura luată să nu se prejudece fondul şi aparenţa de drept.
Deşi este îndeplinită cerinţa legală imperativă a consemnării cauţiunii la dispoziţia instanţei prin recipisa emisă de unitatea bancară, iar măsura ce se doreşte a fi luată are un caracter temporar nefiind de natură a prejudeca fondul cauzei, Curtea constată că în speţă nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 997 al. l C.proc.civ., care să justifice cererea petentei, întrucât lipseşte urgenţa.
Legiuitorul nu defineşte urgenţa, însă indică situaţiile care o pot justifica: păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
În speţă, motivând cererea de suspendare provizorie, societatea a invocat faptul că a fost demarată executarea silită împotriva sa, fiind instituită poprirea asupra conturilor, iar continuarea executării silite este de natură să blocheze desfăşurarea normală a activităţii curente. De asemenea, a mai susţinut că faţă de specificul activităţii pe care o desfăşoară (producţie) este evidentă posibila pagubă, fiind împiedicaţi să realizeze plata furnizorilor şi colaboratorilor.
Se constată că aceste aspecte învederate instanţei sunt contrazise de argumentele redate tot de către petentă în motivarea aparenţei de drept, context în care aceasta a afirmat că „până în prezent nu s-a reuşit redresarea situaţiei economice a societăţii luându-se decizia opririi producţiei fabricii şi, subsecvent, demararea unei proceduri colective de concediere a salariaţilor”.
Or, argumentele contradictorii prezentate de societatea petentă, care pe de o parte a arătat că este împiedicată să facă plăţi pentru desfăşurarea producţiei, iar pe de altă parte a arătat că a oprit producţia, duc la concluzia că nu există motive reale şi neechivoce care să justifice urgenţa în luarea unei atare măsuri.
Într-adevăr, reclamantul a demarat executarea silită, iar executorul judecătoresc a dispus înfiinţarea popririi asupra conturilor bancare ale societăţii, însă doar din această împrejurare nu rezultă o vătămare semnificativă a intereselor legitime ale societăţii prin executarea hotărârii sau caracterul iremediabil al vătămării, întrucât poprirea reprezintă o modalitate de efectuare a executării silite prevăzută de lege, care deşi este de natură a produce anumite inconveniente, nu constituie o modalitate de cauzare a unei pagube ce nu se poate repara.
Ca atare, doar blocarea conturilor bancare ca urmare a înfiinţării popririi nu conferă urgenţă demersului judiciar al societăţii. În acest context, Curtea observă că petenta nu a făcut nici o referire la cuantumul drepturilor băneşti datorate fostului salariat sau la eventuale consecinţe financiare generate de achitarea acestor sume, aspecte ce erau relevante, deoarece condiţia urgenţei trebuie apreciată doar în raport cu situaţia debitorului, a bunurilor urmăribile şi a eventualului prejudiciu care se poate produce prin executărea obligaţiilor impuse de titlul executoriu.
Societatea a mai invocat că există riscul de a nu putea recupera de la intimat sumele pentru care este executată silit, însă Curtea reţine că riscul nu echivalează cu imposibilitatea de reparare, or, doar aceasta din urmă este situaţia în care se impune admiterea cererii pentru prevenirea pagubei iminente.
Nici criticile de nelegalitate formulate de petentă împotriva hotărârii instanţei de fond, respectiv că desfiinţarea postului ocupat de reclamant a avut o cauză reală şi serioasă, nu pot constitui o cauză suficientă pentru justificarea urgenţei în soluţionarea cererii de suspendare.
Ţinând seama de aceste considerente şi văzând că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 450 alin. 5 raportat la art. 997 C.proc.civ., Curtea de Apel va respinge cererea de ordonanţă preşedinţială, ca nefondată. [Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia nr. 1002/A din 19 mai 2015, www.curteadeapelcluj.ro]