(1) Cheltuielile de judecata constau in taxele judiciare de timbru si timbrul judiciar, onorariile avocatilor, ale expertilor si ale specialistilor numiti in conditiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare si pierderile cauzate de necesitatea prezentei la proces, cheltuielile de transport si, daca este cazul, de cazare, precum si orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfasurare a procesului.
(2) Instanta poate, chiar si din oficiu, sa reduca motivat partea din cheltuielile de judecata reprezentand onorariul avocatilor, atunci cand acesta este vadit disproportionat in raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfasurata de avocat, tinand seama si de circumstantele cauzei. Masura luata de instanta nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat si clientul sau.
(3) Dispozitiile alin. (2) se aplica in mod corespunzator la plata expertilor judiciari si a specialistilor numiti in conditiile art. 330 alin. (3).
(4) Nu vor putea fi insa micsorate cheltuielile de judecata avand ca obiect plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar, precum si plata sumelor cuvenite martorilor potrivit alin. (1).
Nu vor face parte din cheltuielile de judecata, susceptibile a fi suportate de partea adversa, amenzile judiciare, despagubirile datorate pentru tergiversarea solutionarii pricinii (cu exceptia situatiei in care contestatorul a fost de rea credinta, conform ipotezei reglementate de art. 526), cheltuielile facute de mandatarul partii in afara limitelor mandatului, cele efectuate pentru depunerea de diferite memorii la dosar sau pentru solicitarea de copii de pe actele din dosar, aspecte care nu au legatura cu solutionarea pricinii si cu pronuntarea hotararii. [A. Nicolae in Noul Cod de procedura civila comentat si adnotat. Vol I. art. 1-526. Coordonatori V.M. Ciobanu, M. Nicolae, Editura Universul Juridic 2013, p. 1020]
In situatia in care reclamantele au beneficiat de reprezentare la majoritatea termenelor de judecata printr-un unic avocat din cadrul societatii de avocatura – singurele exceptii cand s-au prezentat doi avocati fiind trei termene de judecata, anume: cand s-a pus in discutie admisibilitatea in principiu a cererii de interventie; cand s-au pus in discutie unele cereri de probe si cand cei doi aparatori au pus concluzii comune pe fondul cauzei, acestea au beneficiat in mod evident de o aparare unica – chiar si interogatoriul administrat apelantului-parat a fost comun, au formulat concluzii scrise si orale comune pe tot parcursul procesului – in cauza fiind invocata si o exceptie de neconstitutionalitate si, in cea mai mare parte, au beneficiat ambele de un singur reprezentant in instanta, nu se justifica solicitarea de obligare la plata cu titlu de cheltuieli de judecata, a sumelor stabilite distinct, pentru fiecare dintre reclamante, in baza contractelor de asistenta juridica incheiate separat, suma pretinsa neavand caracter necesar si, cu atat mai putin rezonabil, in sensul jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului. [Curtea de Apel Suceava, Decizia nr. 5954/2014, portal.just.ro]
Referitor la plata onorariilor de succes, partea care a castigat procesul nu va putea obtine rambursarea unor cheltuieli, decat in masura in care se constata realitatea, necesitatea si caracterul lor rezonabil.
Onorariul de succes nu trebuie considerat in sarcina partii care a pierdut procesul, deoarece asemenea cheltuiala, nu este imputabila partii cazuta in pretentii, constituind o recompensa suplimentara a muncii efectiv prestate de avocat, cu vadit caracter voluntar si voluptoriu al partii promitente. Acest aspect a fost consacrat pe cale jurisprudentiala prin decizia nr. 405 din 4 februarie 2010, pronuntata de sectia comerciala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie. [ICCJ, Sectia I Civila, Decizia nr. 255/2014, www.scj.ro]
Reducerea onorariului avocaţial. Instanţa are posibilitatea să reducă onorariul de avocat, atunci când acesta este „vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele”, fără ca aceasta să însemne intervenirea în raporturile dintre avocat şi clientul său. Dimpotrivă, în virtutea relativităţii efectelor obligatorii ale contractelor, onorariul convenit între părţi rămâne valabil stabilit, dar recuperarea acestuia de la partea căzută în pretenţii se va face în cuantumul şi în limitele stabilite de instanţă, atunci când aceasta apreciază că trebuie redimensionat cuantumul, în raport de criteriile legale.
În acest sens, Curtea Constituţională a stabilit (spre exemplu, Decizia nr.401 din 14 iulie 2005, publicată în M. Of. nr.848 din 20 septembrie 2005) că, fără a interveni în raporturile dintre părţi, cenzurarea onorariului de către instanţă este posibilă, având în vedere că prin însuşirea acestuia potrivit hotărârii judecătoreşti pronunţate, creanţa devine certă, lichidă şi exigibilă, dobândind totodată, caracter de opozabilitate faţă de partea potrivnică.
Aşa fiind, invocarea art.127,128 şi 129 din Statul profesiei de avocat subliniază tocmai caracterul inter partes al stabilirii onorariului avocaţial, fără însă să poată influenţa aplicarea criteriilor legale în cazul în care instanţa apreciază că se impune reducerea acestuia.
Curtea constată că art. 451 alin. 2 NCPC prevede câteva repere în aprecierea cuantumului cheltuielilor de judecată, prevăzând că instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.
Prin urmare, aprecierea se face, pe de o parte, în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei, iar, pe de altă parte, cu activitatea desfăşurată de avocat, în ambele cazuri ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.
Cele două repere sunt cumulativ stabilite, în sensul că un onorariu trebuie să corespundă fiecăruia dintre criterii pentru a nu fi redus de instanţă de judecată. Per a contrario, dacă sub aspectul unuia dintre criterii onorariul este excesiv, acesta va fi redus.
Din această perspectivă, prima instanţă a făcut aplicarea criteriului legal în raport cu complexitatea cauzei când a reţinut că pricina nu prezintă un grad ridicat de dificultate, fiind vorba de o dobândă legală aferentă unei creanţe deja stabilite printr-o hotărâre judecătorească.
Sub aspectul modului în care aprecierea asupra corespondenţei mărimii onorariului cu reperele legale se face în concret, Curtea reţine că această apreciere se face global, asupra ansamblului cauzei, fără a fi necesar ca instanţă să aprecieze asupra fiecărei componente a activităţii în parte.
În speţă, având în vedere cauza, tribunalul a apreciat global activitatea necesară a fi desfăşurată la suma de 1.400 lei TVA inclus (instanţa a procedat la reducerea onorariul avocatului de la suma de 3100 lei la suma de 1400 lei, s.n.) , iar marja de apreciere concretă nu este diferită sau superioară multiplelor alte cazuri în care judecătorii pot face aprecieri subiective pe chestiuni factuale; este vorba despre o manifestare a esenţei atribuţiilor jurisdicţionale, de a putea tranşa diferende aşa încât nu se poate spune că reducerea onorariului ar fi o primă de încurajare pentru partea aflată în culpă procesuală, neexecutarea de bună voie a sumelor menţionate în titlurile executorii putând fi sancţionată prin alte mijloace procesuale şi de drept material.
Curtea constată că aprecierea nu a fost abuzivă şi şi-o însuşeşte la rândul său. [Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 964 din 22 ianuarie 2015, www.curteadeapelcluj.ro]
„Potrivit art. 274 alin. 3 C.proc.civ.[art. 451 NCPC], reducerea onorariului avocaţial se poate realiza, însă doar atunci când acesta are un cuantum nerezonabil faţă de importanţa obiectului pricinii, complexitatea acesteia şi munca prestată de avocat.
În cauza de faţă, obiectul cauzei îl reprezintă obligarea intimatei la plata sumei de 100.000 euro, reprezentând daune morale, cauzate de dezmembrarea autoturismului marca Chevrolet. Munca prestată de societatea de avocaţi angajată în cauză de către intimată este dovedită de redactarea întâmpinării, precum şi de prezenţa avocatului la termenele de judecată din 12.11.2012, 21.01.2013, 02.06.2014.
În ceea ce priveşte cererea intimatei de a se dispune obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 7.884 euro, reprezentând contravaloarea onorariului avocaţial, motivat de valoarea obiectului cererii de chemare în judecat, Curtea constată că aceasta este disproporţionat de mare faţă de natura, complexitatea cauzei deduse judecăţii şi activităţii efective a apărătorilor pe parcursul procesului civil. Astfel, simpla raportare la valoarea obiectului cererii de chemare in judecată, nu poate conduce la obligarea recurentei la plata unor cheltuieli de judecată într-un cuantum atât de ridicat în condiţiile în care munca îndeplinită de către reprezentantul convenţional al intimatei s-a redus doar la întocmirea întâmpinării şi la prezenţa în sala de judecată, activitatea de judecată reducându-se doar la comunicarea actelor între părţi, iar cauza nefiind soluţionată pe fond, ci perimată.
Pentru aceste motive, apreciind că atât onorariul avocaţial în cuantum de 7.884 euro solicitat de către intimat, cât şi cel acordat de către prima instanţă, în valoare de 5.000 euro este nepotrivit de mare pentru complexitatea cauzei deduse judecăţii, raportat şi la modalitatea concretă de soluţionare a acesteia, Curtea a admis recursul şi a modificat sentinţa recurată în sensul că a obligat recurentul la plata către intimatul pârât a sumei de 500 euro. [Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă, Decizia civilă nr. 1950 din 24.11.2014, portal.just.ro]
Cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat. Dubla calitate de avocat și parte în dosar. ”Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, petentul VR a solicitat completarea dispozitivului sentinței nr.33 din 10 noiembrie 2014 pronunțată în dosar nr.X, în sensul pronunțării instanței cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată, conform chitanței depuse la dosar reprezentând onorariul de avocat solicitat. În dosarul în care s-a pronunțat sentința civilă nr.33/10.11.2014 a Curții de Apel Suceava, reclamantul VR s-a reprezentat pe sine, având calitatea de avocat în Baroul Suceava.
În motivarea cererii, petentul a arătat că din interpretarea dispozițiilor art. 29 al. 1, art. 31 al. 1 din Legea nr. 51/1995 și art. 127 al. 1 din Statut, precum și din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 46 al. 1 din Legea nr. 51/1995, rezultă că ar fi eronată o ipotetică susținere referitoare la faptul că o persoană fizică nu poate realiza activități de asistență juridică, pentru ea însăși, ca și avocat și că reprezentarea și asistarea exclud identitatea de persoană fizică dintre avocat și clientul său, în condițiile în care, pe de o parte, acest punct de vedere nu este susținut de o motivare în drept, iar, pe de altă parte, în condițiile în care au existat cheltuieli de judecată conform dovezilor existente la dosar, cheltuieli care s-au materializat într-un prejudiciu material adus subsemnatului, neexistând nici o interdicție în Legea nr. 51/1995 și Statut cu privire la dubla calitate de avocat și parte într-o pricină. (…)
Examinând cererea de completare a hotărârii formulată, instanța constată că este nefondată:
În dosarul în care s-a pronunțat sentința civilă nr.33/10.11.2014 a Curții de Apel Suceava, reclamantul VR s-a reprezentat pe sine, având calitatea de avocat în Baroul Suceava.
În situația dată, reclamantul ca persoană fizică reclamantă se identifică cu calitatea sa de avocat, neputând fi pusă în discuție reprezentarea sau asistarea sa de către sine.
Prevederile art.29 al.1 și art.31 al.1 din Legea nr.51/95 nu sunt astfel de aplicare, reclamantul neputând fi propriul său client în sensul textului menționat (art.31 al.1 ).
Invocarea de către reclamant a prevederilor art.46 al.1 din Legea nr.51/1995 este de asemenea inutilă, nefiind dată situația prevăzută de text, vizând interdicția de a asista sau reprezenta părți cu interese contrare în cauză.
Art.127 al.1 din Statutul Profesiei de Avocat vizează de asemenea situația dreptului la onorariu al avocatului, pentru acoperirea cheltuielilor efectuate în interesul clientului său, ori la calitatea de client sie însuși a reclamantului, ne-am referit și cu ocazia precizărilor vizând aplicabilitatea art.31 al.1 din Legea nr.51/1995.
Pentru culpa procesuală, textele art.451 (1) și 453(1) Cod proc. civilă prevăd într-adevăr suportarea cheltuielilor de judecată de către partea care a pierdut procesul, însă aceste cheltuieli nu constau numai în onorariu de avocat.
Cum în cauză însă cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocat nu se justifică, iar alte cheltuieli de judecată nu s-au solicitat. Situația prevăzută de art.444 (1,3) Cod proc. civilă nefiind dată, se va respinge, ca nefondată, cererea.”[Curtea de Apel Suceava, Sentința civilă nr. 58/2015, www.rolii.ro]
Cheltuielile de judecată în cazul reprezentării prin consilier juridic a uneia dintre părțile în proces. Potrivit art. 3 alin.(2) din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, consilierul juridic angajat în muncă are statut de salariat, având, între atribuţii, pe aceea de a asigura reprezentarea juridică persoanei cu care are raporturi de muncă. Prin urmare, consilierul juridic este un salariat care îşi desfăşoară activitatea conform contractului de muncă şi fişei postului, ţinut fiind de obligaţia asumată de a-şi îndeplini atribuţiile ce îi revin, în aceste atribuţii fiind inclusă şi obligaţia de reprezentare juridică a societăţii în procesele cu terţii, iar obligaţia angajatorului de plată a drepturilor salariale nu îşi are izvorul în aceste litigii, ci derivă din raportul juridic de muncă.
În consecinţă, sumele de bani reprezentând indemnizaţia de delegare a consilierului juridic şi contravaloarea salariului încasat de acesta în zilele în care s-a deplasat la instanţă pentru termenele de judecată ale dosarului, nu constituie cheltuieli efectuate exclusiv în considerarea procesului judiciar, ci drepturi salariale pe care angajatorul le achită propriului salariat în exercitarea sarcinilor sale de serviciu, astfel că acestea exced noţiunii de cheltuieli de judecată astfel cum aceasta este reglementată de legislaţia procesual civilă. [ICCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 46 din 20 ianuarie 2016, www.scj.ro]