(1) Partea care pierde procesul va fi obligata, la cererea partii care a castigat, sa ii plateasca acesteia cheltuieli de judecata.
(2) Cand cererea a fost admisa numai in parte, judecatorii vor stabili masura in care fiecare dintre parti poate fi obligata la plata cheltuielilor de judecata. Daca este cazul, judecatorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecata.
In cazul in care aparatorul ales al partii cazute in pretentii ataca hotararea pronuntata in defavoarea clientului sau, iar la primul termen de judecata al caii de atac clientul declara ca nu a atacat hotararea si nici nu a inteles sa mandateze aparatorul sa declare calea de atac in numele sau, instanta de control judiciar, anuland cererea de declarare a caii de atac, va obliga totusi apelantul la plata cheltuielilor de judecata justificate de partea adversa, urmand ca, in baza regulilor de la mandat, clientul cazut in pretentii sa se desocoteasca cu aparatorul sau, care a actionat pentru si in numele acestuia. [G.C. Frentiu, D.L. Baldean, Noul Cod de procedura civila comentat si adnotat, Editura Hamangiu 2013, p. 676]
Ordin de protectie respins. Plata cheltuielilor de judecata. Lipsa culpei procesuale a reclamantei. Practica in aceasta materie a CEDO statueaza in sensul ca partea care a castigat procesul nu va putea obtine rambursarea unor cheltuieli decat in masura in care se constata realitatea, necesitatea si caracterul lor rezonabil.
Raportand dispozitiile legale mentionate la solutia pronuntata de instanta de fond se constata ca in mod judicios, prima instanta a constatat lipsa culpei procesuale a intimatei, deoarece cererea acesteia de emitere a unui ordin de protectie in scopul obtinerii unei masuri de protectie pentru viitor a fost respinsa in raport de comportamentul apelantului fata de intimata ulterior efectuarii acestui demers judiciar, comportament care a determinat instanta de fond sa constate inexistenta in prezent pentru intimata a unei stari de pericol pentru integritatea psihica a acesteia. [Tribunalul Teleorman, Decizia civila nr. 158/2015, portal.just.ro]
În sensul instituit de art. 274 alin. (1) C. proc. civ. [art. 453 NCPC]cheltuielile de judecată sunt legate de culpa procesuală dintr-o anumită cauză pendinte pe rolul instanţelor de judecată, astfel încât nu se pot solicita într-un dosar cheltuieli de judecată efectuate într-un alt dosar, fiind irelevant faptul că ele se referă la acelaşi dosar de daună al asigurătorului, evidenţa administrativă a dosarelor de daună ale asigurătorilor neputând să prevaleze asupra organizării administrative a instanţelor şi să permită un cumul al diferitelor onorarii încasate de către un avocat de la acelaşi client. [ICCJ, Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 621 din 25 februarie 2015, www.scj.ro]
Obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată are ca temei culpa procesuală a părţii care a provocat aceste cheltuieli şi reprezintă obiect al raportului juridic născut între partea care a căzut în pretenţii şi partea adversă. Cum în dosarul fondului obligaţia de plată a onorariului de expert a fost stabilită în sarcina pârâtului, partea de la care expertul este îndreptăţit să pretindă plata integrală a contravalorii prestaţiei efectuate este pârâtul, şi nu reclamantul, parte în proces cu care expertul nu are nici un raport juridic.
Din această perspectivă, este indiferent că parte căzută irevocabil în pretenţii este reclamantul, câtă vreme, conform celor mai sus-arătate, consecinţele acestei situaţii procesuale privesc raportul dintre părţile între care s-a derulat litigiul şi pot fi invocate de pârât ca temei al unei cereri de recuperare de la reclamant a onorariului achitat expertului, însă nu pot fi opuse acestuia din urmă. [Curtea de Apel Timișoara, Secţia I civilă, Decizia civilă nr. 318 din 14 septembrie 2016, portal.just.ro]
Obligarea la plata cheltuielilor de judecată are ca temei culpa procesuală a celui care le-a provocat, iar o atare culpă nu poate fi reţinută în sarcina persoanei care, îndoindu-se de imparţialitatea judecătorului pricinii, solicită strămutarea judecăţii. [Curtea de Apel Timișoara, Secţia I civilă, Sentinţa civilă nr. 52 din 4 mai 2016, portal.just.ro]
Cheltuieli de judecată solicitate pe cale separată. Situaţia cheltuielilor de judecată efectuate în noul dosar. ”În ceea ce priveşte cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces, chiar dacă art. 453 C.proc.civ. dă dreptul părţii ce a avut câştig de cauză să solicite obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată suportate (aceasta fiind îndrituită să le pretindă în cadrul respectivului dosar sau pe cale separată), partea care a căzut în pretenţii nu poate fi obligată, de regulă, şi la plata cheltuielilor solicitate cu acelaşi titlu şi efectuate cu ocazia introducerii, pe cale separată, a cererii de chemare în judecată având ca obiect sumele avansate iniţial.
Astfel, cheltuielile suportate cu această din urmă cerere nu se mai datorează culpei părţii ce a pierdut procesul, fiind, din contră, expresia libertăţii de alegere a căii de recuperare a cheltuielilor de judecată iniţiale. Or, dacă legea conferă părţii care a avut câştig de cauză dreptul de alegere a modalităţii de a solicita cheltuielile avansate, nu înseamnă că instituie şi obligaţia părţii adverse de a suporta cheltuieli de judecată pe care nu le-a determinat, prin atitudinea sa culpabilă (a se vedea, în acelaşi sens, şi sentinţa civilă nr. 6898/21.05.2009, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti).
Deşi reclamanta a solicitat în procesul primar, în faza de recurs, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, iar Curtea de Apel a omis să se pronunţe asupra acestui capăt de cerere, pârâtul nu ar putea fi ţinut, în principiu, nici în această ipoteză la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de cel de-al doilea dosar, câtă vreme omisiunea este imputabilă în mod exclusiv instanţei de judecată. Această opinie este împărtăşită şi de către legiuitor, care, acordând petentului posibilitatea de a cere completarea hotărârii (art. 444 C.proc.civ.), statuează că, dacă cererea de completare ar fi admisă, cheltuielile făcute de parte în cea din urmă cerere ar fi suportate de stat, din fondul constituit potrivit legii (art. 447 C.proc.civ.), iar nu de către partea adversă.” [Judecătoria Orșova, Sentința civilă nr.2040/2015, definitivă prin respingerea apelului ca nefondat, portal.just.ro]