Masurile de administrare judiciara nu pot face obiectul niciunei cai de atac.
Acțiune în constatarea nulității unor clauze din contractele de credit introdusă de mai mulți reclamanți cu domicilii în localități diferite. (In)admisibilitatea apelului formulat împotriva soluției de disjungere a cererilor. Reclamantii, în numar de 151, au sesizat instanta cu o actiune în constatarea nulitatii absolute a unor clauze din contractele de credit, ca urmare a încalcarii de catre banca a unor obligatii si obligarea bancii pârâte la emiterea unui nou grafic de rambursare aferent fiecarui contract de credit încheiat de consumatorii reclamanti, care sa prevada restituirea creditului în lei, conversia sumei creditului din CHF în lei facându-se la data contractarii fiecarui credit.
Potrivit precizarilor facute de reclamanti în cuprinsul raspunsului la întâmpinare, actiunea a fost demarata de reclamanti ca o alianta procesuala, fiind incidente prevederile art. 59-60 NCPC.
Instanta de fond a apreciat ca nu exista o strânsa legatura între contractele de credit încheiate de reclamanti, ca si cauza juridica, în sensul de izvor al raportului juridic dedus judecatii, de natura sa faca necesara judecarea împreuna a cererilor, astfel ca, în baza art. 99 alin. 1 NCPC, a dispus disjungerea cauzelor si formarea de noi dosare separate pentru fiecare reclamant. De asemenea, a fost declinata competenta materiala de solutionare a cauzei privindu-l pe reclamantul H. L.-F. în favoarea Judecatoriei.
În opinia instantei de apel, disjungerea constituie o masura de administrare judiciara care, potrivit art. 465 NCPC, nu poate face obiectul nici unei cai de atac. Codul nu defineste sfera masurilor de administrare judiciara, însa este unanim admis ca acestea reprezinta acele masuri de ordin organizatoric menite sa asigure partilor cadrul unei bune desfasurari a actului de justitie, astfel încât acestea sa poata beneficia, conform legii, de activitatea de judecata ca serviciu public si de accesul la instanta atât din punct de vedere procedural, cât si substantial.
Disjungerea cererilor are drept consecinta judecarea separata a capetelor de cerere referitoare la contracte de credit privite în individualitatea lor. De asemenea, se impune a se preciza ca, desi masurile de administrare judiciara nu sunt enumerate nici în NCPC, si nici în Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti, nu trebuie omisa împrejurarea ca, în acest regulament, disjungerea este tratata la art. 99 alin. 4 în cadrul Sectiunii a II-a intitulata Activitatea premergatoare sedintei de judecata si de rezolvare a lucrarilor cu caracter administrativ.
Raportat la toate aceste aspecte, masura disjungerii constituie o masura de administrare judiciara, exceptata în mod expres de la controlul instantei pe calea apelului.
Totodata, chiar daca s-ar aprecia ca disjungerea nu se încadreaza în notiunea de „masura de administrare judiciara”, aceasta constituie, oricum, o masura premergatoare solutionarii fondului, caz în care devin incidente prevederile art. 466 alin. 4 NCPC, în conformitate cu care, împotriva încheierilor premergatoare nu se poate face apel decât odata cu fondul, afara de cazul când legea dispune altfel.
Nu prezinta relevanta faptul ca instanta a pronuntat disjungerea printr-o sentinta, iar nu printr-o încheiere, caci motivul pentru care s-a procedat astfel a fost acela ca instanta s-a pronuntat la acelasi termen de judecata si asupra exceptiei de necompetenta materiala a Tribunalului, iar declinarea de competenta se pronunta printr-o sentinta. Însa, daca s-ar face abstractie de acest fapt, masura disjungerii, fiind o masura preparatorie solutionarii fondului cererilor, nu ar fi putut fi dispusa decât printr-o încheiere premergatoare.
Nu se poate retine afirmatia apelantilor, în sensul ca, prin sentinta apelata, instanta s-ar fi dezinvestit, ca urmare a admiterii exceptiei de disjungere a cauzei si astfel ar fi aplicabile, per a contrario, prevederile art. 248 alin. 5 NCPC întrucât, ca efect al disjungerii, instanta a dispus formarea de noi dosare separate si a stabilit termen de judecata. Faptul ca masura disjungerii s-a dispus printr-o sentinta, si nu printr-o încheiere nu schimba cu nimic situatia, întrucât trebuie avute în vedere masurile dispuse de instanta prin aceasta sentinta si, raportat la acestea, trebuie stabilit daca instanta s-a dezinvestit sau a luat doar o masura în vederea solutionarii litigiului.
Iar din acest punct de vedere, se va observa ca, prin sentinta pronuntata de Tribunal s-a dispus, pe de o parte, admiterea exceptiei de necompetenta materiala a Tribunalului în ceea ce priveste cererea formulata de reclamantul H. L.-F. si declinarea competentei în favoarea Judecatoriei, iar în privinta celorlalti reclamanti, s-a dispus disjungerea cauzelor si formarea unor dosare separate pentru care s-a stabilit termen de judecata.
Astfel, în privinta primei masuri dispuse, aceea a declinarii competentei materiale de solutionare a cauzei, se poate spune ca instanta s-a dezinvestit, însa hotarârea, sub acest aspect, nu este supusa nici unei cai de atac, astfel cum prevede art. 132 alin. 3 NCPC Aceasta solutie a fost legiferata tocmai în scopul de a asigura celeritatea solutionarii cauzelor, textul neprevazând exceptii.
Relativ la cea de-a doua masura, aceea a disjungerii, prin aceasta nu s-a produs o dezinvestire a instantei, caci aceasta a fixat termen de judecata în vedea solutionarii dosarelor nou formate ca urmare a disjungerii, astfel ca masura dispusa de instanta este una luata, în mod cert, în vederea solutionarii litigiului, fara ca prin aceasta sa se întrevada rezultatul final al procesului.
Fata de aceste precizari si raportat la prevederile art. 466 alin. 4 NCPC, câta vreme nu exista o dispozitie speciala inserata în Codul de procedura civila privind posibilitatea declararii apelului împotriva masurii disjungerii, apelul declarat împotriva acestei masuri este inadmisibil, masura putând fi cenzurata doar odata cu fondul. [Curtea de Apel Oradea, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 146/2015, portal.just.ro]