(1) In cazul in care competenta de solutionare a recursului apartine tribunalului sau curtii de apel si s-a casat hotararea atacata, rejudecarea procesului in fond se va face de catre instanta de recurs, fie la termenul la care a avut loc admiterea recursului, situatie in care se pronunta o singura decizie, fie la un alt termen stabilit in acest scop.
(2) Instantele prevazute la alin. (1) vor casa cu trimitere, o singura data in cursul procesului, in cazul in care instanta a carei hotarare este atacata cu recurs a solutionat procesul fara a intra in judecata fondului sau judecata s-a facut in lipsa partii care a fost nelegal citata, atat la administrarea probelor, cat si la dezbaterea fondului. In vederea rejudecarii, cauza se trimite la instanta care a pronuntat hotararea casata ori la alta instanta de acelasi grad cu aceasta, din aceeasi circumscriptie. Dispozitiile art. 497 se aplica in mod corespunzator, in caz de necompetenta, de depasire a atributiilor puterii judecatoresti si de incalcare a autoritatii de lucru judecat.
”Potrivit art. 425 alin. 1 Cod procedură civilă, hotărârea trebuie să cuprindă partea introductivă , considerentele și dispozitivul , iar în cuprinsul considerentelor se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților , expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Motivarea hotărârilor judecătorești se impune din perspectiva dreptului la un proces echitabil, întrucât numai pe această cale se poate verifica maniera în care, în circumstanțele concrete ale cauzei, a fost soluționat procesul. Exigența motivării este esențială în administrarea adecvată a justiției, în condițiile în care considerentele reprezintă partea cea mai întinsă a hotărârii, locul în care se indică motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței.
În cadrul dreptului la un proces echitabil se analizează și dreptul oricărei părți în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanței observațiile, argumentele și mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul fiecărei părți ca aceste observații și argumente să fie examinate în mod efectiv. Cu privire la aceste aspecte, obligația instanței de motivare a deciziilor sale este singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea lor.
Motivarea este de esența hotărârilor, reprezentând o garanție pentru părți că cererile lor au fost analizate cu atenție. Practica instanței supreme este orientată în acest sens, afirmând constant că inexistența motivării atrage casarea hotărârii, la fel și o motivare necorespunzătoare. Cu alte cuvinte, o motivare excesiv de succintă sau necorespunzătoare în raport cu complexitatea cauzei echivalează, practic, cu inexistența motivării.
Aceeași concluzie se desprinde și din jurisprudența deja consacrată a Curții Europene a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Astfel, Curtea arată că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenție, înglobează, între altele, dreptul părților unui proces de a-și prezenta observațiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor. Cu alte cuvinte, art. 6 implică, mai ales, în sarcina „tribunalului”, obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și cererilor de probă ale părților sub rezerva aprecierii pertinentei acestora” (cauza Van de Hurk c. Țările de Jos, hot. din 19 aprilie 1994, §59; în același sens, cauza Albina c. România, hot. din 28 aprilie 2005, §30). Obligația instanței de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părți este justificată, întrucât „numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției” (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001). Din alt punct de vedere, necesitatea motivării hotărârii în sensul indicat de normele imperative ale art. 261 alin. 1 pct. 5 înlătură arbitrariul și face posibil controlul judiciar.
Verificând hotărârea atacată cu recurs , prin prisma respectării cerințelor legale de indicare a motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței , Curtea de apel constată că , în ce privește apelul formulat de pârâți , instanța nu a luat în considerare nici unul din argumentele pe care aceștia le-au indicat în cuprinsul cererii lor , nefiind deloc analizate susținerile invocate prin apelul formulat. Instanța de apel s-a limitat la a prelua, cuvânt cu cuvânt apărările intimatei, dând o aparență de motivare a hotărârii astfel pronunțate. Chiar dacă instanța de apel și-a însușit întru totul apărările intimatei, aceasta trebuia să indice , pentru respectarea cerințelor prevăzute de art. 425 alin. 1 Cod procedură civilă, mai sus indicat , propriile motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția , arătându-se atât motivele pentru care s-au admis , cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților , în speță ale apelanților pârâți. Or, argumentele pentru care s-au respins susținerile acestora nu au fost arătate , motivele invocate de aceștia prin cererea de apel nefiind deloc analizate.
Este adevărat că, așa cum susține intimata, o a doua instanță (în cazul de față instanța de apel) poate să-și însușească motivarea primei instanțe, dacă situația de fapt și apărările înaintea ei au rămas întru totul neschimbate, însă în speță, instanța de apel nu și-a însușit motivarea primei instanțe , ci argumentele intimatei, pe care le-a redat cuvânt cu cuvânt în considerentele deciziei pronunțate.
Însăși intimata arată că motivarea hotărârii este de regulă „expresă”, arătându-se motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Arată intimata însă că motivarea hotărârii poate fi și „implicită”, prin admiterea unui mijloc de apărare care justifică respingerea altui mijloc, deoarece mijlocul de apărare respins nu poate coexista cu cel admis. Or, în cazul de față, nu ne aflăm în prezența acestei din urmă situații. Instanța de apel a redat în considerente, exact și întru totul, argumentele intimatei, fără a analiza în nici un fel motivele invocate de însuși apelanții pârâți asupra acelorași aspecte. Procedând astfel , instanța a încălcat nu numai dispozițiile codului de procedură civilă , ci și dreptul apelanților pârâți la un proces echitabil , precum și principiile dreptului procesual civil, apelanții neavând nici o garanție că argumentele lor au fost examinate de către instanță.
Cele reținute mai sus conduc în mod evident spre concluzia necercetării cauzei de către instanța de apel.
În consecință, reținând că în cauză sunt incidente dispozițiile 498 alineat 2 raportat la art. 488 alineat 1 pct. 6 Cod de procedură civilă , coroborate cu art.6 parag.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului , va admite recursul declarat, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.” [Curtea de Apel Oradea, Decizia civilă nr. 9C/2016-R, www.rolii.ro]