(1) Prin clauza compromisorie partile convin ca litigiile ce se vor naste din contractul in care este stipulata sau in legatura cu acesta sa fie solutionate pe calea arbitrajului, aratandu-se, sub sanctiunea nulitatii, modalitatea de numire a arbitrilor. In cazul arbitrajului institutionalizat este suficienta referirea la institutia sau regulile de procedura ale institutiei care organizeaza arbitrajul.
(2) Validitatea clauzei compromisorii este independenta de valabilitatea contractului in care a fost inscrisa.
(3) In caz de indoiala, clauza compromisorie se interpreteaza in sensul ca se aplica tuturor neintelegerilor care deriva din contractul sau din raportul juridic la care ea se refera.
Incheierea procedurii arbitrale cu sau fara pronuntarea unei hotarari asupra fondului cauzei nu aduce atingere eficacitatii conventiei arbitrale, sub foma clauzei compromisorii. Aceasta va ramane valabila si va servi drept temei pentru orice noua procedura arbitrala care ar fi declansata in temeiul ei in solutionarea oricarui litigiu aparut intre parti derivand din contractul principal.
Sublinirea este importanta pentru a permite partilor sa se bazeze pe aceeasi clauza compromisorie in urmatoarele litigii derivand din acelasi contract. [C. Rosu, Drept procesual civil. Partea speciala, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2015, p. 218]