Art. 61. Forme

(1) Oricine are interes poate interveni intr-un proces care se judeca intre partile originare.

(2) Interventia este principala, cand intervenientul pretinde pentru sine, in tot sau in parte, dreptul dedus judecatii sau un drept strans legat de acesta.

(3) Interventia este accesorie, cand sprijina numai apararea uneia dintre parti.

Interventia voluntara prezinta urmatoarele particularitati:
– fiind o cerere facuta intr-un proces care se judeca intre partile originare, inseamna ca procesul pornit de reclamant este in curs la data cererii de interventie.
Daca acest proces a fost finalizat prin pronuntarea hotararii asupra fondului ori a fost stins pentru ca a intervenit un act procedural de dispozitie savarsit de reclamant sau de parat ori s-a perimat, cererea de interventie este inadmisibila.
De asemenea, daca procesul este suspendat, cererea de interventie este inadmisibila. In acest caz, tertul nu ar putea sa solicite repunerea cauzei pe rol, pentru a depune cererea de interventie, intrucat repunerea pe rol poate fi dispusa doar din oficiu sau la solicitarea celor care au avut calitatea de parte la data suspendarii, respectiv la solicitarea mostenitorilor partilor.
– tertul intervine in proces din proprie initiativa, prin aceasta interventia voluntara deosebindu-se de interventia fortata;
– poate sa intervina voluntar numai cel care, chiar la momentul formularii cererii, este strain de proces – in sensul ca nu participa la judecata nici personal, nici prin reprezentant – , iar nu si cel care a fost introdus fortat de parti si care a dobandit deja calitatea de parte;
– in functie de particularitatile concrete ale litigiului, aceeasi persoana poate sa intervina atat in interes propriu, cat si in interesul uneia dintre parti. [M. Tabarca in Noul Cod de procedura civila comentat si adnotat. Vol. I – art. 1-526. Coordonatori V. M. Ciobanu, M. Nicolae, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2013, p. 187-188]

Condiţiile de admisibilitate a cererii de intervenţie în interes propriu. ”Oricine are interes, poate interveni într-un proces, care se judecă între părţile originare. Intervenţia este principală când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta.
Prin urmare, pentru a fi admisibilă cererea de intervenţie, fie trebuie să existe o identitate de drepturi pretinse, fie între cele două drepturi să existe o strânsă legătură suficientă pentru a justifica rezolvarea împreună a celor două cereri.
Ca natură, intervenţia principală este o veritabilă cerere de chemare în judecată formulată împotriva părţilor iniţiale.
Or, intervenienta nu cere pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii şi nici nu cere un drept aflat în strânsă legătură cu acesta, ci solicită propriile drepturi salariale restante, care nu au nicio legătură cu drepturile datorate de pârâţi reclamanţilor din această cauză. Împrejurarea că titlurile executorii care conţin debitele principale, pentru care acum se solicită accesorii, sunt aceleaşi, nu constituie o legătură de natură a justifica soluţionarea cererilor împreună, în sensul dispoziţiilor art. 61 din Codul de procedură civilă.” [Curtea de Apel Târgu Mureș, Decizia nr. 342A/2015, portal.just.ro]