(1) Renuntarea la judecata sau la dreptul dedus judecatii, achiesarea la hotararea pronuntata, incheierea unei tranzactii, precum si orice alte acte procedurale de dispozitie nu se pot face de reprezentant decat in baza unui mandat special ori cu incuviintarea prealabila a instantei sau a autoritatii administrative competente.
(2) Actele procedurale de dispozitie prevazute la alin. (1), facute in orice proces de reprezentantii minorilor, ai persoanelor puse sub interdictie si ai disparutilor, nu vor impiedica judecarea cauzei, daca instanta apreciaza ca ele nu sunt in interesul acestor persoane.
Acordarea mandatului special trebuie sa intruneasca, cateva conditii esentiale de fond: mandatul, prin definitie, trebuie sa fie dat reprezentantului anterior manifestarii lui de vointa in procesul civil printr-un act de dispozitie; mandatul trebuie sa provina de la un mandant care are el insusi capacitatea de a dispune, iar vointa sa de a imputernici special pe mandatar trebuie sa fie libera, neviciata, neechivoca si expresa; imputernicirea speciala nu poate privi deact drepturi, substantiale sau procedurale, pe care partea le are si de care poate dispune [Nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse habet (nimeni nu poate transfera altuia peste dreptul pe care il are el insusi) sau, mai pe scurt, nemo dat quod ad habet, fiind o regula de maxima evidenta]; mandatul special n-ar trebui sa poata fi dat anticipat si cu privire la “orice” act de dispozitie, ci punctual si in circumstantele concrete ale imprejurarilor de natura sa deschida posibilitatea renuntarilor. [I. Deleanu, Noul Cod de procedura civila. Comentarii pe articole. Volumul I, Articolele 1-621. Editura Univerul Juridic, Bucuresti 2013, p. 149]