(1) Vanzatorul imobilului urmarit, care are, in conditiile legii, ipoteca legala, precum si dreptul de a cere sau de a declara rezolutiunea pentru neplata pretului, va fi somat prin publicatie sa opteze, in scris, in termen de 5 zile de la comunicarea publicatiei, pentru valorificarea unuia dintre aceste drepturi.
(2) Daca nu a optat in termenul prevazut la alin. (1) pentru dreptul de a obtine rezolutiunea, vanzatorul se considera decazut din acest drept si nu mai poate reclama decat creanta garantata cu ipoteca.
(3) In cazul in care a optat pentru rezolutiune, actiunea in rezolutiune a vanzarii se face in cadrul contestatiei la executare, in termen de 15 zile de la expedierea optiunii catre executorul judecatoresc. In acelasi termen trebuie facuta si declaratia unilaterala de rezolutiune a vanzarii.
(4) Urmarirea silita a imobilului se suspenda la data la care vanzatorul imobilului urmarit depune la executorul judecatoresc dovada inregistrarii in termen a contestatiei la executare prevazute la alin. (3) sau, dupa caz, dovada comunicarii catre cumparator, in acelasi termen, a declaratiei unilaterale de rezolutiune.
(5) Urmarirea silita a imobilului este de asemenea suspendata si atunci cand actiunea in rezolutiune pentru neplata pretului a fost introdusa anterior inceperii urmaririi silite, cu conditia ca aceasta sa fi fost notata in cartea funciara. Daca actiunea in rezolutiune introdusa anterior inceperii urmaririi silite nu a fost notata in cartea funciara, vanzatorul poate, in termenul prevazut la alin. (1), sa isi exprime in scris optiunea de a continua ori nu judecata si sa noteze actiunea in cartea funciara, daca este cazul. Aceste dispozitii se aplica, in mod corespunzator, si declaratiei unilaterale de rezolutiune a vanzarii facute inainte de inceperea urmaririi silite.
(6) Dispozitiile prezentului articol se aplica si coschimbasului, precum si oricarui alt instrainator care este titularul unei ipoteci legale asupra imobilului care face obiectul urmaririi silite.