(1) Daca executorul constata ca insusi minorul refuza in mod categoric sa il paraseasca pe debitor sau manifesta aversiune fata de creditor, va intocmi un proces-verbal in care va consemna constatarile sale si pe care il va comunica partilor si reprezentantului directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului.
(2) Reprezentantul directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului va sesiza instanta competenta de la locul unde se afla minorul, pentru ca aceasta sa dispuna, in functie de varsta copilului, un program de consiliere psihologica, pentru o perioada ce nu poate depasi 3 luni. Cererea se solutioneaza de urgenta in camera de consiliu, prin incheiere nesupusa niciunei cai de atac, pronuntata cu citarea parintilor si, dupa caz, a persoanei la care se afla copilul. Dispozitiile legale privind ascultarea copilului raman aplicabile.
(3) La finalizarea programului de consiliere, psihologul numit de instanta va intocmi un raport pe care il va comunica instantei, executorului judecatoresc si directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului.
(4 )Dupa primirea raportului psihologului, executorul va relua procedura executarii silite, potrivit art. 911.
(5) Daca si in cursul acestei proceduri executarea nu va putea fi realizata din cauza refuzului minorului, creditorul poate sesiza instanta competenta de la locul unde se afla minorul in vederea aplicarii unei penalitati, dispozitiile art. 906 alin. (2) si (4)-(6) fiind aplicabile in mod corespunzator.
Acolo unde este stabilita existenta unei legaturi de familie si unde motivele ce stau la baza refuzului copilului sunt datorate lipsei de timp ce a avut ca efect lipsa contactului intre minor si creditor, statul trebuie, in principiu, sa actioneze astfel incat sa failiteze reluarea acestui contact si dezvoltarea relatiei (Cauzele Hokkanen, Ignacolo-Zenide c. Romaniei). Oligatiile statului nu se limiteaza la a veghea strict la reluarea legaturilor de familie, ci trebuie sa cuprinda totalitatea masurilor pregatitoare ce permit atingerea acestui rezultat (Cauza Kosmopoulou c. Greciei, nr. 69457/00), legiuitorul roman instituind, in acest sens, recurgerea la programul de consiliere a minorului de catre un psiholog.
CEDO, in cauza Amanalachioai c. Romaniei (nr. 4023/04), a considerat “deosebit de regretabil faptul ca, in masura in care reclamantul nu beneficia de exercitarea drepturilor parintesti si in care copilul nu era plasat la bunici decat temporar, acesta nu a beneficiat in mod evident de sprijin psihologic pentru a-si mentine si imbunatati raporturile cu tatal sau, sprijin susceptibil de a face posibila intoarcerea sa la el”. Curtea aprecia ca “o astfel de masura ar fi permis ca interesele reclamantului sa convearga cu cele ale copilului si nu sa concureze”.
In intreaga sa jurisprudenta referitoare la cauzele referitoare la minori, Curtea apreciaza ca este in interesul superior al copilului ca autoritatile nationale competente sa ia initiativa si sa coordoneze activitatea pentru a restabili treptat legatura parintesca. [A.P. Dimitriu, O. Farcas in Noul Cod de procedura civila. Note, corelatii, explicatii. Editura C.H. Beck. Bucuresti 2012, p. 891]