(1) Instanta va pronunta divortul din culpa sotului parat atunci cand, din cauza unor motive temeinice, imputabile acestuia, raporturile dintre soti sunt grav vatamate si continuarea casatoriei nu mai este posibila.
(2) Instanta poate sa pronunte divortul din culpa ambilor soti, chiar atunci cand numai unul dintre ei a facut cerere, daca din dovezile administrate reiese ca amandoi sunt vinovati de destramarea casatoriei.
(3) Daca paratul nu a formulat cerere reconventionala, iar din dovezile administrate rezulta ca numai reclamantul este culpabil de destramarea casatoriei, cererea acestuia va fi respinsa ca neintemeiata, cu exceptia cazului in care sunt indeplinite conditiile prevazute la art. 935 privind pronuntarea divortului din culpa exclusiva a reclamantului.
Potrivit art. 373 NCC, divorţul poate avea loc: b) atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.
În opinia pârâtului recurent reclamanta intimată trebuia să probeze existenţa unor motive temeinice care au făcut imposibilă continuarea căsătoriei, însă toate alegaţiile reclamantei au făcut referire la probleme mărunte, întâlnite la majoritatea mariajelor, iar din probele administrate nu reiese în nici un fel existenţa unei culpe din partea pârâtului care să ducă la vătămarea raporturilor conjugale.
Contrar susţinerilor pârâtului recurent Curtea constată că, instanţa de apel a aplicat în mod legal dispoziţiile art. 373 lit. b NCC stabilind, în urma analizei întregului material probator administrat în cauză, împrejurarea că ambii soţi sunt deopotrivă vinovaţi de destrămarea relaţiilor de familie, astfel încât continuarea căsătoriei practic nu mai este posibilă.
S-a reţinut, în mod corect, şi culpa pârâtului în degradarea căsătoriei constând în aceea că starea conflictuala dintre cei doi soţi a fost determinata si de felul de a fi irascibil al pârâtului, stare conflictuala care a determinat separarea veniturilor părţilor si a modului în care se gospodăreau, ceea ce în mod evident, a condus la destrămarea progresivă a relaţiilor de căsătorie.
Împrejurarea că părţile locuiesc în continuare în acelaşi imobil sau că cei doi copii rezultaţi din căsătorie nu sunt de acord cu divorţul părinţilor lor, nu justifică menţinerea unei căsătorii, în condiţiile în care între cei doi soţi nu mai există relaţia de prietenie, iubire, încredere şi sprijin reciproc indispensabile unei căsătorii. [Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, Decizia nr. 857 din 16 mai 2014]
Din noile dispozitii ale Codului civil care reglementeaza in prezent divortul rezulta ca instanta trebuie sa stabileasca, mai intai, daca, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soti sunt grav vatamate, ceea ce determina imposibilitatea continuarii casatoriei si apoi daca aceasta se datoreaza culpei unuia dintre soti, indiferent de calitatea sa in proces, reclamant sau parat, respectiv daca unul dintre soti sau ambii si-au incalcat obligatiile ce le reveneau, mentionate mai sus. Daca aceste conditii sunt indeplinite se pronunta divortul, chiar daca din probe rezulta ca doar sotul reclamant este in culpa, legiuitorul nefacand nici o distinctie in acest sens, important fiind ca destramarea relatiilor dintre soti sa se datoreze culpei unuia dintre ei, iar nu altor cauze. Faptul ca divortul se poate pronunta doar din culpa sotului reclamant rezulta si din prevederile art. 379 alin. 1 ultima teza NCC care face trimitere la dispozitiile art. 388 NCC in aceasta situatie, si anume sotul parat nevinovat poate cere despagubiri de la sotul reclamant vinovat. [Curtea de Apel Suceava, Sectia Civila, Decizia civila nr. 2245 din 25 octombrie 2012, portal.just.ro]