Judecatoriile judeca:
1.in prima instanta, urmatoarele cereri al caror obiect este evaluabil sau, dupa caz, neevaluabil in bani:
a) cererile date de Codul civil in competenta instantei de tutela si de familie, in afara de cazurile in care prin lege se prevede in mod expres altfel;
b) cererile referitoare la inregistrarile in registrele de stare civila, potrivit legii;
c) cererile avand ca obiect administrarea cladirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spatii aflate in proprietatea exclusiva a unor persoane diferite, precum si cele privind raporturile juridice stabilite de asociatiile de proprietari cu alte persoane fizice sau persoane juridice, dupa caz;
d) cererile de evacuare;
e) cererile referitoare la zidurile si santurile comune, distanta constructiilor si plantatiilor, dreptul de trecere, precum si la orice servituti sau alte limitari ale dreptului de proprietate prevazute de lege, stabilite de parti ori instituite pe cale judecatoreasca;
f) cererile privitoare la stramutarea de hotare si cererile in granituire;
g) cererile posesorii;
h) cererile privind obligatiile de a face sau de a nu face neevaluabile in bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu exceptia celor date de lege in competenta altor instante;
i) cererile de declarare judecatoreasca a mortii unei persoane;
j) cererile de imparteala judiciara, indiferent de valoare;
k) orice alte cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea partilor, profesionisti sau neprofesionisti;
2.caile de atac impotriva hotararilor autoritatilor administratiei publice cu activitate jurisdictionala si ale altor organe cu astfel de activitate, in cazurile prevazute de lege;
3.orice alte cereri date prin lege in competenta lor.
Noul Cod transforma tribunalul in instanta cu plenitudine de competenta pentru judecata in prima instanta (art. 95 pct. 1 NCPC), in vreme ce judecatoria constituie o instanta de exceptie, a carei competenta este prevazuta expres si limitativ prevazuta de lege.
Subliniem ca normele care instituie competenta de prima instanta a judecatoriei sunt norme speciale, care trebuie interpretate si aplicate in mod strict, iar nu extensiv. In acest sens sunt dispozitiile art. 10 NCC: „Legile care deroga de la o dispozitie generala (…) se aplica numai in cazurile expres si limitativ prevazute de lege”. In raport de art. 2 alin. (2) NCC, prevederile acestui cod prezinta relevanta si in materie procesual-civila, in masura in care dau expresie unor principii sau reguli da la care nu se deroga prin legea de procedura civila. [Gh.L. Zidaru in Noul Cod de procedura civila comentat si adnotat. Vol. I – art. 1-526. Coordonatori V. M. Ciobanu, M. Nicolae. Editura Universul Juridic, Bucuresti 2013, p. 258]
Suntem in prezenta unei actiuni personale in evacuare, de competenta judecatoriei, atunci cand detinerea imobilului de catre parat s-a intemeiat pe un raport contractual, netranslativ de proprietate, prin care paratului i s-a conferit detentia precara (bunaoara, o locatiune ori un comodat sau alt raport contractual similar) sau prin care i s-a permis folosirea vremelnica a imobilului, sub forma unei simple tolerari. In aceste cazuri, la incetarea raportului de detentie precara ori a simplei permisiuni a folosirii bunului, paratul este obligat sa restituie bunul, iar cocontractantul sau are dreptul corelativ de a pretinde restituirea bunului, avand natura juridica a unei creante (intre altele, intrucat subiectul pasiv este determinat). Asa fiind, actiunea in evacuare, care sanctioneaza incalcarea acestui drept de creanta, este o actiune personala imobiliara, iar nu o actiune reala imobiliara. Numai la aceste actiuni se refera norma de competenta aici discutata.
Dimpotriva, in cazul in care, in lipsa oricarui raport juridic preexistent cu paratul, proprietarul imobilului reclama in aceasta calitate, de proprietar, ca paratul detine bunul fara drept, aducandu-i atiungere dreptului real, absolut si exclusiv asupra bunului, si cere pe acest temei restituirea bunului, actiunea este o revendicare. [Gh.L. Zidaru in Noul Cod de procedura civila comentat si adnotat. Vol. I – art. 1-526. Coordonatori V. M. Ciobanu, M. Nicolae. Editura Universul Juridic, Bucuresti 2013, p. 266]
Constatarea nulitații certificatului de moștenitor. Instanța competenta. ”Prin cererea formulata de reclamante s-a solicitat instantei pronuntarea unei hotarari prin care sa se constate nulitatea absoluta partiala a certificatului de mostenitor cu privire la succesiunea defunctului, in referire la mostenitori si cotele acestora.
Se observa ca instanta a fost investita cu o actiune neevaluabila in bani, deoarece se solicita anularea unui certificat de mostenitor numai in ceea ce priveste stabilirea calitatii de mostenitor a reclamantei si a cotei acesteia.
Actiunea avand ca obiect stabilirea calitatii de mostenitor este neevaluabila in bani, in sprijinul acestei opinii fiind si dispozitiile din OUG 80/2013, astfel potrivit art. 5 alin.1 lit. b din acest act normativ „ (1) Cererile in materia partajului judiciar se taxeaza astfel: b) stabilirea calitatii de coproprietar si stabilirea cotei-parti ce se cuvine fiecarui coproprietar – 50 lei pentru fiecare coproprietar. Se observa ca se stabileste o taxa fixa, spre deosebire de alte cereri care sunt considerate ca fiind evaluabile in bani, cum ar cereri pentru stabilirea masei succesorale (3% din valoarea masei succesorale) actiuni in pretentii, actiuni in revendicare, etc.
Se observa ca printre actiunile neevaluabile in bani stabilite exclusiv de competenta judecatoriei nu se regasesc si cele avand ca obiect constatarea nulitatii unui act neevaluabil in bani.
De altfel este cunoscut faptul ca potrivit dispozitiilor Noului cod de procedura civila, judecatoria nu mai este instanta de drept comun, cu tribunalul.
Desi reclamantele, prin aparator au aratat ca in speta sunt aplicabile dispozitiile art.118 din NCPC se observa ca aceste dispozitii nu specifica despre ce instanta este vorba , judecatorie sau tribunal, in timp ce dispozitiile art. 94 lit. i din NCPC stabilesc in competenta exclusiva a judecatoriei numai cererile de imparteala judiciara, indiferent de valoare, nu si cererile enumerate la art. 118.
Fata de aceste considerente si avand in vedere si dispozitiile art. 99 alin.1 din NCPC, in referire la art. 129 alin.1 si art. 130 alin.2 din NCPC instanta urmeaza a admite exceptia si sa decline competenta in favoarea Tribunalului.” [Judecatoria Tecuci, Sentința nr. 435/2015, portal.just.ro]
Litigiile în care se invocă răspunderea pentru ruperea logodnei sunt de competența instanței de tutelă, judecătoriile fiind cele care soluționează în primă instanțe cererile date de Codul civil în competența instanței de tutelă, indiferent de valoarea obiectului cererii.
”Potrivit dispozițiilor art.269 alin.1 Cod civil „partea care rupe logodna în mod abuziv poate fi obligată la despăgubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate în vederea căsătoriei, în măsura în care au fost potrivite cu împrejurările, precum și pentru orice alte prejudicii cauzate”.
Conform art.265 Cod civil „toate măsurile date prin prezenta carte în competența instanței judecătorești, toate litigiile privind aplicarea dispozițiilor prezentei cărți, precum și măsurile de ocrotire a copilului prevăzute în legi speciale sunt de competența instanței de tutelă”.
În fine, potrivit art.94 pct.1 lit. a Cod procedură civilă „judecătoriile judecă în primă instanță, următoarele cereri al căror obiect este evaluabil sau, după caz, neevaluabil în bani: cererile date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie, în afară de cazurile în care prin lege se prevede în mod expres altfel”.
În speță, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 1400 lei, reprezentând prejudiciu material și a sumei de 300.000 lei, cu titlu de prejudiciu moral, ca urmare a ruperii logodnei în mod abuziv.
Tribunalul reține că litigiile în care se invocă răspunderea pentru ruperea logodnei sunt de competența instanței de tutelă și că judecătoriile soluționează în primă instanțe cererile date de Codul civil în competența instanței de tutelă, indiferent de valoarea obiectului cererii, în afară de cazurile în care prin lege se prevede în mod expres altfel.
De asemenea, constată că litigiile în care se invocă răspunderea pentru ruperea logodnei nu sunt date prin nici o dispoziție legală în competența unor anumite instanțe, astfel încât dispozițiile art. 94 pct.1 lit. a Cod procedură civilă sunt pe deplin aplicabile.
Pentru toate motivele expuse mai sus, în temeiul dispozițiilor art.132 Cod procedură civilă tribunalul urmează să admită excepția necompetenței materiale și să decline competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.” [Tribunalul Cluj, Sentința civilă nr. 568/2013, www.rolii.ro]