(1) Cand reclamantul a sesizat instanta cu mai multe capete principale de cerere intemeiate pe fapte ori cauze diferite, competenta se stabileste in raport cu valoarea sau, dupa caz, cu natura ori obiectul fiecarei pretentii in parte. Daca unul dintre capetele de cerere este de competenta altei instante, instanta sesizata va dispune disjungerea si isi va declina in mod corespunzator competenta.
(2) In cazul in care mai multe capete principale de cerere intemeiate pe un titlu comun ori avand aceeasi cauza sau chiar cauze diferite, dar aflate in stransa legatura, au fost deduse judecatii printr-o unica cerere de chemare in judecata, instanta competenta sa le solutioneze se determina tinandu-se seama de acea pretentie care atrage competenta unei instante de grad mai inalt.
Ca regula, normele de competenta din Codul de procedura civila se aplica instantelor judecatoresti, enumerate in art. 2 din Legea nr. 304/2004, astfel incat cazurile in care legiuitorul a urmarit extinderea aplicarii lor si completelor sau sectiilor specializate din cadrul instantelor reprezinta exceptia, de stricta interpretare si aplicare.
Derogarea cuprinsa in art. 99 alin. (2) NCPC de la normele de ordine publica privind competența materiala nu acopera și situația in care instanțele diferite care ar trebui, potrivit legii, sa soluționeze cererile, sunt exclusiv competente in acest sens, in virtutea și a naturii cererii, in lipsa unei prevederi exprese privind aplicarea normei și secțiilor sau completelor specializate. Astfel, prorogarea de competența preconizata de catre legiuitor in favoarea instanței de grad mai inalt, atunci cand competența de soluționare a diferitelor capete principale de cerere aparține unor instanțe de grad diferit, opereaza doar daca cererile au aceeași natura, in sensul ca atrag competența unor complete sau secții cu aceeași specializare, dar aparținand unor instanțe de grad diferit.
Ca atare, in cazul in care prin acțiune s-a solicitat și anularea ordinului conducatorului autoritatii publice centrale pentru protectia mediului, act pe care s-a fundamentat dispozitia Presedintelui Administratiei Fondului pentru Mediu privind incetarea contractului individual de munca, prorogarea de competenta nu poate opera in favoarea curtii de apel, sectia de contencios administrativ si fiscal, in privinta capetelor de cerere izvorand din raporturile de munca, care sunt de competenta in prima instanta a sectiei specializate din cadrul tribunalului. In acest caz, este aplicabila solutia preconizata de legiuitor in art. 99 alin. (1) NCPC, anume disjungerea si declinarea corespunzatoare a competentei. [ICCJ, Secția I civila, Decizia nr. 552 din 14 februarie 2014, www.scj.ro]
Acțiune in constatarea nulitații unor clauze din contractele de credit introdusa de mai mulți reclamanți cu domicilii in localitați diferite. (In)admisibilitatea apelului formulat impotriva soluției de disjungere a cererilor.Reclamantii, in numar de 151, au sesizat instanta cu o actiune in constatarea nulitatii absolute a unor clauze din contractele de credit, ca urmare a incalcarii de catre banca a unor obligatii si obligarea bancii parate la emiterea unui nou grafic de rambursare aferent fiecarui contract de credit incheiat de consumatorii reclamanti, care sa prevada restituirea creditului in lei, conversia sumei creditului din CHF in lei facandu-se la data contractarii fiecarui credit.
Potrivit precizarilor facute de reclamanti in cuprinsul raspunsului la intampinare, actiunea a fost demarata de reclamanti ca o alianta procesuala, fiind incidente prevederile art. 59-60 NCPC.
Instanta de fond a apreciat ca nu exista o stransa legatura intre contractele de credit incheiate de reclamanti, ca si cauza juridica, in sensul de izvor al raportului juridic dedus judecatii, de natura sa faca necesara judecarea impreuna a cererilor, astfel ca, in baza art. 99 alin. 1 NCPC, a dispus disjungerea cauzelor si formarea de noi dosare separate pentru fiecare reclamant. De asemenea, a fost declinata competenta materiala de solutionare a cauzei privindu-l pe reclamantul H. L.-F. in favoarea Judecatoriei.
In opinia instantei de apel, disjungerea constituie o masura de administrare judiciara care, potrivit art. 465 NCPC, nu poate face obiectul nici unei cai de atac. Codul nu defineste sfera masurilor de administrare judiciara, insa este unanim admis ca acestea reprezinta acele masuri de ordin organizatoric menite sa asigure partilor cadrul unei bune desfasurari a actului de justitie, astfel incat acestea sa poata beneficia, conform legii, de activitatea de judecata ca serviciu public si de accesul la instanta atat din punct de vedere procedural, cat si substantial.
Disjungerea cererilor are drept consecinta judecarea separata a capetelor de cerere referitoare la contracte de credit privite in individualitatea lor. De asemenea, se impune a se preciza ca, desi masurile de administrare judiciara nu sunt enumerate nici in NCPC, si nici in Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti, nu trebuie omisa imprejurarea ca, in acest regulament, disjungerea este tratata la art. 99 alin. 4 in cadrul Sectiunii a II-a intitulata Activitatea premergatoare sedintei de judecata si de rezolvare a lucrarilor cu caracter administrativ.
Raportat la toate aceste aspecte, masura disjungerii constituie o masura de administrare judiciara, exceptata in mod expres de la controlul instantei pe calea apelului.
Totodata, chiar daca s-ar aprecia ca disjungerea nu se incadreaza in notiunea de „masura de administrare judiciara”, aceasta constituie, oricum, o masura premergatoare solutionarii fondului, caz in care devin incidente prevederile art. 466 alin. 4 NCPC, in conformitate cu care, impotriva incheierilor premergatoare nu se poate face apel decat odata cu fondul, afara de cazul cand legea dispune altfel.
Nu prezinta relevanta faptul ca instanta a pronuntat disjungerea printr-o sentinta, iar nu printr-o incheiere, caci motivul pentru care s-a procedat astfel a fost acela ca instanta s-a pronuntat la acelasi termen de judecata si asupra exceptiei de necompetenta materiala a Tribunalului, iar declinarea de competenta se pronunta printr-o sentinta. Insa, daca s-ar face abstractie de acest fapt, masura disjungerii, fiind o masura preparatorie solutionarii fondului cererilor, nu ar fi putut fi dispusa decat printr-o incheiere premergatoare.
Nu se poate retine afirmatia apelantilor, in sensul ca, prin sentinta apelata, instanta s-ar fi dezinvestit, ca urmare a admiterii exceptiei de disjungere a cauzei si astfel ar fi aplicabile, per a contrario, prevederile art. 248 alin. 5 NCPC intrucat, ca efect al disjungerii, instanta a dispus formarea de noi dosare separate si a stabilit termen de judecata. Faptul ca masura disjungerii s-a dispus printr-o sentinta, si nu printr-o incheiere nu schimba cu nimic situatia, intrucat trebuie avute in vedere masurile dispuse de instanta prin aceasta sentinta si, raportat la acestea, trebuie stabilit daca instanta s-a dezinvestit sau a luat doar o masura in vederea solutionarii litigiului.
Iar din acest punct de vedere, se va observa ca, prin sentinta pronuntata de Tribunal s-a dispus, pe de o parte, admiterea exceptiei de necompetenta materiala a Tribunalului in ceea ce priveste cererea formulata de reclamantul H. L.-F. si declinarea competentei in favoarea Judecatoriei, iar in privinta celorlalti reclamanti, s-a dispus disjungerea cauzelor si formarea unor dosare separate pentru care s-a stabilit termen de judecata.
Astfel, in privinta primei masuri dispuse, aceea a declinarii competentei materiale de solutionare a cauzei, se poate spune ca instanta s-a dezinvestit, insa hotararea, sub acest aspect, nu este supusa nici unei cai de atac, astfel cum prevede art. 132 alin. 3 NCPC Aceasta solutie a fost legiferata tocmai in scopul de a asigura celeritatea solutionarii cauzelor, textul neprevazand exceptii.
Relativ la cea de-a doua masura, aceea a disjungerii, prin aceasta nu s-a produs o dezinvestire a instantei, caci aceasta a fixat termen de judecata in vedea solutionarii dosarelor nou formate ca urmare a disjungerii, astfel ca masura dispusa de instanta este una luata, in mod cert, in vederea solutionarii litigiului, fara ca prin aceasta sa se intrevada rezultatul final al procesului.
Fata de aceste precizari si raportat la prevederile art. 466 alin. 4 NCPC, cata vreme nu exista o dispozitie speciala inserata in Codul de procedura civila privind posibilitatea declararii apelului impotriva masurii disjungerii, apelul declarat impotriva acestei masuri este inadmisibil, masura putand fi cenzurata doar odata cu fondul. [Curtea de Apel Oradea, Secția a II-a civila, de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 146/2015, portal.just.ro]